54

bizar 82

pentru că am tăcut

mi s-au pus munţi la picioare

s-au ridicat piramide din sfere de sare

Luna a coborît la mine în fiecare noapte

şi toate acestea doar pentru că am tăcut.

părea că în spatele tăcerii mele ascund.

nu ştiu ce, poate un răspuns la orice întrebare,

poate un apus al unui alt soare

ochii mei aveau puterea de a-l susţine pe cel care cade

şi de a-l răpune pe cel născut să omoare.

pentru că am tăcut, am avut cerul la picioare.

am pierdut tot atunci cînd am rostit,

însă nu regret:

prefer să văd munţii la locul lor,

să-mi fie dor de Luna care mi se arată de departe,

să ştie fiecare că n-am răspunsuri pentru orice întrebare

şi că locuiesc sub acelaşi soare cu cei ce au crezut că mă iubesc.

îi voi întinde mîna celui care cade

şi-l voi ucide pe cel născut să omoare

2 Comentarii

  1. Mulțumesc. Versul își dublează sensul cînd e citit de un spirit empatic și pătrunzător.

  2. Dușan Crstici says:

    Splendid! Un crez idealist al altruismului împins la extrem, înveșmântat într-un lirism încântător! Durerea generatoare a impresionantelor versuri, este , desigur, obligatorie pentru cei dăruiți cu un astfel de talent(…like a rose need the rain, a poet need the pain) . Cu respect, Dușan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *