Romanul și iudeul…

Dacă nu ar fi triste, evenimentele belicoase din ultima vreme ar putea genera râsul sardonic prin comentariile stupide, până la imbecilitate, generate de mijloacele media și  nu numai. 

„Dacă oamenii ar avea atâta grijă pentru lucrurile bune cât este de mare zelul cu care aleargă după cele nefolositoare, și multe chiar primejdioase,  n-ar fi stăpâniți mai mult decât stăpânesc chiar ei înșiși întâmplările…”, crede romanul. 

„A conduce patria sau părinții prin constrângere, abuz, chiar dacă aceasta ți-ar fi cu putință și chiar dacă ai îndrepta unele greșeli, mai ales că toate schimbările din stat prevestesc măcel, exil și alte fapte dușmănoase, e regretabil. A te strădui în zadar și a nu obține altceva decât ură, este curată nebunie.”, scrie același roman.

Cum poate fi înlăturat un adversar politic? Aflăm din aceeași sursă: „când observă că un astfel de om atât de iubit de semenii săi nu putea fi răpus cu forța, decise să-l arunce în primejdiile războiului”.

Supunerea față de cel puternic poate fi tot un exemplu de înțelepciune care te menține în viață: „dacă va dezvălui adevărul, el va putea spera în bunăvoința și blândețea poporului roman”. Același roman.

 Un anumit tip de eroism nu își are rostul după cum va proba prin sine însuși iudeul rămas singurul supraviețuitor al luptei pe înălțimi cu romanii. Nu a fost un erou ci un exemplu pentru învingătorii  care l-au onorat cum se cuvine pe iudeul adus la Roma.  

„Voi descrie cruzimea tiranilor față de proprii lor compatrioți și atitudinea moderată a romanilor față de niște străini; de câte ori Titus, din dorința lui de a salva orașul și Templul, a chemat taberele răzvrătiților să ajungă la o înțelegere… Nu voi trece sub tăcere nici amarnica soartă a transfugilor, nici aspra pedepsire a prizonierilor, nici incendierea Templului fără încuviințarea Cezarului de la Roma. Nenorocirile care au dus la capitulare, cât revine războiului, cât anume certurilor interne. Și cum Titus a străbătut toată țara pentru a institui ordinea. Nu voi omite nici reîntoarcerea împăratului la Roma și sărbătorirea triumfului său.”

„Am scris pentru iubitorii de adevăr, nu pentru cei ce citesc doar pentru desfătarea lor.”

Dacă pricepem ceea ce e de priceput din citatele celor doi, adică Sallustius Crispus, romanul, cu ale sale Historiae și Josephus Falvius, iudeul din Ierusalim, cu Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, vom constata de ce situația belicoasă e cum e și de ce eroismul stă sub semnul interogației fie și dacă cităm dintr-un roman interbelic românesc în care autorul spune că „prima condiție a eroului e să fie la un metru sub pământ”. Nu e cazul liderilor, căci altminteri cum ar mai fi sărbătoriți? Cu parastase?  Cu RequiemPână la urmă, din isteria mediatică care reproduce selectiv și parșiv discursul liderilor, nu putem decât să-l parafrazăm pe Horatius: Toată scrânteala conducătorilor pe capul popoarelor cade. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *