S-au scris multe despre traduceri și, personal, nu sunt de acord cu unele dintre ele, chiar dacă au fost emise de scriitori celebri. Multitudinea citatelor despre traducători și despre însuși procesul de translație dintr-o limbă în alta i-a preocupat, cum se cuvine de altfel, nu numai pe scriitori, dar și pe cititori. E natural să fie așa, literatura universală oferă o mulțime de capodopere la care, daca n-ar exista traducerile, mulți iubitori de cărți n-ar avea acces. Drept care sunt o mare consumatoare a traducerilor. Dar nu numai. Am îndrăznit chiar să schițez câteva traduceri ale unor poezii din franceză în română, dând atenție în mod special muzicalității poeziei traduse. Și, în ciuda faptului că traducerile mele au plăcut cititorilor, mi s-a atras atenția asupra cunoscutului „Traduttore – tradittore”, (traducerile sunt o trădare) idee care nu se știe exact de unde a pornit și cu care nu sunt de acord – se va vedea de ce – dar pe care unii lingviști au adoptat-o.
Sunt multe definiții ale traducerilor, ceea ce dovedește că marii scriitori au fost preocupați de idee. Iată numai câteva dintre ele:
- „O traducere este forma cea mai profundă de a citi” (Gabriel Garcia Marchez)
- „Traducerea nu este numai o chestiune de cuvinte, ci este și de a face inteligibilă o întreagă cultură” (Antony Burgess)
- „Scriitorii produc literatura națională, traducătorii produc literatura universală” (José Saramago)
- „A traduce înseamnă a produce efecte similare prin mijloace diferite” (Paul Valéry)
Desigur, poate că nicio traducere nu egalează originalul, dar să nu uităm că cititorul gândește în limba tradusă, nu în cea a autorului. Mai mult, deși lectura cărților se face în gând, cititorul aude fiecare cuvânt, le intonează și ceea ce ajunge la cititor e propria sa voce, nu cea a autorului. Lectura e cu siguranță un fenomen sonor.
Subiectul traducerilor m-a preocupat de mult, iar acum câteva zile, asistând la o prezentare online a traducerii în germană de către Georg Aescht a romanului Inocenții (Ed. Humanitas 2016) de Ioana Pârvulescu, am aflat ceva care m-a făcut să mă aplec din nou peste acest subiect.
Fiind întrebată cum i s-a părut lectura cărții în germană, autoarea, care cunoaște limba germană, și-a inceput răspunsul cu ideea lui Amos Oz : o traducere dintr-o limbă într-alta echivalează cu ceea ce în muzică este o transpunere, respectiv transcrierea unei partituri muzicale de la instrumentul pentru care a fost scrisă la un alt instrument.
Ideea m-a fascinat instantaneu. Există multe transpuneri celebre, ca cea a coralului Jesus bleibet meine Freude din Cantata BWV 147 de J. S. Bach, transpus pentru pian de Myra Hess, coral pe care Dinu Lipatti îl interpretează ca nimeni altul, sau a Chaconnei în re minor de Bach – scrisă pentru vioară solo – și transpusă pentru pian, voce, orchestră. Iar Tocata și Fuga în re minor de Bach, scrise inițial pentru orgă, au fost transpuse pentru pian, chitară, orchestră, etc.
Uneori, pentru ca aceste transpuneri să poată acomoda diferite instrumente, a fost necesară schimbarea tonalității inițiale, element important în compoziție, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să considere transpunerile muzicale drept o trădare ci, dimpotrivă, ca pe o îmbogățire a registrului de interpretare și de percepție a muzicii.
Continuându-și ideea, Ioana Pârvulescu a afirmat că citindu-și romanul în germană a avut o senzație similară cu cea provocată de ascultarea unei transpuneri muzicale de la un instrument la altul pentru că, a motivat autoarea, fiecare limbă are muzicalitatea ei. Drept care, lectura în muzica limbii germane nu i-a semnalat vreo deosebire între varianta germană și originalul în limba română.
Cum ideea muzicalității fiecărei limbi mă preocupase – mai ales în poezie – când am aflat de ideea lui Amos Oz despre traduceri, am dorit să aflu mai multe despre personalitatea marelui scriitor, ale cărui romane (citite în românește) m-au fascinat. Și, în căutările mele, am dat peste un minunat text scris de Nicholas de Lange, profesor de studii ebraice și evreiești la Wolfson College, Cambridge, care a tradus 17 cărți de Amos Oz. Redau câteva fragmente din acest text:*)
„Una din primele amintiri despre Amos Oz este cea a noastră călărind pe niște cai imaginari de jur-împrejurul salonului său. Acceptasem să traduc o povestire pe care el o scrisese despre un grup de cruciați îndreptându-se spre Pământul Sfânt.
Întâmplarea s-a petrecut cam cu 50 de ani în urmă. Pe atunci, el nu prea vorbea engleză, iar eu știam foarte puțină ebraică. Așa că am mimat toate detaliile povestirii – mișcări, gesturi, expresiile feței, etc.
Datorită forței povestirii, am obținut un contract pentru traducerea romanului său „My Michael”. M-am dus să lucrez cu el în kibbutz-ul în care locuia. Am lucrat din greu (uneori 16 ore pe zi) și am fundamentat o minunată relație de lucru.
Cum am lucrat? Întâi el mi-a citit cu voce tare un capitol în ebraică. Avea o minunată voce când citea. Am fost foarte atent la muzica fiecărui cuvânt al lui. Pe urmă am scris o ciornă în engleză și i-am citit-o cu voce tare. El făcea comentarii asupra sunetului, ritmului și tonului muzical al traducerii. M-a luat cu el într-un tur al Jerusalimului, pe jos, ca să vizităm locurile menționate în carte, pentru ca să se asigure de claritatea imaginilor în mintea mea.
Aceea a fost prima traducere completă și încă mi se pare a fi fost cea mai bună, din cauza concentrării pe sunet și pe faptul că amândoi învățam mult nu doar unul despre altul, dar și despre arta de a traduce.
De-a lungul anilor i-am tradus încă 16 cărți, timp în care engleza lui și ebraica mea modernă s-au perfecționat. Devenind mai ocupați, modul nostru de a lucra s-a schimbat, am lucrat de la distanță, prin corespondență. Dar relația noastră de lucru a continuat să se dezvolte, ca și prietenia noastră. [….]
Amos Oz a fost un minunat povestitor. El iubea cuvintele. Limba ebraică are o istorie îndelungată, începând cu Biblia, iar Amos cânta pe diversele straturi ale limbii ca pe un instrument muzical. Cărțile lui sunt pline de aluzii la Biblie și la alte surse, ceea ce constituie o provocare pentru traducător. Din fericire, engleza are propriul ei loc în literatura clasică și traducerile mele conțin aluzii la ele. Dar ebraica este în continuă schimbare, iar Amos incontinuu trage cu urechea pentru a învăța argoul adolescenților. [….]
Adeseori sunt întrebat cum e să traduci un scriitor ca Amos Oz. Fără nicio ezitare pot afirma că este o profundă împlinire și o experiență care îmbogățește. Un traducător este un cititor care este și scriitor:citesc un text într-o limbă și îl scriu în alta. Este ceva magic în felul în care poveștile lui Amos intră în capul meu în ebraică și ies apoi îmbrăcate în cuvinte englezești.
Cred că asta se datorează, în parte, unei adânci afinități între noi, care a crescut și s-a maturizat cu anii, precum strugurii din vie. Semințele erau însă deja prezente atunci când făceam salturi de jur-împrejurul salonului, călărind pe acei cai imaginari.”
__________________
*) Traducere din engleză de VPL
Notă: Articolul a apărut inițial în rev. Vatra veche
