De demult, atât de demult, plaja lacului Siutghiol era portativul pe care o mamă şi copilul ei desenau cheia naivă a fericirii: era cea din urmă dimineaţă a vacanţei şi jocul lor se închipuia în marginea undelor mişcate de vânt. O simplitate duioasă umplea cerul, de parcă toate culorile seninătăţii […]
Şi poate că este un semn că fotografia în care întreaga ta graţie neatinsă de timp se păstrează, ca într-o fragilă cutie muzicală, este aceea înfăţişându-te ca profesoară la catedră, în clasa ta: nimic ostentativ, nimic excesiv, nimic trucat în fericirea senină şi severă care emană de pe chipul tău. […]
De câte ori imaginile tale sunt convocate în faţa ochilor mei sentimentul morţii coboară asupra mea, ca o negură saturată de jale. Căci de abia în clipele în care urmele trecerii tale sunt mai aproape de mine moartea şi despărţirea devin palpabile, aspre şi insuportabile, ca un răsărit absurd al […]
În lunile de după moartea ta un impuls la fel de puternic precum cel din mişcările viselor noastre m-a somat, muzical şi himeric, să revin către Cehov şi paginile sale. Şi astfel, abandonând notiţele mele, am revenit, alături de tine, pe acest tărâm cehovian, a cărui muzică delicată am învăţat […]
Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, este un semn al dorului ce palpită, fără ca nimic să îl poată stinge, fără ca nimic să îl poată alunga, fără ca nimic să îl poată împinge în fundalul unei existenţe ce se confundă, din ce în ce mai […]
Nu am fost ceea ce unii ar fi putut numi, în vremea în care republica socialistă românia lumina peste pământul roditor cu razele ei din stemă, un elev model: imaginile de glorie şcolară au început să pălească, o dată cu înaintarea în liceu, spre a face loc efigiei mai degrabă […]
Atunci când glasul tău începe să răsune din ce în ce mai îndepărtat, asemeni unui ecou prelungit prin camerele casei adâncite în fumul tăcerii, este nevoie să revin în adâncul de vis, pentru ca toate cuvintele pe care tu le-ai rostit vreodată să se înalţe din nou, ca eliberate din […]
Destinul naşte, uneori, o stranie primăvară ce răscumpără încremenirea de negură şi de plumb a anilor sterpi ,ca şi cum tot ceea ce nu s-a putut îndeplini până atunci izbucneşte, asemeni unui ţipăt de floare primăvarătec şi pur. Destinul le dăruieşte celor care au îndurat îngăduinţa de a poposi pe […]
Tinereţea este asemeni unei zile de toamnă al cărei amurg se topeşte în noapte, catifelat: dincolo de biologie, dincolo de timp, dincolo de trup, ea trăieşte ca un parfum ce se încăpăţânează să întârzie în camerele pe care tu le-ai străbătut. Tinereţea se gravează în obiecte şi în noi, ca […]
Pentru cei mai mulţi dintre oameni, despărţirea este un fapt administrat birocratic şi mecanic, asemenea morţii .Un geniu implacabil al speciei îi locuieşte, dictându-le mişcările de automat cu care se îndreaptă, orbi, spre propriul lor sfârşit. Comfortul zilelor lor este perfect, asemeni unei camere aseptice de hotel : în marginile […]
