Dragostea de dincolo de moarte este inconsolabilă şi neliniştită asemeni unei mări ce cu cunoaşte tihna : valurile ei revin din vise şi din reverie, spre a se întoarce, mereu, spre ţărmul unde sunt exilaţi cei ce aşteaptă, ca într-un purgatoriu lichid, eliberarea din captivitatea vieţii, atraşi fiind de genunea […]
Şi de ce oare, în atâtea dintre frazele acestei cărţi pe care am ales să o scriem în transa de vis, cuvintele ne îndreaptă, delicate şi fragile , spre domeniul de modestie al vieţii ce nu cunoaşte decât truda şi aşteptarea dimineţilor care să îi împlinească promisiunile mereu amânate? Poate […]
Dedicat memoriei lui Andrei Niculescu Aproape uitat în era digitală, abandonat pe un raft al nostalgiei, recitit doar de cei ce văd în textele sale un ecou al propriei lor copilării pierdute, Jules Verne rămâne, înainte de toate, un creator de mituri. Dincolo de clasificările leneşe, dincolo de prejudecăţile pe […]
Aceste pagini sunt încredinţate celor care nu mai sunt; doar morţii le mai pot asculta cadenţa şi doar morţii se mai pot apropia de linia tremurătoare a dimineţilor care ne separă de visele noastre, ca de o apă în care reînviem, în fiecare noapte. Aceste pagini sunt convocarea celor care […]
Scrisorile celor de demult îmbătrâneau în rama paginilor atent decupate, ornate de acel scris în care se ghicea tihna unui timp ce curgea spre moarte cu liniştea unei amieze de vară, cotropite de lentoarea reveriei. Scrisorile celor de demult treceau pragul anilor fără ca disperarea şi dezolarea să se abată […]
Dimineţile mării alungă, prin asceza lor lichidă, frivolitatea de care oamenii se înconjoară, spre a uita moartea ce locuieşte în ei, tăcută şi implacabilă: precizia visătoare a valurilor aduce cu sine ecoul unui timp ce este egal cu sine, indiferent la curgerea oarbă a biologiei obsedate de propria ei curgere […]
Există un timp al fericirii şi există un timp al nostalgiei: între dimineaţa ce se iveşte, năvalnic, şi amurgul ce creşte din marea de toamnă se află timpul paginilor în care am ales să ne scufundăm, spre a uita de lucirea aspră a durerii şi a despărţirii. Şi vocea acestui […]
De câte ori mă privesc în oglindă, în acest anotimp de introspecţie al despărţirii noastre, regăsesc în imaginea răsfrântă a lucirilor ei un chip în care se amestecă, tandru, ca într-o fotografie a dorului, chipurile noastre. Căci moartea a adus, o dată cu sosirea ei, acea unitate din urmă la […]
Cei ce mor intră în noi asemeni unui desen delicat de nori: făpturile lor se topesc în făptura noastră, iar gesturile vieţilor lor trecute devin, pe măsură ce sfârşitul se instalează în noi, cele în care simţim propria noastră dialectică a nostalgiei. Cei ce mor intră în noi asemeni unui […]
Celor ce uită moartea li se înfăţişează ca un accident biologic oarecare, ca o paranteză ce nu poate întrerupe mişcarea de automate a zilelor imterşajabile: ecranele tactile ale telefoanelor sunt singurul cer sintetic pe care ochii lor captivi îl mai cunosc. Celor ce uită dragostea li se dezvăluie ca o […]
