Mircea Flonta, Cătălin Vasilescu – Ce este mai presus de orice? (3)

Privită din perspectiva relațiilor instituționale și a raportării una față de cealaltă, nota dominantă a relațiilor dintre comunitățile științifice de limba germană și franceză în perioada 1870–1914 a fost dată de străduințele îndreptate spre afirmarea întâietății, pe de o parte, și de un amestec între iritarea și frustrarea pe care o generau succesele celeilalte părți, laolaltă cu încercarea de a învăța din ele pentru a crește propria competitivitate, pe de altă parte. O asemenea caracterizare privește atât acțiunile instituțiilor științifice din Germania și Franța, cât și comportarea cercetătorilor mânați de patriotism din cele două țări. Aceștia constituiau majoritatea covârșitoare. Pe cât de universale au fost, sunt și rămân obiectivele cercetării științifice, pe atât de patriotică, uneori naționalist‑șovină, era pe atunci starea lor de spirit. La nivelul discuției principiale, atât oamenii de știință germani, cât și cei francezi subliniau distincția dintre cele două planuri. În practică, pentru mulți dintre ei competiția pentru întâietatea științifică între țări era, adesea, mai presus de punerea în valoare a avantajelor cooperării. Acest fapt reiese cel mai clar din reacțiile cercurilor științifice din Franța în fața avansului și succeselor câștigate în multe domenii de către germani. Exprimarea unor asemenea reacții a fost, totuși, destul de reținută în discursul public al purtătorilor de cuvânt ai științei din Franța înainte de izbucnirea războiului. Multe mărturii semnificative în această privință sunt legate de ceea ce am putea numi „procesul științei germane“, un proces care a fost inaugurat în Franța încă în primele luni ale războiului și continuat cu intensitate în anii următori. Unii dintre cei care au fost activi în acest proces al științei germane își reproșau acum că nu au făcut publice multe dintre observațiile lor critice înainte de izbucnirea războiului. Ideea dominantă a reacțiilor franceze față de afirmarea tot mai puternică a cercetătorilor germani a fost aceea că impresia făcută de această afirmare a fost favorizată, cel puțin în parte, de o slăbire a simțului critic, de trecerea cu vederea a ceea ce ar fi constituit și ar constitui noblețea și excelența operei francezilor, anume căutarea dezinteresată a adevărului. Superioritatea cercetării științifice germane, o superioritate în care unii francezi au fost tentați să creadă după 1870, ar fi existat, de fapt, doar în domeniul aplicațiilor utilitare ale cunoștințelor obținute cu deosebire în domeniul industrial și militar.