Sursele antice descriu un bărbat pătimaș, însetat de libertate și mistuit de dorința răzbunării. Acțiunile lui Spartacus spun o altă poveste. Nu era o minte înfierbântată, ci mai degrabă un om care își stăpânea emoțiile. Spartacus a fost un politician care încerca să împiedice ruperea unei coaliții mereu în pericol să devină incontrolabilă. Fie de la natură, fie prin exercițiu, era un bun actor. Cel mai mare atu al său era propriul trup, dar Spartacus a folosit multe simboluri, de la un șarpe și până la calul său, pentru a‑și construi imaginea. Un cult al personalității l‑a ajutat să atragă zeci de mii de adepți, lăsându-se subjugați de amăgirea invincibilității.
Spartacus era trac, iar în Tracia războiul era profesia cea mai onorabilă. Numele „Spartacus“ – versiunea latină a numelui „Sparadakos“ – se traduce plauzibil prin „Faimos pentru sulița lui“. Tracii erau maeștri în lupta călare, ceea ce îi făcea rapizi, mobili și total diferiți de romani, care erau infanteriști înnăscuți, puțin talentați pentru cavalerie. Și tracii erau geniali în lupta de gherilă. Au perfecționat armura ușoară pentru pedestrași și tacticile de gherilă, față de care romanii împovărați de armamentul lor greu erau vulnerabili. Și, datorită anilor petrecuți într‑o unitate auxiliară din armata romană, Spartacus fusese instruit și în arta războiului convențional.
