Într-o vreme, am încercat sã ţin un jurnal, în care nu îmi notam întâmplãri sau întâlniri cu oameni din realul imediat. Nu erau nici însemnãri legate de proiectele mele poetice, nici descãrcãri emotive, provocate de crize sufleteşti, ci mai curând meditaţii asupra unor stãri benefice ale spiritului la care îmi doream sã ajung pe calea scrisului. Iatã un fragment dintr-o asemenea « reverie », dupã care mi se pãrea cã devin imponderabilã:
« Îmi închipui cã asfaltul pe care calc e neteda mişcare a apei, cã pãşesc imponderabilã pe undele lucitoare, fãrã sã mã scufund. Siluetele, clãdirile din jurul meu, maşinile gonind încoace şi încolo, îmi par imaginile unor gânduri care mi-au ieşit din minte. Mã uit la ele ca la nişte haine rãmase mici, inutile mie, totuşi de folos altora.
Înaintarea mea e cu putinţã numai dacã vãzul începe sã se supunã auzului, pentru cã mersul acesta e ascultare. Ţinta spre care mã îndrept nu fixeazã un anume punct, ori ţãrm, ori un climat sufletesc de linişte, de împlinire, de repaos sau de armonie. Parcurg un spaţiu reverberant, un labirint de glasuri prin care trece Chemarea. Ţinta e divizatã, rãspânditã, omniprezentã şi de aceea chiar rãtãcirea presupune nu numai abaterea ci şi corectarea, deoarece atât linia dreaptã cât şi cea şerpuitoare au aceeaşi destinaţie finalã: desãvârşirea de sine.
Fiecare glas din preajmã te cheamã pe drumul lui, cãci fiecare se crede în posesia cãii unice. Numai cã eul nu e o insulã, nu e o substanţã purã, zilele nu se distileazã în retorte, viaţa nu e un laborator. Totuşi, drumul, la care mã gândesc eu, presupune o alchimie a existenţei, o rafinare continuã a fiinţei, pânã când greul devine înaripare, strâmtul – deschidere spre larg, îmbrãţişarea – desprindere din palpabil. Duritatea se catifeleazã, tulburele se decanteazã în cristale. Vocile lumii nu trebuie sã asurzeascã pe cel care le ascultã, ci sã fie aduse la acea surdinã prin care sã se poatã desluşi Glasul ţintei.
Mersul mai departe e posibil dacã dialogul meu cu viul se petrece pe douã planuri concomitent: vorbesc cu lumea; vorbesc prin intermediul lumii cu Vocea care mã cheamã. Ascult ceea ce mi se spune pentru a distinge mãcar fragmene din mesajul care în mod ideal constituie îndreptarul cãlãtoriei mele. Pasul trebuie sã treacã prin toate potecile, fãrã sã se scufunde – ca mersul pe apã. Minunea se petrece pentru cã cel chemat nu poate sã nu rãspundã; oricât de multe ar fi cãrãrile lumii, continuitatea mişcãrii spre ţintã o dã iubirea. Iubirea desferecã mintea şi trupul, dãruind fiinţei puterea de a recunoaşte în multicolorele chemãri ale ambianţei spectrul etern al luminii.
În mãsura în care mişcarea e dirijatã de un Regizor nevãzut, cãlãtoria poate fi imaginatã şi ca spectacol. Toţi actorii sunt protagonişti pe scena unicã a existenţei fiecãruia, numai cã unghiurile se deplaseazã tot timpul: ceea ce e vital pentru cineva, devine periferic ca importanţã pentru altul, partitura principalã dintr-o scenã ajunge secundarã în cealaltã. Aceeaşi voce trece prin fiecare, doar rãspunsurile, ca şi nuanţele cromatice, variazã, de unde şi multitudinea receptãrilor, a rezonanţelor şi reverberaţiilor.
Ca spectator, râzi de bâlbâielile de pe scenã, ca actor, te trezeşti orbecãind asemeni celor de care ai fãcut haz; cel batjocorit la rampã, ajuns în salã, priveşte reprezentaţia celuilalt, cuprins de îngândurare, atent sã vadã unde anume greşeşte semenul sãu şi prin ce mijloace îi reuşeşte mai bine decât lui o secvenţã sau alta. Niciodatã publicul nu reacţioneazã la fel: actorul aplaudat şi adulat în prima scenã poate fi redus la tãcere de ocãrile şi huiduielile auditoriului, în a doua scenã, ori poate sã se adreseze unei sãli indiferente, în scena a treia. Cel mai iubit ajunge dispreţuit, cel nebãgat în seamã iese pe neaşteptate din fundal, stârnind delirul mulţimii, cel deplin încrezãtor în arta sa, mai devreme sau mai târziu devine prizonierul îndoielii de sine; acela care a fost înconjurat, rãmâne singur, iar sihastrul se trezeşte în centrul lumii.
La un moment dat, însã, diferenţa dintre actori şi spectatori se şterge pentru cã fiecare începe sã înţeleagã şi chiar sã aibã certitudinea cã toţi sunt în fond pãrţi ale drumului lãuntric, iar dacã Vocea strãluceşte mai tare prin unii decât prin alţii, atunci cei care aud mai limpede îi pot ajuta pe cei care nu o desluşesc decât vag. Şi unii şi alţii vor ajunge împreunã la perfecţiunea spectacolului ca ansamblu, cãci fiecare pleacã singur, dar când soseşte, el aduce cu sine întreaga lume prin care a trecut ».
Monica Pillat
MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.