Pentru un purgativ absolut, ab ovo

Un cugetător european de acum câteva secole, recomanda fără rezerve, înainte de a proceda la o cercetare profundă, elaborarea unei purgări a intelectului, a minții, expurgandi intellectus, întâi la nivel individual. Cu tot respectul, nu se poate rămâne la faza egocentrismului căci viețuim în societate. Avem tot mai multe exemple apreciabile de purgare a mațelor minții cu trimitere la vigilența acordată sănătății sociale. Chiar dacă e lăudabilă solicitudinea, chiar aprehensiunea unor concetățeni de ai noștri, cercetători, investigatori,  pentru purgarea prezentului de miasmele unor timpuri precedente nouă, – chiar dacă nu o fac dezinteresat ci în funcție de clica aparținătoare – nu e suficient. Ne întoarcem cu cel mult 70-80 poate chiar 90 de ani fără să atingem centenarul, pentru ca apoi să apară firesc interogația : dar ce e cu restul??? Istoria trebuie purgată, adică să i se aplice un purgativ „până la cele din urmă hotare” cum ar spune Poetul. 

Revin la propunerea pe care o formulam, privind statuarea unui nou CNSAS cu o profunzime temporală mult mai generoasă, adică un Consiliu Național pentru Studierea Arhivelor Sclavagismului, cu o structură mai puțin tributară imposturii cercetătoare, fie și pentru că obligă la cunoașterea limbii latine (cu româna oricum se descurcă și fabricanții de dosare…). Arhivele sunt reprezentate tocmai de scrierile rămase de la romani. Să începem deci cu… începutul. 

Conștientizăm cu mândrie că „suntem un popor creștin de peste două mii de ani” după opinia unor concetățeni cam exaltați dar responsabili. Dar tocmai în acest caz ce facem cu așa-zisul cult al lui Nerva Traianus, un simbol al imperialismului superlativ căci acest imperator hulpav a dus Imperiul la suprema întindere cucerind fără milă și considerație hieratica Dacia? E clar că trebuie aplicat purgativul care să ne scape de falsul istoriei, iar acest lucru se poate realiza apelând la arhiva sclavagismului, adică literatura acelor timpuri. 

Studiu de caz: ca toți conducătorii de atunci (și de azi), Traian avea un cerc amical, într-adevăr select, spiritul de clică, gașcă fiind mai puțin evident; printre ei Plinius Iunior, un scriitor remarcabil altminteri. Însă,  în calitate de creștini apostolici nu putem să nu amendăm aspru, dureros fie și câteva rânduri trimise împăratului Traianus de către cel ajuns guvernator: „deocamdată, cu aceia care mi-au fost denunțați drept creștini, am procedat în felul următor: i-am întrebat pe ei dacă sunt creștini. Pe cei care recunoșteau, i-am întrebat a doua și a treia oară, amenințându-i cu moartea: pe aceia care rămâneau statornic  în afirmațiile lor    i-am trimis la moarte. Căci oricare ar fi fost mărturisirea lor, nu m-am îndoit o clipă că trebuia pedepsită măcar încăpățânarea și îndărătnicia lor neclintită.”  Cercetătorul purgator nu poate fi decât tulburat și tot mai conștient de necesitatea aplicării unor măsuri precum la dresa celor din deceniile apropiate nouă. Dincolo de orice, apare concluzia guvernatorului imperial(ist) – urmează un citat care vă poate afecta emoțional !!! – „n-am aflat altceva decât o superstiție lipsită de judecată, exagerată”. Evident că aplicarea purgativului înseamnă interzicerea autorului ca inamic al poporului nostru, eliminarea edițiilor conținând operele sale și declararea lui ca nomen odiosum, eventual martelarea deși cum noi nu prea am păstrat cele vechi, e greu de crezut că vom descoperi vreun bust cu Iunior. 

  Purgabilul  Traianus pare mai echilibrat, dar investigatorul, posedând în buzunarul de la piept purgativul, nu se lasă înșelat. I se scrie lui Plinius „ai procedat așa cum trebuie, dragul meu Secundus, anchetând cazurile  celor care-ți fuseseră denunțați drept creștini. Nu trebuie căutați cu tot dinadinsul dar, dacă sunt denunțați și dovediți vinovați, trebuie pedepsiți”. Concluzie: purgarea va presupune re-prezentarea personajului conducător ca dictator de conștiințe, subliniindu-se cu tărie eroismul celor subjugați și tăria lor prin credință (chiar dacă Plinius nu era în Dacia, dar asta nu contează că doară lucrăm pe arhivele sclavagismului, iar Imperiul era mare). Apoi martelare și înlocuirea capului imperial cu – după preferință – Decebal sau Christos. În fine, eliminarea limbii latine că tot ne batem joc de studiul ei.

P.S. Oricum cei doi romani nu știau ce-i așteaptă pe ai lor din partea celor „lipsiți de judecată”, în ciuda faptului că tocmai Traian îi spune în final amicului său că „denunțurile anonime nu trebuie luate în seamă în nici o acuzație, căci ar constitui un exemplu reprobabil și nepotrivit cu vremurile noastre”, ale lor adică, nu ale noastre. Unde ar mai fi investigațiile purgative?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *