MUSICA PURITAS DOMINICA (Rolul zeilor… )

este și în marea muzică acela de a transmite grandoare hieratică. Aș spune că prin marii compozitori reînvie cultele păgâne, indiferent de credința melomanilor. Câteva exemplificări ne vor convinge cu certitudine. Mozart în  Zauberflötte evocă divina pereche ideală a credinței egiptene, Isis und Osiris, în variantă „masonică”, genială în fapt indiferent de originea comenzii primite. Verdi, în Aida, depășește probabil și originalul cultic egiptean prin ariile închinate lui possente Ftha, atotputernicul dar și nemărginitul zeu, immenso. Întâi la Scala, apoi la Orange (teatrul roman, nu rețeaua celularizată…) pentru că e poate singura variantă în care preoteasa e în prim plan, o și vedem, în general fiind doar audibilă. Dar ce poate fi mai autentic prin grandoare decât verdiana invocare a zeilor egipteni live la templul zeiței Hatcepsut din Luxor. Să nu uităm apoi de Baccanale din Samson et Dalila, o descătușare la Opera din San Diego,  sub privirile zeului Dagon, rău pentru unii, dătător de trăiri desfătătoare pentru credincioșii lui. În fine, să ne întoarcem totuși și la unul mai „de-ai noștri” invocat odinioară  în alt context, la Neptunus, grandiosul zeu acvatic (în superba  pastișă  The Enchanted Island de la Metropolitan) întruchipat de „zeul” Placido.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *