Dintr-o zvâcnire

A venit timpul să-mi iau zborul
Din cuibul care se-ngustează,
De câte ori bat din aripe.

Dar când adorm, mi se deschide,
Deodată, cerul fără capăt
Și mă înalț dintr-o zvâcnire.

Oare acum când îmi dau drumul,
Sunt trează sau visez rotirea
Ce-nghite cu nesaț văzduhul?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *