Dualitatea crizei…

poate provoca nedumerire, până la un punct. Este termenul cu cea mai mare recurență în ultima vreme. Ai crede uneori că, din motive obscure, vorba depășește realitatea. 

Faptic, criza o avem de la diverși, accentuată însă prin slăbiciuni, ticăloșii și prostie, în general (politic-) autohtone. Iarăși istoria cuvântului ne lămurește indubitabil. Prin fr. crise ne întoarcem la latinescul crisis care evidențiază o „ofrandă” grecească (krisis) menită parcă să reconfirme neîncrederea lui Vergilius: „mă tem de greci chiar și când aduc ofrande”. 

Totuși termenul, privit ca un pahar dual primește și înțeles pozitiv datorat unui roman, Seneca, latinizatorul care atrage atenția asupra unui înțeles din sfera medicală unde întâlnim prima dată criza  ca moment hotărâtor spre bine, schimbare decisivă, depinzând de competența medicului

Evident suntem în jumătatea rea a paharului. Criza prezentă nu este biliară, deși pare să includă și multă fiere, nici gastrică afectând după unii gastronomia diurnă, nici digestivă generând când constipație când (re)laxare, dar cert are componenta neuropsihică  mai ales pentru cetățeanul elector. Evident nu de medici e nevoie…

Și totuși criza aduce afirmare și   bunăstare unei anumite categorii, nu doar celor care o provoacă: profesioniștilor, adică etimologic celor care dau din gură, indiferent de pregătire. Verbul de bază e profiteri, a declara  public. De unde professio, mărturisire publică, profesie. Să nu ne înșelăm, adică profesie etimologic nu înseamnă pregătire într-un domeniu, ne-o spune sintagma profiteri aliquid, a se ocupa cu ceva (nedefinit). Și astfel apare puzderia de analiști politici, analiști economici, specialiști în finanțe, influențeri, cu mențiunea că  nu mă refer la cei în specialitate care însă nici aceia nu aduc soluții ci constată vocalizând ceea ce vede toată lumea: suntem în criză. 

În cârdășie cu profesioniștii etimologici media nu se dezice, dimpotrivă ajunge la o excitație verbală supărătoare astfel încât nu doar emite unele inepții – ceea ce nu ar fi o noutate – dar vocal se suprapune cu „invitații” care încearcă să „ne explice” ce cred ei, adică ceva ce nu prea interesează pe nimeni. Desigur nu se trăncănește pro bono căci parafrazând: „vorba (nu neapărat dulce) mult aduce”. 

Criza actuală a mai evidențiat un număr incredibil de asociații, societăți, organizații (declarate non profit), (Totul va fi bine, Dincolo de azi), dar și multe altele ale căror denumiri stârnesc nedumerire. În mod firesc provoacă interogație și cei care le compun. E interesant până la ridicol să auzi și să vezi persoane care exprimă opinii despre criză, națională sau internațională, neștiindu-se ce pregătire au  – profesia fiind clară – sau cunoscute ca fiind din domeniul sportului (odinioară), al muzicii nu neapărat clasice, al artei scenice, al jurnalismului discutabil și prezentate cu ifos  ca „maestrul X”. 

Concluzie inevitabil clasică: din criză nu ieșim atâta timp cât multi professores pauci docti, mulți maeștri, puțini învățați. O recomandare: pauca, (cât mai) puține vorbe.  

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *