MUSICA PURITAS DOMINICA (irealul… )

este atins în anumite compoziții, în asemenea măsură încât explicațiile sunt irelevante; iar asta pentru că  nu putem cunoaște ce a fost în sufletul compozitorului. Din motive pe care, la fel, nu le putem ști, partea a doua a unor concerte e cea care atinge irealul, inexplicabilul. Vom exemplifica prin Mozart și Ceaikovsky, dincolo de care nu știu ce ar mai putea fi. Reascultăm din Amadeus Romance (Concertul nr. 20) în interpretarea lui Gulda, cel care dorea să moară în ziua în care a decedat Mozart, însă a plecat în ziua de naștere a geniului. Apoi din nr. 21 cu Yeol Eum Sou, absolută. Urmează incomparabila „prietenă a lupilor”, Hélѐne Grimaud cu nr. 23. În fine nr. 27, ultimul concert de pian compus în anul intrării lui Amadeus în Elysium, inexplicabil sau poate chiar dincolo de… ireal. Beethoven în Imperial, prin partea secundă ne duce în fapt în Imperiul absolutului, inexprimabil în vreun limbaj muritor. Ceaikovsky, a cărui sensibilitate nu ne dă nimeni dreptul să o judecăm căci oricum nu am înțelege-o, e prezent aici cu Concertul nr. 1, clapele fiind dominate de Khatia Buniatishvili. Dincolo de orice închipuire e același Piotr Ilici în Concertul pentru vioară; ne duce în ireal Janine Jansen. Desigur din fiecare partea secundă căci, credeau romanii, res secundae sunt cele fericite de Zei (Pământeni, în acest caz).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *