Gândirea supozitoare

reprezintă evident motorul formulării unor informații mediatice, astfel încât, cum spune înțeleptul Cronicar, „cine va voi să le creadă bine va face, iară cine nu va voi iarăși bine va face”. Nu se pune deci problema credibilității a ceea ce auzi dintr-un canal sau altul,  pentru că totul e supoziție sub semnul lui „ar…”. Gândul ne duce inevitabil la  supozitoarele aplicate „dedesubt”, supponere cu supinul suppositum având inițial sensul de a pune dedesubt, de unde și denumirea (prin fr.) „preparatului farmaceutic solid de formă conică” (DEX); iar legătura cu gândirea supozitoare mediatică devine clară căci suppositivus înseamnă (și) ipotetic. 

Ca atare totul apare tributar presupunerilor, supozițiilor într-o formă cel puțin bizară: un individ a ucis un semen cu lovituri de cuțit dar aflăm apoi că în fapt „i-ar fi aplicat un număr de lovituri de cuțit”; o minoră „ar fi fost violată de un individ care ar fi unchiul ei”; un șofer „ar fi trecut pe roșu” și „ar fi accidentat mortal un pieton care s-ar fi angajat în trecerea pe zebră”; un grup de interlopi „ar fi provocat incidente violente  în orașul… și ar fi spart vitrinele unui local după care s-ar fi făcut nevăzuți”; un fost… „și-ar fi însușit o sumă apreciabilă de bani” – diferă de la un canal la altul –  „pe care ar fi pretins-o de la…”; un cetățean „ar fi murit  în urma unor cauze necunoscute”; un medic prins în flagrant „ar fi pretins sume de bani de la pacienți”; corpul unei victime „ar fi fost dus pe câmp unde ar fi fost incendiat de criminal”; din nou la modă, pentru scurt timp desigur, „tinerii și-ar fi procurat substanțele interzise” – droguri adică, zise pe nume – „prin intermediari care i-ar fi racolat”; o persoană cu funcție de conducere, sau chiar fără, „i-ar fi adresat cuvinte injurioase …” cuiva care „i-ar fi cerut…” ceva. „România ar fi… ” de parcă n-ar exista; „România ar putea fi…” evident ceva rău, chiar dacă nu se pune problema. 

Recent trei minori  au ucis un bătrân de 80 (optzeci) de ani spre a-i fura bicicleta; cadavrul a fost găsit despuiat pe câmp; criminalii au fost identificați ca fiind cei care (au recunoscut fapta) „l-ar fi omorât pe bătrân și ar fi aruncat cadavrul”; nu e însă nici un dubiu mediatic sau juridic că „având vârstele de 9, 12 și 15 ani, doar al treilea ar putea fi eventual judecat”. Din păcate exemplele ar putea continua din abundență sub semnul aceleiași gândiri supozitoare, incapabile de a spune lucrurilor pe nume, căci probabil nici nu ar fi în stare. Nu există însă nici o supoziție, nici o formulă supozitoare când e vorba de semenii mediatici sau de sponsori; un reporter sau cameraman nu „ar fi fost agresat” ci indubitabil „a fost…”. O investigație dubioasă dar stipendiată, având ca scop înlăturarea cuiva nu constată că „ar fi plagiat” ci „a plagiat categoric”. 

Dar ca să pricepem mai bine unde zace iepurele, căci ziceau cei vechi hic iacet lepus, adică de unde… sare, să observăm că pornind de la verbul inițial, suppositio este și substituire frauduloasă, după cum suppositicius pus în locul altuia, fals. Ca să fim corecți politic și sexual în raport cu prezentatorii știrilor, o menționez și pe suppostrix femeie care substituie fraudulos.

Ca atare, chiar dacă mediaticii ar ști latină, tot nu s-ar schimba nimic căci dacă, așa cum spune inspirata reclamă, beneficele supozitoare „pătrund acolo unde nici soarele nu pătrunde”, gândirea supozitoare nu reușește să genereze decât cel mult întrebarea ciudoasă a Parizianului: „Pe ce te bazezi?”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *