Contrariile …

pot fi surprinzătoare mai ales când provin dintr-un domeniu (re)cunoscut deja ca generator de stupizenii cu pretenții inutil de … contrazis. Un autor roman scria că monștrii sunt alcătuiți din contraria elemente contrare. Cicero scrie despre relatio contrariorum alăturarea contrariilor. Recent am avut parte de două surprize contrare: un post fm de întindere națională a difuzat un interviu cu o jurnalistă al cărei rol era să  le propună ascultătorilor  la final de săptămână „trei spectacole performative” din capitală. Cu o distincție nemaiîntâlnită în branșă, doamna a început prin a mărturisi că nu înțelege termenii de performativ și performăns preferând să nu îi folosească. Un admirabil gest de curaj mediatic. Regretabil confesiunea nu s-a oprit aici,  așa că pentru a-și îndeplini rolul, jurnalista a intrat în sfera supozitoare  a lui „ar fi…” de care am scris recent, afirmând că totuși ar fi vorba de un spectacol de dans. 

Din oarecare admirație pentru prima confesiune, voi adăuga câte ceva mai mult decât cu altă ocazie, în legătură cu termenii sus citați: americanii au universități de performing  arts, adică  arte interpretative presupunând (chiar și un amestec de) dans, muzică, poezie, teatru. Este vorba deci efectiv de artele spectacolului artistic, adică realizarea, exprimarea frumosului; iar aceasta, pentru că totul se întoarce la forma configurație, model, normă, echilibru, verbul formare a educa, a instrui, a compune duce la formosus frumos. Ajungem astfel la perfecțiune, adică la performare a forma complet. Deci, decât performănsuri și spectacole performative, să le spunem mai limpede spectacole artistice. Atâta doar că și verbul e utilizat aiurea: performanța e una, iar „a performa” e alta, ceva pare-se inexistent deocamdată în română.

Dacă am avut ceva de lăudat cu măsură în exemplul de mai sus, cel secvent  e contrarul: la același post cu audiență națională (așa se pretinde… ), urmând prostul exemplu al canalelor cu imagini, s-a propus o dezbatere de importanță națională (iarăși, așa se pretinde… ) despre o persoană prinsă beată și drogată la volan; persoană importantă caragialesc vorbind, pentru că e bloggeriță cu nuanțe de influencer. Că termenii nu au nimic cu limba română, nu mai contează, problema fiind ce ascund? Cu o majoritate covârșitoare și confortabilă pentru cei în cauză, se remarcă prin răspândirea unor adevărate infecții mentale cu o audiență incredibilă: ce probează acest aspect? Prostia, stupizenia receptorilor indiferent de etate, sex națiune și religie.  Și mai grav e faptul că media le acordă o importanță cel puțin stranie din care nu putem deduce decât că aceia care se aseamănă se adună. Iar marea problemă aici rezidă: emisiunea amintită insinua interogativ, prin realizatorul ei, dacă nu cumva avem ceva de învățat și de la asemenea persoane și din ideile lor? Ba da: „cu proștii și ticăloșii e mai bine să nu ai de a face” dar și că – regretabil – „norocul îi favorizează pe proști” (din asta ar fi ceva de învățat…). Ambele de la  Cato, inutil de contrazis. 

În fine ca să înțelegem fie și parțial, etimologic adică, ce e influencerul, să reținem că influere   –  de unde influus, cineva care se varsă asupra cuiva,  – cu influens, part. prezent, înseamnă a se strecura, a pătrunde pe nesimțite (sau cu…) în sufletele, mințile oamenilor. 

  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *