Ro(ca)darea guvernului

ca fenomen binar, conținând adică atât rocadă cât și rodare, trebuie privită cu firească detașare. Istericalele mediei și opoziției, de tipul „președintele ne-a dat pe mâna…” – dacă ar fi vorba de membrul superior al Inchiziției, aș mai înțelege sau de brațul secular… –    nu fac decât să sublinieze încă o dată carențele democrației; nu doar la noi. În fapt rocada e consecința firească –  dacă e respectată – a unei înțelegeri scrise, parafate. Contestarea  zgomotoasă la adresa unui partid, plăcut sau nu, cu majoritate fie și relativă obținută însă la alegerile democratice, reflectă disprețul clonțoșilor democrați față de opțiunea electorilor, pe un principiu (dacă e principiu…) clar: important e să fim noi la putere. 

Normalitatea fenomenului ne-o limpezește o minimă explicare a termenilor, nu toți  latini de data aceasta. Rocada prevăzută oficial în actul coaliției are totuși menirea de a echilibra lucrurile: de vreme ce coaliția se trage din coalescere, a mânca hulpav, a se îmbuiba împreună, e firesc ca fiecare să-și ia partea lui, echitabil, jumi-juma. Așa cum s-a și întâmplat, lăsând fraierul la o parte. Termenul îl avem de la frații francezi la care rocade desemna inițial un du-te vino al pieselor de șah, apoi ceea ce știm…

Rocada aproape că vine să tempereze într-un fel rodarea; spune DEX că verbul de bază a roda înseamnă a acumula o oarecare experiență. Nu ar fi rău dacă nu ar avea și sensul de a se acomoda într-o muncă, ceea ce poate trimite la ideea de plafonare, de întoarcere către propriile interese, ignorându-le pe cele generale. Deloc întâmplător e tot un cadou din franceză, verbul roder ; însă tot la străbuni ajungem până la urmă: rodere; îl avem moștenit în română a roade …diverse. Neologismul îmbinat cu moștenirea spune tot: rodere la cei vechi era plin de înțelesuri, a roade, a bârfi, a vorbi de rău. 

Prin urmare rocada atât de necesară – o arată realitatea – aduce cu sine bârfa, vorbirea de rău între comeseni, ceea ce e preferabil decât să se ajungă prin mare statornicie de la rodare la erodare  simțită de spinarea electorilor. 

  

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *