Cel din urmă cer pe care ochii noştri îl mai pot zări este cel copleşit de sori magnetici ai visului: dincolo de cortina electrică a retinei de noapte se află locurile unde cei vii şi cei morţi sunt una, inseparabili, prinşi în conversaţia purtată de buzele ce nu mai pot […]
Același semafor. Aceeași Catedrală – în perspectivă. Trei ipostaze. Trei culori. Și același cer:
În ultimii ani, nelipsitul discurs despre disperare pare că a pătruns, prin multitudinea de rețele ale conglomeratului mediatic ce ne înconjoară, până și în peisajul lăuntric, afectiv, al omului contemporan, dizolvându-i fragilul scut protector. Aceasta este, de altfel, una dintre premisele remarcabilei cărți a lui Adrien Candiard, Cât a […]
cerul se desface ca o imensă navă renascentistă din care coboară pe marginea apei la prânz cu aripi portante pasageri cu ochi încercănați scaune pliabile nanowood din lemn alb biodegradabil pot fi închiriate pe lacul Maggiore de luni până duminică și-n zilele de sărbătoare cineva cască pescarul cu glugă trage […]
Obișnuința de a privi păsările este o chestie veche de când lumea. Oamenii au fost curioși dintotdeauna să știe ce e în mintea păsărilor și cum pot ele să zboare. Zborul, este un dar pe care noi oamenii nu l-am primit. Dar nu-i nimic, pentru că avem posibilitatea să le […]
Ți-am scris pe o bucată străină de pagină. Poezia era de-un albastru albastru . Sta lângă mine absentă, Decolorată. Răbufnea Când îi cerșeam un răspuns . Zilele treceau. Nu mai puteam să-i deschid Nicio poartă. O mie de cercuri se roteau în jurul ei . Apoi ți-am scris pe o […]
mamei Zbor peste ţărmuri. Distanţele tresar. Ochii polari părăsesc clipa . Bolta se pierde în ea , Devine atingere, Pansament pentru forma Robustă a golului. Sticlos, matern mi- e văzul. Vibraţia albastrului Mi- a acoperit venele . Am lăsat jos Umbrele, timpul Şi bezna. Copilul, Tot singur Şi neucis …
pentru că am tăcut mi s-au pus munţi la picioare s-au ridicat piramide din sfere de sare Luna a coborît la mine în fiecare noapte şi toate acestea doar pentru că am tăcut. părea că în spatele tăcerii mele ascund. nu ştiu ce, poate un răspuns la orice întrebare, poate […]
Noi nu avem aceeași patrie Nu avem aceeași limbă Între orașul meu și orașul tău – mai sunt patru țări. Și o mare care ne desparte. Ora la care eu mă culc e ora la care tu te scoli Tu ai o țară de mari artiști. Eu am o țară […]
încă aştept scrisoarea, scrisoarea prin care să-mi spui ce s-a întîmplat. clopotele bat, pămîntul se dezbracă, iarna coboară ca o boală peste cerul curat. nu, nu vreau să te văd, vocea ta mă va ocoli, nu are putere să rostească cuvintele vii, va minţi. aştept să îmi scrii aşa cum […]
