Judith Herrin – Ravenna. Capitala Imperiului (4)

Galla Placidia nu avea cum să se aștepte să petreacă trei ani de zile în căruțele goților, mergând din loc în loc. Putem presupune că a fost bine tratată, atât ca prințesă imperială, cât și ca valoroasă piesă de schimb, însă indiferent de câtă onoare s-ar fi bucurat ostaticii romani, trebuie să fi avut o viață lipsită de confort și un viitor nesigur, atât timp cât goții se ciocneau mereu cu forțe romane. În mod normal nu și-ar fi putut imagina nici că avea să-l ia de soț pe regele goților, cu toate astea, pe 1 ianuarie 414, Placidia, acum în jur de douăzeci și unu de ani, s-a căsătorit cu Ataulf. Istoricul contemporan Olympiodoros, scriitor de limbă greacă din Răsărit, ne oferă detalii bogate, provenite de la martori oculari: „Placidia, în veșminte regale, stătea în sala decorată după maniera romană, iar alături de ea Ataulf, purtând o manta de general roman și alte straie romane.“ Printre cadourile pentru soția sa apăreau „cincizeci de tineri chipeși, îmbrăcați în haine de mătase, purtând fiecare câte două tăvi mari, una plină de aur, cealaltă de pietre prețioase – sau mai degrabă neprețuite – care proveneau din prada făcută de goți la Roma“. Mai întâi, senatorul roman și fost împărat Attalus a interpretat cântul de căsătorie cuvenit, iar apoi ceilalți prizonieri aristocrați s-au alăturat și ei celebrării căsătoriei, în stil tradițional roman.