Eliberată de freamătul omenesc, marea se încredinţează propriei singurătăţi: pescăruşii zboară mereu spre larg, în vreme ce tumultul de valuri este , de acum înainte, singurul glas pe care îl mai primeşte cerul, ca pe un semn al trecerii. Eliberată de freamătul omenesc, marea se întoarce spre sine şi se […]
De demult, atât de demult, pe când elevii îşi caligrafiau visele lor delicate pe pagina de gardă a cărţilor cu cotoare melancolice, toamna era sfârşitul marilor vacanţe : un port luminat de soarele nostalgiei, dincolo de care se întrevedea doar largul de dor. De demult , atât de demult, cei […]
Aceasta este cea din urmă fotografie pe care o încredinţăm romanului nostru de dragoste. În ea iubirea se adăposteşte cu întreaga ei lucire tomnatecă: un singur anotimp ne mai poate fi casă, cel al melancoliei, iar singurul timbru pe care îl mai putem desluşi este acela al nostalgiei. Aceastea este […]
Asemeni morţii, dragostea nu poate închisă în cuvinte. Asemeni morţii, dragostea îşi trasează făgaşul care să o ducă, precum un drum de fluviu, spre largul unei mări cu care se să contopească. Asemeni morţii, dragostea nu poate avea sfârşit, de vreme ce în caligrafia ei adăugăm, an după an, speranţa […]
Undeva, departe, atât de departe, în margine oraşului de provincie al cărui desen fragil se întrevede în materia de nori a memoriei fiinţei noastre unite, o casă de spectre şi de dor durează , dincolo de moarte, pregătindu-se să fie mormânt celor care aşteaptă trecerea ca pe un prag al […]
Iar atunci când te visez îi visez şi pe cei de dinaintea ta, ca şi cum pe porţile viselor noastre ar intra un întreg cortegiu de umbre,parte din memoria lichidă în care ne cufundăm, noapte după noapte. Iar atunci când te ating, fugar şi sincopat, mi se pare că îi […]
Descoperirea literaturii lui Nabokov este unul dintre momentele în care viaţa spiritului se schimbă. Atingerea textelor sale produce un efect dificil de aproximat în cuvinte: o revelaţie ce modifică percepţia asupra realităţii ,dându-i acesteia din urmă claritatea de aripă de flutur a paginilor lui Nabokov însuşi. Ficţiunea sa este un […]
Am început să scriem aceste pagini doar în clipa în care vocea ta, eliberată de trupul muritor, începea să -şi caute, timid, cărarea spre visele noastre : atingerile delicate trezeau în fiinţa nocturnă unită care devenisem murmurul în care mi se părea că desluşesc convorbirea niciodată întreruptă de moarte. Am […]
Rândurile acestea sunt cele pe care anii vieţii tale le-au scris, cu tenacitate şi modestie, în clipele în care truda îţi îngăduia răgazul visării şi al introspecţiei melancolice: din tăcerile tale, ( acele tăceri în care mi se părea că le recunosc pe cele ale mamei tale) s-au ivit frazele […]
“Ada sau ardoarea. O cronică de familie” este unul dintre acele romane care îşi obligă cititorul la o alegere tranşantă. Între îmbrăţisarea ( cvasi -erotică) a ficţiunii şi respingerea ei brutală, nu poate exista calea de mijloc a moderaţiei. Uriaş, labirintic, bizar, excentric şi baroc, textul lui Nabokov, apărut în […]
