Confuzie…

Surprinzător dar avem și situații în care comentatori, cel puțin aparent independenți,  afirmă cu calm că o anumită propagandă mediatizată  la noi are rolul de a băga panică în rândul cetățenilor, mai mult chiar că pluralul românii – am arătat-o deja – e unul fals. 

Intenția  de a panica e evidentă dar pentru a nu avea efectul scontat de panicarzi ar fi bine să ne întoarcem la ai noștri  din vechime. 

DEX subliniază corect caracterul colectiv al termenului: „senzație de spaimă violentă de care este cuprinsă subit (și adesea fără temei) o persoană sau o colectivitate”. Trimiterea e iarăși corectă la gr. panikos. La greci zeul dătător de panică era firesc Pan. Îl întâlnim și în latină cu forma Pan, Panis (Panos), recunoscându-i-se originea  de zeu arcadian al pădurilor, al pășunilor montane, al păstorilor și vânătorilor, inventator al fluierului și al naiului, după unele surse. 

Fiind apropiat de regnul patruped, nu întâmplător Ovidius îl numește Pan semicaper, adică Pan pe jumătate țap. Dacă sexualitatea zeilor greci e (re)cunoscută începând cu prolificul  patern Zeus, Pan pare să-i depășească pe toți fiind un simbol al pro-creativității debordante și nu neapărat dătătoare de plăcere pentru cea sau cel vizat sexual; iată de ce apariția lui Pan și a alaiului său de semicaperi genera … panică, i-am putea spune teama de viol. Panica pe care caută să o inducă unii contemporani ai noștri pe linie pre electorală vizează în prealabil un posibil viol spiritual care însă poate deveni în timp unul fizic căci nu poți ști ce urmează. Cam mulți îmblăniți cu șube manifestându-și astfel aderența la dătătorul de panică. 

Numai că romanii noștri (să sperăm că mitocănia nu învinge total în lupta cu latina, adică româna) nu agreau veșmintele grosolane de oaie așa că expresia șuba sardă definea primitivismul, lipsa de civilizație, duhoarea. Aveau și un diminutiv ironic, Paniscus, un mic Pan. Ca atare afirmația după care Faunus se identifică cu Pan e total eronată, cu conotații cel puțin suspecte: Faunus este ( a fost…) legendarul rege din Latium, civilizator ca toți urmașii, care i-a învățat pe latini agricultura și creșterea vitelor. Divinitatea i-a fost recunoscută ca nepot al lui Saturnus, fiind zeificat după moarte ca patron al agricultorilor și prezicător al viitorului. 

Evident nici o corelare cu panicardul, cu sexualitatea lui violentă, violatoare adică. 

Ce ar fi de făcut? Ignorarea panicarzilor, picături în nas pentru a nu simți duhoarea  primitivismului afișat cu mândrie sau la cerere și, nu în ultimul rând, întoarcerea la civilizatorul Faunus. Vom întâlni micile divinități  câmpenești, Fauni, la fel de inofensive precum blândul Faunus. Nu e deloc surprinzător că elinul Pan a devenit Dracul, în timp ce regele din Latium își veghează mai departe industrioșii urmași. 

Să nu confundăm deci:  după cum spune un hit de acum câteva decenii: „confuzia e o teribilă rușine”. Mai ales dacă e voită.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *