Am devenit vegetarian acum vreo doi ani după ce am văzut „Earthlings”, un documentar despre suferinţele la care sunt supuse animalele în procesul de creştere în masă pentru mâncare, îmbrăcăminte, industria de divertisment (în special în circuri), pentru cercetarea ştiinţifică (experimente) şi ca animale de companie. Documentarul, regizat de Shaun Monson şi narat de Joaquin Phoenix, e practic o înşiruire de scene filmate pe ascuns în care cruzimea faţă de animale e demascată în toată goliciunea ei sinistră. Două ore în care stomacul ţi se întoarce pe dos, venele îti pulsează de nervi, te simţi nepuntincios şi îţi urăşti conspecificii. Mulţi dintre cei care ştiau de existenţa filmului cu care am vorbit mi-au mărturisit că nu au putut să-l vadă până la capăt. Eu am reuşit, şi după două ore de chin mi-am zis gata, trebuie să fac ceva. Şi de atunci am refuzat să mănânc carne.
Ca atare, filmul nu oferă prea multe argumente propriu-zise pentru a deveni vegetarian. În schimb, apasă pedala emoţiilor până la podea. Nu e deloc un reproş: la urma urmei e un film, nu un eseu filozofic. E intens, şocant, provocator şi îţi arată o faţetă a lucrurilor pe care, deşi o bănuiai, preferai s-o ţii ascunsă. Pe lângă că a luat numeroase premii, a fost lăudat ca fiind unul dintre mijloacele cele mai eficiente de a transforma carnivorii convinşi în vegetarieni.
Mai târziu am citit cartea pe a cărei structură ideatică se bazează filmul. „Animal Liberation” a fost scrisă în 1975 de filozoful australian Peter Singer, în prezent profesor de bioetică la universitatea Pinceton şi cunoscut mai ales ca apărător al utilitarianismului în etică. Considerată punctul de plecare a mişcării de eliberare a animalelor şi stând la baza creării PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), „Animal Liberation” a avut un impact social greu de subestimat, comparabil poate cu alte mişcări sociale importante ale secolului douăzeci. Cartea a apărut în numeroase ediţii, a fost tradusă în zeci de limbi şi a provocat reacţii mult dincolo de mediul filozofic – cu alte cuvinte, a avut un destin râvnit de orice autor de opere filozofice.
Formulată succint, teza lui Singer e că animalele sunt discriminate de către majoritatea oamenilor, fapt ce duce la un tratament imoral al primelor de către cei din urmă.1 Scopul principal al lui Singer e să arate că această discriminare nu se justifică din punct de vedere moral. Argumentul e simplu şi se bazează pe o comparaţie între atitudinea majorităţii oamenilor faţă de animale şi anumite atitudini ale unor oameni faţă de conspecificii lor. Aşa cum rasismul (discriminarea pe bază de rasă) şi sexismul (discriminarea pe bază de sex sau de gen) se bazează pe ideea greşită că anumiţi oameni sunt inferiori doar pentru că fac parte dintr-o rasă diferită sau au alt sex sau gen, la fel şi atitudinea majorităţii oamenilor faţă de animale se bazează pe ideea, la fel de greşită, că animalele sunt inferioare doar pentru că fac parte din altă specie. Această atitudine e numită de Singer „speciism”. Principiul moral care se opune rasismului şi sexismului e cel al luării în considerare în mod egal al intereselor tuturor oamenilor, indiferent de rasă, sex sau gen. Ce ne opreşte însă să aplicăm acest principiu moral şi membrilor altor specii?2 Noţiunea crucială aici e cea de „interes”. Poate că pare nepotrivit să atribuim animalelor interese, dar cu siguranţă există un sens minimal al noţiunii conform căruia e greu de negat că animalele au interese: orice animal caută să evite suferinţa. Prin urmare, capacitatea de a suferi în sine devine o condiţie suficientă pentru a avea interese. Judecând astfel, e evident că animalele au cel puţin interesul de a nu suferi iar aplicarea principiul menţionat mai sus membrilor altor specii primeşte undă verde. Speciismul e imoral tocmai pentru că încalcă principiul respectiv: aşa cum neglijarea intereselor celor ce aparţin unor rase diferite sau au alt sex sau gen (pentru simplul motiv că aparţin rasei respective sau au sexul sau genul respectiv) e imorală, neglijarea intereselor animalelor prin supunerea lor la suferinţe (pentru simplul motiv că fac parte din altă specie) e la fel de imorală.
Două precizări se cuvin făcute în legătură cu teza lui Singer. Prima e că în „Animal Liberation” nu se vorbeşte de drepturi ale animalelor. A intra în categoria posesorilor de drepturi presupune mai mult decât simpla capacitate de a suferi; cel mai probabil, presupune accessul la o dimensiune a raţiunii (dacă nu în fapt, cel puţin în mod potenţial – cazul nou-născuţilor) în interiorul căreia însăşi noţiunea de drept capătă sens. În acest înţeles al noţiunii de drept, e greu de susţinut că animalele au drepturi, de vreme ce atribuirea de drepturi se bazează pe existenţa unor capacităţi pe care animalele nu le au. Evident, asta nu înseamnă că animalele pot fi tratate oricum; teza lui Singer e tocmai că animalele nu trebuie să posede capacităţi cognitive superioare pentru a fi tratate moral. A doua precizare e că în „Animal Liberation” problema centrală nu e uciderea animalelor, ci suferinţa lor. Singer discută pe larg şi oferă argumente pentru evitarea suferinţei animalelor, dar atinge doar în treacăt subiectul, foarte delicat, al uciderii lor. Mulţi filozofi (dar şi simţul comun) i-au reproşat lui Singer această limitare a cărţii, nemulţumiţi de faptul că una dintre concluziile ei ar fi că e moralmente acceptabil să ucidem animale atât timp cât avem grijă să nu sufere (atât in timpul vieţii cât şi în timp ce sunt ucise). Dar, pe lângă faptul că asemenea judecăţi se bazează pe intuiţii morale (care sunt prin natura lor subiective; Singer respinge ferm apelul la ele în teoretizarea morală), filozoful argumentează că uciderea ridică probleme mult mai complicate decât evitarea suferinţei. Pericolul e cel de a apela la consideraţii pertinente în cazul uciderii oamenilor, dar care nu sunt neapărat potrivite în cazul uciderii animalelor. De exemplu, un răspuns plauzibil la întrebarea ce anume face uciderea unui om moralmente reprobabilă e că victima e oprită să-şi pună în aplicare planurile făcute în timpul vieţii, fiind astfel împiedicată să se dezvolte ca persoană. Dar ideea de „plan” presupune capacităţi cognitive pe care animalele evident nu le au, precum conştiinţa trăirii în timp; prin urmare, uciderea animalelor şi uciderea oamenilor trebuie evaluată în registre diferite.
Revenind la teza lui Singer, concluzia e aşadar că speciismul e imoral. Ce ar trebui să facem, cum ar trebui să ne comportăm pentru a nu fi speciişti? Răspunsul e destul de evident. În primul rând, să ne ferim să producem suferinţă animalelor în mod direct. Acest percept se aplică mai ales celor care au animale de companie. Dar consecinţele speciismului se fac simţite cel mai acut în preferinţele culinare ale celor mai mulţi dintre noi. Creşterea în masă a animalelor pentru mâncare e responsabilă pentru cea mai mare cantitate de suferinţă indusă animalelor. O modalitate de a schimba ceva în această privinţă e, evident, activismul; dar mai există o cale: şi anume, de a deveni vegetarian. Deşi practicat din timpuri imemoriale din motive religioase sau de sănătate, vegetarianismul propăvăduit de Singer are un alt rol: de protest şi de boicotare a unor practici imorale prezente pe aproape tot globul. Refuzul consumului cărnii e un mod de a nu participa, nici măcar indirect, la suferinţa produsă animalelor de creşterea lor în masă şi o modalitate de a conştientiza opinia publică de situaţia în care acestea se află. Dacă activismul prespune timp şi efort, a deveni vegetarian e la îndemâna aproape oricui.3 Cât de accesibilă e această soluţie se poate vedea considerând opţiunile mai limitate în cazul suferinţei induse animalelor în experimentele stiinţiifice: aici, activismul şi lobby-ul guvernamental par a fi singurele soluţii.4,5
Deşi nu fără breşe teoretice, cartea lui Singer mi-a oferit eşafodajul filozofic pe care să-mi sprijin emoţiile provocate de „Earthlings”. De când am devenit vegetarian am avut multe discuţii pe tema motivelor care m-au împins să renunţ la consumul cărnii. În discuţiile respective am întâlnit câteva obiecţii care reapăreau constant. Deşi bazate pe îndoieli legitime, la o privire mai atentă obiecţiile respective nu reuşesc să submineze teza că pentru a preveni suferinţa animalelor trebuie să devenim vegetarieni. În cele ce urmează vreau să prezint trei astfel de obiecţii şi să arăt de ce nu-şi ating ţinta.
Prima obiecţie: nu trebuie să devenim vegetarieni pentru că animalele nu au capacitatea de a suferi.
Obiecţia ridică problema spinoasă a stabilirii dacă o anumită specie are capacitatea de a suferi sau nu. Dacă în cazul oamenilor această întrebare îşi găseşte uşor răspunsul (fiecare dintre noi are posibilitatea de a răspunde afirmativ prin simplă introspecţie), în cazul altor specii lucrurile sunt mai complicate. Deşi au existat filozofi care au susţinut că animalele nu au capacitatea respectivă (exemplul cel mai celebru fiind probabil Descartes, pentru care animalele erau simple automate), există la ora actuală un consens solid între cercetători că animalele folosite azi în creşterea în masă pentru mâncare şi îmbrăcăminte, în industria divertismentului şi în experimente ştiinţifice au capacitatea de a suferi (şi nu e vorba doar de suferinţă fizică, ci şi de suferinţă psihică şi stres). O întrebare interesantă se referă la metoda folosită în a stabili dacă speciile respective au această capacitate. În majoritatea cazurilor, metoda constă într-o comparaţie între sistemul nervos uman şi cel al animalelor din specia cercetată, însoţită de o comparaţie între comportamentul uman în situaţii clare de suferinţă şi cel al speciei cercetate în situaţii similare. Sistemul nervos al majorităţii animalelor din speciile relevante în discuţia de faţă e foarte similar cu cel al oamenilor; comportamentul lor în situaţiile descrise de asemenea. Asta nu înseamnă că se ştie cu exactitate unde e linia despărţitoare între speciile care au capacitatea de a suferi şi cele care nu o au. Dar pentru cazurile relevante în discuţia de faţă lucrurile sunt rezonabil de clare.6
A doua obiecţie: cu toate că e important să prevenim suferinţa animalelor, e mai important să prevenim suferinţa oamenilor.
E adevărat că stabilirea priorităţilor e importantă atunci când există o competiţie între diferite căi de acţiune care depind de aceleaşi resurse. Asta e cât se poate de evident când e vorba de alocarea resurselor în ansamblul societăţii. Dar aici problema e legată de o alegere personală: aceea de a deveni vegetarian sau nu. Deşi un pic cinic, răspunsul pe care Singer însuşi îl dă acestei obiecţii mi se pare foarte potrivit:
Ideea că oamenii au prioritate e cel mai adesea folosită ca o scuză pentru a nu face nimic nici în privinţa oamenilor, nici a animalelor, şi nu ca implicând o alegere reală între alternative incompatibile. Adevărul e că nu există nici o incompatibilitate aici. E drept, fiecare are o cantitate limitată de timp şi energie, iar timpul acordat unei cauze reduce timpul acordat alteia; dar nu există nimic care să-i împiedice pe cei care alocă timp şi energie problemelor umane să se alăture boicotului produselor rezultate din afacerile agricole ce produc suferinţă animalelor. A fi vegetarian nu ia mai mult timp decât a consuma carne. („Animal Liberation”, ediţia a doua (revăzută), Avon Books, New York, pagina 220)
A treia obiecţie: deşi e important să prevenim suferinţa animalelor, a deveni vegetarian nu rezolvă nimic, de vreme ce puterile unei singure persoane sunt limitate și, deci, fără efect.
Obiecţia ridică întrebarea importantă dacă a deveni vegetarian e un mijloc eficace de a preveni suferinţa animalelor. Lucrurile sunt complicate aici de faptul că nu există o legătură directă între alegerea unei persoane de a renunţa la consumul cărnii şi evitarea suferinţei animalelor în general. Ca să dau doar un exemplu, un producător de carne sabotat de cei din zona sa de distribuţie poate în principiu să caute alte pieţe unde să-şi comercializeze produsele. Prin urmare, dacă vegetarianismul contribuie sau nu la evitarea suferinţei animalelor depinde de o seamă de factori precum dinamica pieţelor, legile comerciale existente într-o anumită zonă geografică şi aşa mai departe. Totuşi, faptul că nu există o legatură directă între alegerea unei persoane de a renunţa la consumul cărnii şi diminuarea suferinţei animalelor nu înseamnă că nu există un efect cumulat al hotărârilor unui număr semnificativ de persoane. Singer însuşi vorbeşte de un „prag” ce trebuie depăşit pentru ca renunţarea la consumul cărnii să aibă efectul scontat. Iar veştile sunt bune pe acest front: de când a fost scrisă „Animal Liberation”, numărul vegetarienilor a crescut exponenţial, existând acum mai mult de 7 milioane doar în Statele Unite. Ca în multe alte chestiuni importante, puterea stă în număr.
Fără îndoială există numeroase alte aspecte care merită discutate în legătură cu vegetarianismul – în special având în vedere că e vorba de o mişcare de amploare cu importante consecinţe sociale. Consecinţele asupra mediului sau variile probleme socio-economice pe care renunţarea masivă la consumul de carne le-ar putea ridica (pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă, de exemplu) nu sunt deloc de neglijat. Aici, însă, nu am considerat decât câteva obiecţii de altă natură; despre celelalte aspecte, în articole viitoare.
Note:
1. Voi folosi contrastul om-animal, fără a da de înţeles că aș considera omul ca nefăcând parte din regnul animal ca atare. Din pură convenienţă, voi folosi cuvântul „animal” în loc de expresia mai complicată „animal non-uman”.
2. Atenţie, nu e vorba aici de a face animalele responsabile din punct de vedere moral, ci de a lărgi sfera responsabilităţii morale în cazul nostru, al oamenilor.
3. „Aproape oricui” pentru că nu trebuie uitate posibilele cazuri în care consumul cărnii e necesar din motive de sănatate; la fel, cazurile în care carnea e singura modalitate de a se hrăni a unei populaţii; în fine, cazurile în care consumul cărnii e modalitatea cea mai raţională de a supravieţui pentru cei săraci.
4. Ignorând problema morală pusă de uciderea animalelor menţionată mai sus, s-ar putea obiecta poziţiei lui Singer că pentru a evita speciismul nu e moralmente obligatoriu să devenim vegetarieni, ci să ne alegem cu grijă sursele de carne – de exemplu, să cumpăram carne de la surse despre care ştim cu certitudine că nu au produs suferinţă animalelor. Această poziţie e fără îndoială coerentă, dar există câteva probleme. În primul rând, aşa cum notează şi Singer, pentru evitarea suferinţei animalelor scara la care se realizează creşterea lor trebuie mult redusă. Accesul la astfel de surse devine astfel dificil, mai ales în marile aglomeraţii urbane, şi probabil nepracticabil. În al doilea rând, apare o problemă epistemologică: gradul de certitudine cu care ne bazăm pe informaţia că sursa nu produce suferinţă animalelor trebuie să fie ridicat, dată fiind importanţa chestiunii. E posibil ca atingerea unui astfel de grad ridicat de certitudine să fie dificilă în condiţiile în care sinceritatea crescătorilor nu e întotdeauna garantată. În ultimul rând, prin renunţarea la vegetarianism în favoarea alegerii atente a surselor de carne se pierde un mijloc „propagandistic” important: prin radicalitatea sa, vegetarianismul are o capacitate mai mare de a conştientiza opinia publică de situaţia animalelor decât opţiunea opusă. Pe de altă parte, dacă cineva e atras de ideea că uciderea animalelor în sine e imorală (cum mărturisesc că sunt şi eu, deşi nu am argumente decisive), vegetarianismul pare să fie opţiunea potrivită.
5. Evident, consideraţiile în favoarea renunţării la consumul de carne se aplică şi la celelalte produse animale (ouă, lactate, etc.). E plauzibil că, dus la ultimele sale consecinţe, vegetarianismul să se apropie de o formă (moderată) de veganism.
6. Un caz interesant îl prezintă homarii. După cum se ştie, homarii se pregătesc pentru consum prin fierberea lor de vii. Multă vreme s-a crezut că homarii nu suferă şi că fierberea lor nu le produce suferinţă; se pare însă că această opinie e greşită. Citiţi despre acest caz aici: http://www.gourmet.com/magazine/2000s/2004/08/consider_the_lobster.
Ideea asta cu confortul vegan de a nu face rau animalelor e complet penibila, si ma mir ca multi n-o inteleg. Veganii si vegetarienii nu fac rau animalelor? Ba le fac, dar nu direct. Legumele nu cad din cer, ci trebuiesc cultivate. Pentru cultivare e nevoie de suprafete de teren. De largi suprafete de teren. Pe masura ce creste populatia planetei trebuie sa creasca si aceste suprafete. Acest teren a apartinut candva animalelor. Omul l-a confiscat. Animalele au fost alungate, li s-a distrus habitatul, li s-au distrus resursele de hrana. Din cate stiu jungla amazoniana dispare pe zi ce trece, si nu din vina marilor corporatii, ci – culmea! – din vina populatiei sarace. Aceasta defriseaza anual cate o bucatica de teren pentru a-si hrani familia. Nu defriseaza mult, dar cumulat defrisarea se extinde alarmant. Acesti oameni nu o fac din rautate, ci de foame. Trebuie sa traiasca. Animalele sunt impinse din ce in ce mai mult in spatii stramte pentru ca omul sa-si cultive cartofii, ridichiile si orezul. Nu e un rau vizilbil ca cel al abatoarelor, dar e un rau concret si care avanseaza. Pentru a nu mai face rau animalelor ar trebui sa nu ne mai hranim deloc.
Filozofia ta imi pare cel putin hilara; rataceste fara noima pe linga esenta.Animalele sint entitati care au sensibilitate si suflet.Ele simt iubire si ne daruiesc iubire;fireste ca sufera,,,e lesne de observat cind sint bolnave sau cind sint ucise de catre noi…”oamenii”…singura specie inzestrata cu ratiune…
Pingback: Revista de duminică (nr. 54) | PLATZFORMA
Pingback: Dan Zeman – „Animal Liberation”, sau de ce am devenit vegetarian | GD Toma – scriitor interzis
… păi, cam tot ce e în pagina de aici nu sunt decât chestii de conjunctură. Conjunctura însemnâd nişte oameni despre care în general se poate spune aproximativ acestea: de atâta lux şi trândăvie, se plictisesc şi ei, săracii, astfel încep să aibă preocupări din astea mai aşa, mai în neînrând cu lumea. Şi vorbesc de situaţiile în care nu se ajunge la droguri, alcoolism, pornografie, misticism şi clericalism, jocuri de noroc sau pariuri etc., etc. În timp ce situaţiile mai fericite, cum e respectiva generată de chestiile aici de faţă, capătă denumirea de excentritate. Că ar fi fost doar o bleagă nebunie, în cazul în care protagoniştii implicaţi ar fi avut statuturi de simpli oameni, adică oameni care trăiesc din propria lor muncă deci nu le-ar mai fi ars de prostii.
Ei!, da’ lumea – ştiţi ce se spune despre ea… Că e curvă. Şi cam chiar e. Altfel nu s-ar fi umplut, de când hăul şi pârăul, cu treburi în care s-a ajuns să se vorbească în termeni de filosofi şi filosofie, şi pentru ce? Pentru nişte insipide mărunţuşuri, încât te ia bâţu’, de stai să le vezi, să le numeri.
Lumea dă pe dinafară de-atăta suferinţă a oamenilor. Milioane de copii mor de foame în lume. Societăţile sunt amprentate de urâţenie şi nedreptate. Totuşi, vedeţi? Nişte inşi „filosofează” despre moralitatea faptului că oamenii sunt fiinţe care trebuie să mănânce şi ele. Pe filosofii ăştia de circumstanţă i-aş pune să se întrebe dacă şi în câtă măsură îşi fac scrupule animalele carnivore, când se întâmplă să dea nas în nas cu un om (să zicem: în junglă). A! Da’ uite că abia acum îmi cade o fisă. În proporţie cvasitotală, animalele carnivore nu au carne pe care s-o mănânce omul. Deşi carnivorele nu sunt tot aşa de mofturoase. Oricum, nici chestiile ale mici care sug sânge, înclusiv de la oameni, nu se prea omoară cu morala. Cu toate acestea, omul râmăne cel mai imoral – omul fiind singura vieţuitoare care face rău de dragul răului.
Ar trebui să vedem mai întâi câtă moralitate a oamenilor există faţă de oameni. Am înţelege imediat că şi isteria asta cu iubirea pentru animale este şi ea o altă palmă pe care oamenii o dau oamenilor. Iubirea pentru animale însemnând încă o religie, dincolo de manifestările sincere ale unor fazani care pun botu’ la vrăjeala devenită, iată, şi academică. Să ne referim la România. O ţară ce stă să se prăbuşească, o ţară aproape în pragul unui război civil, unde, însă, mafii de ‘jdămii de ori mai periculoase decât cele vedetizate prin tipărituri şi filme, stau călare pe munca cetăţenilor, şi manevrează resurse cu justificarea că, vezi Doamne, n-ar mai putea avea tihnă noaptea, din grija pentru animale. În timp ce marea majoritate a oamenilor, în ţară, trăiesc cu spaima zilei de mâine.
Şi este, de fapt, o discriminare pe care o fac jmecherii ăştia îndrăgostiţi de animale. Sau, cine ştie? Poate or fi zoofili. Amorul şi protecţia lor pentru animale reducându-se, până la urmă, la a sufla în…, ah!, era cât pe ce să spun o vorbă nasoală, prin care să arăt că aşazisa ocrotire a animalelor se învârte în jurul câinilor şi-a mâţelor în general. Pe ici, pe colo, mai apare şi vreun pont ieşit din comun – îmi aduc aminte de una care mă bârâia la cap cu problemele nu mai ştiu căror animale de pe la Polul Nord. Iar eu (asta se-ntâmpla în Italia) taman că n-aveam muncă, rămăsesem cu chiria de plătit în urmă, şi mă ameninţa proprietarul că mă zvârle-n drum, cu nevastă, doi copii, un şoricel alb la borcan, şi trei plase de bulendre.
Sigur. Denotă că eşti mai animal decât orice animal, situaţia în care provoci anumea suferinţă animalelor. Rămâne, însă, superfluă, eufemistic vorbind, preocuparea aceasta care a născut deja un cler ce parazitează şi comite infracţiuni tot foind isteria în discuţie. Isterie care, în final, a ajuns analoagă celei generate de idolatria şi clericalismul de prostia mistică oarecare. Cum aşazişii slujitori ai zeilor, şi suporterii lor, au pretins şi pretind să pună stigmate de soiurile „păcătos, ateu”, oamenilor ce nu sunt de-un clericalism şi de-o prostie mistică aceeaşi, tot aşa şi zoofonii/zoofilii ăştia nemernici vin acum să pună stigmate pe oamenii care nu sunt vegetarieni.
Trec peste faptul ca imi atribui niste caracteristici mai putin flatante (preferata mea: „filosof de circumstanta”) ca sa iti zic ca textul tau nu are nici prea mult sens nici prea multa legatura cu al meu. Iti sugerez sa-l citesti inca odata, cu tot cu note, si o sa gasesti cel putin niste inceputuri de rapsunsuri la zbaterile tale (ma rog, atat cat inteleg eu din ele). In rest, multa bafta cu munca in Italia (sau oriunde o fi), si sper ca tu faci mai mult pentru oameni decat nemernicii de vegetarieni fac pentru animale.
Bravo!
Desi articolul a fost publicat cu mai bine de un an in urma, eu abia acum am ajuns la el si am simtit nevoia sa adaug un comentariu. Am o fetita de aproape 10 ani, care, de trei ani a decis ca nu mai poate manca nici carne, nici oua. Motivul, enuntat simplu, dar categoric, a fost:”iubesc prea mult animalele, ca sa le pot manca”. Nu a vazut niciun film si nici nu a asistat la discutii pe tema asta. Eu, sotul meu si fratele ei nu suntem vegetarieni, iar la momentul respectiv am crezut ca decizia ei va fi temporara. Dupa un an in care am incercat sa o convingem din rasputeri sa consume macar oua si peste, am realizat ca nu vom avea nicio sansa. Am inceput sa citim, sa ne informam, sa discutam cu medici si sa incercam sa-i asiguram un regim alimentar cat mai variat. In schimb, ea a reusit sa ne transforme pe noi, spunandu-ne, pe la opt ani:”Degeaba sustineti voi ca iubiti si respectati animalele, atata timp cat acceptati sa fie ucise pentru a le manca”. Rezultatul: eu, cel putin, am redus drastic consumul de carne, aproape de zero. Doar peste si fructe de mare. Ma simt excelent, inutil sa precizez, insa nu stiu, in cazul ei,daca nu va fi afectata pe termen lung… Totusi, ca atitudine, Ana ne-a dat o lectie de maturitate si consecventa principiala, suportand si contracarand, in acesti trei ani, remarcile malitioase ale unor copii de varsta ei si obiectiile sceptice ale unor adulti (carnivori) din preajma noastra.
Exemplar!
Pingback: Oameni și animale: utilitarianism, kantianism și sentimentalism în etica animalelor | Blogu' lu' Zeman
felicitari Dane!
cu stima
R.A.L.F
Mersi! 🙂
Am văzut şi eu filmul Earthlings şi am avut intuiţia în momentul vizionării lui că vederea atrocităţilor de acolo va face ca mulţi oameni să devină vegetarieni, şi mă bucur să văd că domnul Dan Zeman este primul de care aud:P
Nu mai mănânc carne de 8 ani, dar nu mănânc carne de animale cu sânge cald, acestea fiind foarte apropiate de natura şi conştiinţa noastră umană!
Mănânc peşte şi fructe de mare, ouă, lapte şi brânză, pe care mi le procur exclusiv de la cei care le produc în mod natural sau de la ţară.
Mă simt mult mai bine decât când mâncam carne, am o plăcere de a gusta fructe şi apă ca atunci când eram copil!!
Problema e că oamenii filozofează, şi o fac prost, raţiunea nu e de ici colo, ea presupune un mod de viaţă şi un comportament pe care cu greu îl poate cineva obţine!
Animalele cu sânge cald, mamiferele, sunt ca noi, nu au raţiune, dar oamenii câţi o au??
Salut, Dan! Ce ne facem cu discriminarea contra plantelor? Pe astea nu le protejeaza nimeni?
http://www.guardian.co.uk/notesandqueries/query/0,,-83446,00.html
Mi s-ar parea josnic sa consider animalele mai egale decat plantele (pentru ca pornim de la ideea ca nu discriminam). Motiv pentru care nu stiu ce as mai putea manca pe lumea asta. Orice sugestie e binevenita.
Dragos
Si eu cochetez cu ideea de a deveni vegana. Cred ca sunt atatea chestii comestibile incat chiar nu e nevoie sa omoram un animal ca sa avem ce manca si chiar nu e nevoie sa le chinuim ca sa la stoarcem de lapte. Una e sa ai o vaca la tara de la care iei lapte cat se poate, si alta e sa tii vacile mereu gestante ca sa le iei lapte cu forta. Nu mi-e foarte greu sa renunt la carne, nici la oua, oricum le mananc rar, mai greu mi-e sa renunt la branza. „Earthlings” mi s-a parut cumplit, n-am reusit sa-l vad pana la capat, e o scena in care niste gunoieri sau ce naiba erau, arunca un caine in…compactor. Am izbucnit instantaneu in plans si nu ma puteam opri, nu inteleg cum poate un om sa faca asa ceva! Si asta era o scena soft fata de restul filmului…
Sunt vegetarian de vreo cinci ani de zile, la inceput din motive medicale. Schimbarea este dificila (trebuie sa-ti schimbi metabolismul si sa dai putin timp organismului sa accepte schimbarea) dar dupa aceea, viata capata o alta perspectiva. De-abia dupa ce nu mai mananci carne incepi sa simti adevaratul gust al mancarii, ca sa nu mai vorbesc de placerea de a manca vegetale crude. Iar fructele! O adevarata desfatare. Va recomand seminte inmuitate timp de o zi (migdale, samburi de caise, etc.) si fructe uscate (curmale, smochine, stafide, caise) cat mai natural cu putinta (uscate la soare si fara adaos de zahar, din care eu nu consum deloc).
Partea cea mai amuzanta (relativ) este ca, dupa vreun an de zile, am inceput sa percep mirosul carnii (gatite in orice forma posibila) ca foarte neplacut, chiar dizgratios (si asta nu este chiar exprimarea corecta a senzatiei pe care o am, de exemplu, cand trec prin apropierea unui restaurant fast-food).
Ne cam invartim intr-o galeata . Indiferent de ce ar mai spune autorul , a nu manca carne nu inseamna vegetarian !
A deveni vegetarian n-are legatura cu suferinta animalelor , decat in contextul creat de autorul articolului .
Cred ca este la fel de periculos pentru un om sa manance fara carne , preparat la foc , ca si sa ucida animale .
Nu-mi plac ideile care cer modificarea naturii umane , indiferent de importanta lor .
N-as hatara niciodata sa devin vegetarian . In schimb , am avut perioade lungi cand am mancat totul crud , netratat la foc ,exceptand carnea , bineinteles , pe care nici nu o mancam pe atunci .
Va trece si moda asta…
Observ ca pe cei de aici nu-i preocupa sanatatea proprie , dar au pretentia ca pot avea grija de alte specii . Pai , toate acele vegetale pe care le mancati preparate la foc se transforma in aceleasi toxine nefolositoare . Nu , nu sunt nici vegan . Asta ar insemna sa fiu la moda si sa respect reguli . Sunt un om liber , deocamdata fac parte dintre cei aflati in varful lantului trofic si mananc sanatos . Nu fac rau la animale , nu militez si nu beau lapte nici cu pistolul la tampla !
Gargara pentru militanti . Pe cine intereseaza ca eu nu fac rau la animale si ca mananc sanatos ? Si am si blog . Pe blog imi promovez talentul la benzi desenate , nu trasaturile de caracter la moda .
dom’ crisu, ce va face sa credeti ca dvs. sunteti conectat la „natura umana” si ca ceea ce pare „moda” nu e de fapt un semn de progres moral? punctul asta de vedere mi se pare prea dogmatic. in plus, nu e vorba ca nu iau in considerare sanatatea (vedeti nota 3), dar aici discutia e despre morala, nu despre sanatate. faptul ca dvs. considerati pozitia in lantul trofic ca fiind suficienta sa ofere fundament actiunior dvs. e tot o consideratie morala – una gresita, din puncul meu de vedere.
„Va trece si moda asta…” 2019 si ghici ce? NU A trecut!!
Pingback: Oameni şi animale
Vegetarian pentru a boicota impotriva suferintei animalelor?
Deloc pertinent. Vegan insa, da, pentru ca animalele nu sunt crescute in conditii inspaimantatoare si ucise pentru carne doar, ci si pentru oua, lapte, piele, blana. De ce faceti aceeasi grava confuzie? E mai mica suferinta gainilor crescute in baterii () care sunt omorate dupa cateva luni de productie in masa) in conditii greu de imaginat decat cea a unui vitel the cateva luni ucis pentru carnea sa frageda?
*vegetariana de 11 ani, vegana de 3 ani.
Sunt constient ca motivul evitarii suferintei animalelor duce la veganism (o spun chiar in text, nota 5 – banuiesc ca v-a scapat). Totusi, nu am sustninut niciunde in articol ca vegetarianismul e suficient pentru evitarea suferintei animalelor, ci doar necesar. Cred ca sunteit de acord si dvs. ca a fi vegetarian e mai bine dacat a nu fi, chiar daca e mai rau decat a fi vegan. E un prim pas, care fara indoiala ar limita considerabil suferinta animalelor. Pana si dvs. se pare ca ati inceput ca vegetarian, nu ca vegan! (Dpdv personal, ma straduiesc sa devin vegan. Am reusit sa elimin laptele de origine animala, „lucrez” acum la branza si oua :-))
Ai dreptate, dar eu, de ex, mănânc numai ouă, lapte şi brânză de la ţărani, le iau de la piaţă şi cochetez cu ideea de a creşte propriile mele găini numai pentru a trăi fericite şi a face ouă.:P
Am incercat si eu sa ma uit la documentarul mentionat mai sus si intradevar nu am putut sa vizionez mai mult de 10 minute din el….din pacate asta e realitatea in care traim,o realitate in care oamenii se cred superiori si stapani peste tot.Inainte sa iau decizia de a deveni vegetariana ma gandeam ca faptul ca eu nu o sa mai mananc carne nu va stopa in nici un fel maltratarea si uciderea animalelor.Sunt convinsa ca sunt multe persone care gandesc in felul in care am facut-o si eu dar trebuie sa intelegem ca depinde de noi,de atitudinea noastra,de mentalitatea nostra,de vointa noastra si de cat de mult ne dorim noi sa schimbam lumea in care traim incepand cu noi insine.Acum pot sa spun ca sunt madra de faptul ca sunt vgetariana,ca nu mai iau parte la masacrul zilnic din lumea asta si chiar daca asta din pacate poate nu schimba nimic ma simt bine cu mine insami si impacata sufleteste pentru alegerea pe care am facut-o.
imi este greu sa fac din alegerea alimentelor o problema de etica: cu greu ajung sa aduc atat de departe gandul si totodata cu greu ma pot opri la el devreme ce am ajuns acolo.
pana la a-mi pune intrebarea cate animale sufera din cauza consumului de carne sau a produselor animale, nu pot trece cu usurinta peste faptul ca alte feluri de consum duc de asemena la suferinta. faptul ca port haine, cumparatul de covoare, folositul internetului (http://www.treehugger.com/clean-technology/seven-grams-co2-per-google-search-not-true-or-relevant-but-fun-to-repeat.html), cumparatul produselor de igiena – toate imi usureaza mie viata si o distrug pe cea a altor oameni (si a mediului in general). nu e bine sa ramai ignorant fata de suferinta din jurul tau, dar daca ii dai mai multa atentie, vei vedea ca nu se limiteaza la animale – si in orice caz nu la consumul de carne.
inteleg ca pentru ca eu sa pot consuma carne, animale trebuie sa sufere si sa moara. ok, sa spunem ca nu vreau sa accept asta si prefer sa devin vegetarian. plantele oare nu sufera? daca nu au apa sau soare, ele nu se ofilesc si nu mor? daca nu cresti plantele cum se cuvine, chiar si pamantul pe care cresc este influentat si se saraceste.
vegetarianismul sau consumul de carne nu se pot marca cu titlul de bine sau rau, dupa parerea mea.
sunt mai degraba adepta echilibrului decat a binelui (sau raului).
consider orice fel de exces daunator, prefer sa consum cat mai echilibrat: sa nu cumpar prea multe haine, sa nu am 10 sampoane, sa nu cumpar atata carne incat sa se strice si sa trebuiasca sa o arunc (nu doar carne, ci in general alimente) sa nu folosesc internetul sau curentul sau caldura sau masina in exces.
acum cativa ani am vazut filmul „thank you for smoking”. am auzit de multi care au renuntat la fumat dupa ce au vazut filmul – mie nu mi s-a intamplat. imi tot vine in minte o dupamasa tarzie in care citesc o carte, beau o cafea, mananc putina dulceata cu o lingurita extrem de mica si savurez o tigara. atata timp cat nu devine o dependenta, si atata timp ca o pot face cu masura, de ce nu?
nu disput, ci discut.
Salut Betty,
Nu cred sa fi afirmat ca suferinta din jur se limteaza la animale, si imi place sa cred ca nu sunt foarte ignorant fata de multele ei forme in care nu animalele sunt implicate ci oamenii. Doar ca focusul articolului era suferinta animala… Si nici nu am afirmat ca alte probleme sunt mai putin importante decat suferinta animalelor, ci doar ca cele doua preocupari, pentru oameni si animale, nu se exclud reciproc (vezi a doua obiectie si raspunsul la ea). In plus, la sfarsitul articolului am pomenit in treacat ca exista implicatii sociale, economice si de mediu ale vegetarianismului, dar nu le-am discutat. Nu m-ar mira ca implicatiile respective sa aiba tangenta cu probleme de sine statatoare precum exploatarea oamenilor sau distrugerea mediului. Poate intr-un articol viitor…
Din pacate, exista un consens aproape total in stiintele cognitive ca plantele nu au capacitatea de a suferi. Se vorbeste uneori de „cognitie” la plante, dar are un sens destul de indepartat de cel in care se foloseste termenul in cazul animalelor sau oamenilor. Presupun ca pentru a suferi un organism trebuie sa fie constient, iar plantele nu sunt. A spune contrariul inseamna cel mult a vorbi metaforic sau a antropologiza 🙂
Iti aplaud moderatia, dar ma surprinde afirmatia ta ca „vegetarianismul sau consumul de carne nu se pot marca cu titlul de bine sau rau” si ca ti-e greu sa faci din „alegerea alimentelor o problema de etica”. E torturarea oamenilor o chestiune de etica? E canibalismul? Intuitiv cel putin, ambele sunt, si ambele sunt moralmente reprobabile (vorbesc de conditii normale, nu de scenarii extreme). Sigur, depinde de teoria morala pe care o adopti pe ce exact se bazeaza judecata ca asemenea acte sunt reprobabile. Teoria lui Singer e o teorie care propune ca judecatile morale sa se bazeze pe principiul considerarii egale ale intereselor tutror fiintelor capabile de a avea interese („equal consideration of interests” – in romaneste suna cam ciudat). Din moment ce animalele au interese (pentru ca au capacitatea de a suferi), ele trebuie incluse in sfera morala. In felul asta pana si un lucru aparent banal precum consumul carnii capata semnificatii morale. Si, in general, nu ti se pare ca practic majoritatea actelor noastre au conotatii morale – daca nu direct, cel putin indirect? Responsabilitatea morala e o notiune subtila, dar nu pare deloc ridicol sa sustii ca, de exemplu, fiecare dintre noi e responsabil pentru (sa zicem) incalcarea drepturilor unor minoritati in mod constant intr-o societate data. Fie ca vrem sau nu, viata noastra e impregnata de moralitate.
Si ai grija cu dulceata aia – linguritele mici pot fi foarte inselatoare 🙂
muahaha, cu nu mult timp inainte (recunosti si tu) se sustinea si despre homari ca nu pot suferi 😛 lasa ca te vad eu cand se dovedeste contrariul si in cazul plantelor :))
studiile astea.. ieri spanacul era foaaarte bogat in fier, azi nu mai este. scuze, am gresit la calcule. ups!
dar inteleg ce zici, si intr-un fel iti dau dreptate: toate actiunile noastre duc intr-un final, fie direct sau indirect, la suferinta unei minoritati.
imi place teoria lui singer conform carea fiecare fiinta are in egala masura in vedere interesul tuturor celorlate fiinte (daca inteleg bine). cred insa ca e destul de greu de pus in practica o astfel de teorie: specii diferite au interese diferite (e adevarat ca interesul final al tuturor e sa nu sufere, dar ce ma face pe mine sa sufar pe un elefant nici macar nu l-ar face sa clipeasca). plus ca teoria asta functioneaza doar unilateral: doar omul poate ajunge sa ia in considerare interesele celorlalte specii, invers nu cred ca functioneaza.
ideea discursului meu este ca am impresia ca pot face lumea mai buna, sau mai echilibrata printr-o suma de alegeri. vegetarianismul nu mi se pare cea mai plauzibila. dar e o alegere personala – pot intelege foarte bine oamenii care aleg aceasta modalitate pentru a face o lume fericita 🙂
ah, cu homarii ma refeream ca lumea in general credea ca nu sufera (dar nu credea asta despre vaci, sa zicem). despre cercetatori, nu stiu ce exact credeau.
in legatura cu stiinta spanacului – nu e asta cazul general? nu se modifica opiniile stiintifice constant?
da, teoria funcioneaza doar unilateral – de ce ar functiona bilateral? e greu de argumentat ca animalele sunt responsabile moral. dar e posibil sa se descopere ca pot fi; atunci teoriile noastre morale ar arata probabil altfel.
ca poti face lumea mai buna printr-o suma e alegeri mi se pare corect (desi trivial :-)), dar de ce vegetarianismul nu ti se apre o alegere corecta (nu unica, mind you; nu am sustinut, cum nu a facut-o nici un teoretician al vegetarianismului, ca e singura alegere pe care cineva trebuie sa o ia – pozitia asta nici nu are sens, sincer sa fiu) nu mi-e clar – mai ales ca marturisesti ca te atrage principiul lui singer. evident, nu zice nimeni ca e usor de pus in aplicare si ti-am dat deja dreptate ca trebuie echilibrat cu alte alegeri pe care le facem – dar inca nu mi-ai dat un caz in care sa fie clar ca a deveni vegetarian e o optiune proasta :-)(intr-un sens, vegetarianismul comes very cheap, si nu pare sa aiba efecte negative – in principiu, cel putin. ca o paranteza in paranteza, exista cazuri in care „aparatorii drepturilor animalelor” sar calul – am citit recent un articol in care se povestea cum niste lupi eliberati de „teroristi” dintr-un parc sau au murit, sau s-au intors – din pactae nu gasesc linkul.)
inca ma gandesc..
am ajuns la stiul in care ma intreb daca este de ok sa iti reprimi un instinct natural si sa strici echilibrul din cauza empatiei. desi vad argumete si pentru si contra, inca nu am ajuns la o concluzie..
oare cat de tare se va mai ingusta coloana de text?
Felicitari pentru acest articol. Foarte bine punctat, din pacate omul este un animal social si de multe ori merge dupa turma. Gustul, moda sunt locomotivele chiar daca sunt sau nu sanatoase. Carnea este pentru cei saraci deoarece ei cred ca le aduce mai multa energie, gresit pentru a digera carnea corpul uman consuma mai multa energie decat primeste. Este vorba doar de cultura, preferinte si optiuni personale. p.s. vorbeam cu un american si el credea ca hamburgerii se fac din chimicale la supermarket..cand i-am zis ca a din carne de vita a renuntat sa-si mai cumpere. Multi nu stiu nici ce mananca ce sa-i mai intereseze de suferinta animalelor sau alte aspecte. Mare grija la ce vegetale consumati Despre OMG ce parere aveti? Un studiu interesant – http://foodnews.ro/organismele-modificate-genetic-sunt-periculoase/
Mersi de felicitari. Punctul despre saraci si cultura – e posibil sa cei mai putin cultivati sa se insele, dar cazurile la care ma gandeam eu (vezi nota 3) sunt cele in care, de exemplu, carnea e un produs mai iefitn decat altele si are poate fi procurat mai usor. In astel de situatii cred ca a „impune” vegatarianismul ca singura optiune morala posibila e inadecvat. Ideea nu e sa fim absolutisti, depinde foarte mult de context. Ramane adevarat, totusi, ca multi dintre cei care isi permit sa nu manance carne continua sa o faca, sau nu isi verifica antent sursele; in cazul asta cred ca acuza de speciism se sustine. Despre organismele modificate genetic nu stiu prea multe – dar mersi de link.
tre sa vad si eu filmul
eu nu ma gandesc sa devin vegetarian doar pentru ca nu cred, cumva, ca as mai putea sa am vana sa fac toate cele, sa joc fotbal si sa ma obosesc cum ma obosesc acum, cu alte cuvinte nu stiu cat de sanatos si de indeajuns e sa nu mananci deloc carne si sa te manifesti violent 😉
recunosc si ca imi plac na fripturile si bbq si toate cele
Te asigur ca dupa ce vei renunta (daca vei renunta :)) la produsele de origine animala vei constata ca ai mult mai multa energie. Mai mult, vei constata ca starea ta de sananate s-a imbunatatit asa, brusc (asta, bineinteles, dupa ce vei trece printr-o criza de detoxifiere in care numai bine nu o sa iti fie). In fine,important e sa nu crezi pe nimeni pe cuvant -incearca vreo 2 luni si povesteste-ne dupa. Spor!
Exista un site http://www.veganbodybuilding.com , unde poti sa vezi cat de sanatos e sa faci sport cu o dieta vegetariana/vegan. O cautare rapida pe Google mi-a confirmat si existenta catorva campioni la kickboxing vegetarieni. Cel mai bun exemplu mi se par, insa, dieta si regimul de antrenament al calugarilor shaolin. Sunt cateva documentare interesante pe Youtube legate de asta.
http://www.facebook.com/richrollfans?fref=ts
Omul asta manifesta o totala lipsa de energie datorita faptului ca e unul din multii vegani , repet , VEGANI , care face sport la un nivel ceva mai sus decat intreg lotul de jucatori din divizia A .
Felicitari pentru articol! Ma bucur tare ori de cate ori mai „cunosc” cate un vegetarian. Eu am renunat de curand si la celelalte produse de origine animala si nu pot decat sa recomand oricui sa faca la fel! Este minunat!
Mersi de felicitari!
Am aproape un an jumatate de cand sunt vegetariana si sunt foarte multumita de alegerea mea si bucuroasa ca nu mai iau parte la aceast masacru al animalelor. Este minunat sa stii ca nu moare un suflet pentru ca tu sa traiesti.
mereu mă bucur când dau peste vegetarieni, mai ales peste unii care aleg să facă asta din motive etice (și nu pentru propria sănătate). Te felicit pentru alegerea făcută și pentru explicația foarte clar prezentată. Eu am fost vegetarian timp de șase ani și câteva luni din aceleași considerente ca și tine, însă eram complet inconștient vizavi de implicațiile cel puțin la fel de sinistre ale celorlalte produse alimentare de origine animală (lapte, ouă). Spun asta pentru că din textul tău reiese că ai fi renunțat numai la carne (faci aluzii și către folosirea pielii), dar nu și la celelalte. Nu încerc să fac pe deșteptul, ci doar să scurtez pentru alcineva perioada pe care eu acum o regret cel mai mult (cea în care eram vegetarian și mi se părea că mai bine de atât nu se poate). Dacă mă înșel și mesajul meu e redundant, îmi cer scuze. Dacă nu mă înșel și te-ar interesa mai multe informații legate de industria lactatelor și a ouălor, îți pot furniza o bază cu cea mai mare plăcere.
Vlad, ai dreptate ca nu discut in text despre celelalte produse de origine animala, desi in nota 5 arunc o vorba despre asta (practic, dau dreptate la ce ai zis in comentariu). Mesajul nu e redundant, e important sa se stie ca aceleasi probleme apar si in cazul produselor respective, si poate ar fi trebuit sa spun asta in text. La nivel personal, am reusit sa renunt la lapte, dar inca mananc branza si oua (din cele „bio”, din „gaini crestcute in aer liber”, etc.) Sper ca intr-o zi sa resusec sa trec si pragul asta 🙂
Cochetez cu ideea de a deveni vegetarian de multa vreme, iar articolul acesta cred ca e printre ultimele picaturi inainte de umplerea paharului.
Un trigger emotional similar cu ce ati experimentat dumneavoastra cu „Earthlings” a fost pentru mine o scena din recentul „Cloud Atlas”. Cine a vazut filmul cred ca isi da seama despre ce scena este vorba, nu vreau sa il stric pentru cei care nu l-au vazut. Sa spunem doar ca e un bun stimulent pentru empatie.
Nu am vazut „Cloud Atlas”, mersi de sugestie. Cu empatia e usor, mai greu e cu argumentele 🙂