În anul 73 î.Hr., Roma era un oraș plin de cicatrici. Italia era o peninsulă scindată între Roma și aliații săi de multe ori fără voie. De‑a lungul secolelor, Roma cucerise amestecul pestriț de popoare din Italia, printre care greci, etrusci, samniți, lucani și brutti. Au existat numeroase tensiuni și, cu două decenii mai înainte, acestea au explodat într‑o revoltă (91–88 î.Hr.). Războiul Italic (numit și Războiul cu Socii,adică războiul purtat de socii, termenul latinesc pentru „aliați“) a durat trei ani, cu bătălii și asedii sângeroase, până când Roma a restabilit pacea, dar numai cu prețul acordării cetățeniei romane tuturor aliaților. Îndeosebi în sud, unii italici au rămas plini de resentimente și nereconciliați. Războiul Italic a fost urmat de un război civil între susținătorii lui Sulla și urmașii răposatului său rival, Marius. Sulla a biruit și s‑a impus ca dictator, dar, după retragerea lui din 79 î.Hr., urmată peste un an de moartea sa, războiul civil a reizbucnit în 77 î.Hr. În 73 î.Hr., în Italia era pace, dar peninsula era lipsită de legiuni, în cazul în care ar fi reînceput tulburările: fuseseră trimise peste mări să lupte cu numeroșii dușmani ai Romei.
Italia rurală cuprindea o numeroasă populație de sclavi, care evadau deseori și din când în când iscau revolte armate. În anul 73 î.Hr., Italia romană era, pe scurt, o pădure uscată ca iasca sub dogoarea arșiței. Spartacus a scăpărat amnarul
