(fragment)
Ușa s-a dat de perete și a apărut Iosif alături de cele două femei. Ciufulit, cu fața trasă și de culoarea unei lămâi uitate în frigider. Julieta și Monica, relaxate, înaintau cu pași mărunți ca două contese.
- Mă simt ca după un Revelion reușit, musafirii au plecat la ei acasă, am rămas doar noi, a zis Monica. Musafirule, nu despre tine este vorba. Tu poți să stai.
- Nu-mi pasă! i-am aruncat o privire rece.
Mă țin tare, nu vreau să fac ceva greșit și să-i dau impresia că sunt încă un prost picat în plasa ei. Se unduiește ca o felină. Nevăstuica se gudură deja la picioarele ei, desigur, trădătoarea! Când o să se sfârșească râca asta între femei și bărbați, piedicile, manipularea?
- Sper că ați avut un sejur frumos în buncăr.
- Musafirule, ironiile tale nu ne impresionează, a zis Julieta.
- Nicio ironie, draga mea. Am auzit de la Herz că buncărul e dotat cu tot ce trebuie, ca un adăpost anti-atomic.
- Patul scârțâie, a mormăit Iosif.
- Ce să zic!? domnul Iosif mai are și pretenții.
- Doar nu crezi că am făcut sex în patul ăla?
- A, nu? Dar ce ați făcut voi acolo?
- Planuri de viitor.
- Mai lăsați-mă cu aberațiile astea.
- Nu-s aberații, a zis Monica pe un ton apăsat. Am putea să facem cupluri ca să trăim și noi normal de acum încolo. Să avem familii, copii.
- Ia să aud!
- Julieta se potrivește cu Iosif. Tu Musafirule, cu mine. Rafael cu Herz.
- Ei, ce mai e și asta? s-a enervat Rafael.
- Normal!? am sărit. Cine ar vrea să trăiască normal?
S-a pornit din senin o muzică tristă. Un radio vechi de pe-o poliță, crezusem că e doar de decor, își aprinsese, pentru ultima oară cu ultimele puteri, becurile și susura o melodie melancolică. Îmi trezea nostalgii. Nu cunoscusem niciodată iubirea, ne era interzisă în subterane. Nu iubisem, nu fusesem iubit. Simțeam o gaură neagră, ca un preș, sub picioare. Monica nu o să mă înțeleagă niciodată. Citisem despre arta amorului multe cărți dar nu i-aș putea oferi niciodată o experiență adevărată. O să-i redau libertatea. Nu îmi ceruse niciodată nimic, nu o să fie greu. Citeam în privirea ei că nu o să mă ierte pentru că îi oferisem iluzia unei întâmplări și nu întâmplarea în sine. Din radio se fofilau sunete delicate. O priveam. Participa și Monica la vraja absurdului cu o licărire în ochi. Nu cred că e iubire. Nu aș recunoaște-o oricum. Un alfabet străin. M-a luat de braț și m-am trezit că tremur. Cunoșteam senzația din subterane atunci când mi-era frig sau când eram pedepsit pentru vreun suflet care se salvase prin iubire. Iosif ar fi fost un mare violonist. A ales iluzia libertății în locul disciplinei cazone. Nici nu avea cine știe ce talent. Julieta îl adora într-un fel post-modern. Ca pe o șaorma cu de toate. Candidă și vulgară, supusă și dominatoare, dulce și amară. Melodia melancolică de la radio era ca o miere falsificată.
credit foto: RĂZVAN LAZĂR
Ușile s-au deschis brusc, Herz s-a repezit să le închidă. Lumina a pătruns în hol.
- Într-o zi o să plec singur la drum, a zis Iosif. N-o să mai conteze dacă ușile sunt deschise sau închise. Nimănui nu o să-i mai pese dacă mă trage curentul sau dacă mama a rămas cu nostalgia succesului. Al meu, desigur. Și cu un dulap de rochii de gală nepurtate și zeci de felicitări neprimite. O să uite oricum atunci când o să fie în mormânt.
- Totul a pornit de la o închipuire, a zis Rafael. Dorința ei ca tu să fii un om de succes.
- Fraților și surorilor, facem multe chestii din inerție, a zis Julieta rozându-și unghiile.
- Păi aici stă tot secretul, am spus apăsat. Nu pricepeți? Nu aveți niciun sens în viață, niciun scop și vine oricine și vă mută mai la dreapta sau mai la stânga și vi se pare că aveți un drum ales de voi și plin de succes. Succes pe dracu’!
- Ei, haide musafirule, numai despre tine vorbești.
- Monica, mai bine m-ai lăsa să te iubesc! Acum!
Liniște deplină. Monica a făcut ochii mari, obrajii i s-au înroșit, își freca mâinile. Iosif mi-a aruncat o privire tăioasă. Am ridicat din umeri. Fraiere, ai pierdut-o! Cu femeile, cu alea deștepte, trebuie să fii dur, altfel se plictisesc și pleacă.
- Credeți că-mi pasă? a mormăit Iosif. Faceți sex, e un gest nobil, luminează tenul, te scapă de coșuri și de insomnii, tratează guturaiul. E vremea să plec.
- Eu ar trebui să plec, eu sunt musafirul. După trei zile peștele și musafirul se împut.
- Au trecut multe zile de când ai apărut la noi în Hotel îmbrăcat în negru, ghemuit în cabina de duș. Ne-ai aburit cu o serie de reguli ca să ne abați mintea și să credem despre tine că ești cineva.
- Sunt creația lui Iosif. El s-a rugat pentru mine.
- Nu pentru tine, nu știu cum s-a produs eroarea asta. Mă gândeam la mama.
- Hai să n-o luăm de la capăt. Ce e făcut nu mai poate fi reparat. Acum m-ai adus aici. Nu-mi pare rău pentru că o am pe Monica.
- Cum adică, mă ai!?
- Nu sări! Învață-mă să te iubesc. Până acum am dezlegat iubiri, le-am distrus. A venit și rândul meu să sufăr din amor.
- Păi e simplu. Te îndrăgostești, te chinui, ai plăceri, te chinui și apoi te chinui iar.
- Când începem? și privirea mea a lucit ca o lamă de oțel și a lovit ca un bici.
Femeia e mai liniștită când bărbatul nu e al ei. Dispare miza, dispare gelozia. Se folosește de el, îl utilizează pentru plăceri. La noi în Iad în departamentul de Femei se muncește non-stop, în ture. Se lucrează și la proiectul Noul bărbat, ăla născocit de mintea femeii. Cum îl vrea ea. Acum este vremea femeilor. Le-a venit, în sfârșit, rândul.
Herz a dat scârbit din mână și m-a privit.
- Tu ești noul proprietar, tu să te descurci cu ele.
Adevărul cere martor, mărturisire din partea altcuiva. Doar așa se poate face înțeles în lumea asta. Nu știam cum să facem povestea noastră să fie crezută și de oamenii din oraș. Păream niște naufragiați pe Pluta Meduzei. Rafael era calm. Își făcuse numărul de Înger bun și se pregătea să se întoarcă la bază. Ce-i păsa? La ei în Rai era cald și curat, aleile aveau pietre lustruite și în casele lor domnea pacea. La noi în Iad exista haos, jeg, trădare, minciună, adulter, lăcomie, invidie, mândrie, lene. Iadul e o stare a conștiinței, nu un loc. O stare care poate deveni permanentă. Asta e o veste proastă!
- Să știți de la mine că nu muriți! E o iluzie. O trecere printr-o poartă îngustă, ce e dincolo e necunoscut. Nu s-a întors nimeni ca să povestească. Asta poate să însemne că e bine sau dimpotrivă. Dar moarte, nu există așa cum vi-o imaginați voi, Ofelii disperate!
- Musafirule, a zis Monica, lighioanele s-au trezit și le e foame.
