FAVORITE LIST. The Guilty (Den skyldige)

Sunt cît pot de atent la filmele care vin din zona scandinavică. Mai ales la cele – cu precădere filme de lung metraj, dar și la unele seriale – din ultimele decenii.

Sunt atent pentru că sunt sigur că de acolo, cinematografic – dar, în fond, mai mult decît atît, într-un sens profund uman – ne vin lucruri extraordinare și minunate.

Spre pildă, The Guilty (Den skyldige):

-film danez; regizat de Gustav Möller; e, de altfel, filmul de debut al acestui regizor care promite foarte mult(e);

-: Gustav Möller (30 de ani): ” „Ideea filmului mi-a venit când am dat peste un apel 911 al unei femei răpite. Femeia călătorea cu mașina iar răpitorul se afla lângă ea, drept pentru care a vorbit în coduri la telefon. La început, am fost acaparat de suspansul apelului, ca oricare alt ascultător. Dar, apoi, am început să mă gândesc la motivul pentru care a fost atât de intrigant. Chiar dacă tocmai ce ascultasem o înregistrare audio, am simțit de parcă totul s-ar fi întâmplat în fața ochilor mei. Am văzut femeia, mașina în care se afla, drumul pe care mașina mergea și chiar răpitorul care stătea lângă ea. Mi-am dat seama că fiecare persoană care ar fi ascultat acea convorbire telefonică, ar fi avut imagini diferite: o altă femeie, un alt răpitor, și tot așa. Am început să mă gândesc: ce ar fi dacă aș folosi această idee de creare de imagini mentale într-un film?”

-minimalist făcut (cam tot portofoliul de imagini are loc în două încăperi mici ale unei stații de urgență), dar foarte provocator încărcat (dialoguri, intrigă, tensiune, final)

-afirmația de mai sus cu privire la minimalismul (tehnic al) acestui film poate fi reformulată, restrîngând și mai mult perspectiva: pentru probabil peste 80% din film, fața/chipul personajului principal (rol excelent făcut de….) e cea care ține imaginea. Acolo, pe fața lui – ea însăși un limbaj prudent, reținut, cu puține izbucniri, ci puține tulburări – se vede cam totul din patrimoniul de sens, foarte bogat, al acestui film. Și se văd foarte foarte multe – căci actorul care ține în spate acest film are, cu (repet) minimum de mijloace, o prestație memorabilă.

-filmul e mutiplu premiat – inclusiv la TIFF-ul nostru, acolo unde publicul l-a votat ca fiind ”cel mai bun film” al competiției

–New York Times scrie despre acest film că este ”una dintre revelațiile anului” (2018); nu cred că este numai o formulă frumoasă, de complezență. Iar Variety notează că e ”un film cu un concept superior, cu un buget redus și abilitatea de a-ți încorda fiecare mușchi al corpului”.

Nu aș îndrăzni să spun ca acesta este un film către care e bine să mergeți în grabă, oricum și de urgență – pentru că e un film greu de dus, cu o temă extrem de sensibilă în joc. E important  însă să fie văzut. E important ca unele lucruri – spuse apăsat și rafinat, așa cum o face acest film – să fie privite în față, să fie luate direct, în carne.

Un film foarte foarte bun.