Istoria publicării albumului La jeunesse / Giovinezza reflectă modificările petrecute în modul de lucru și chiar în viața lui Hugo Pratt. E un stil precipitat, impredictibil, greu de redus la o singură caracteristică sau obsesie — un stil smucit. Parcurgându-i creația, rămâi cu impresia că autorul se ambiționa să circule, simultan, cu mai multe vehicule. Având deja o reputație de nezdruncinat, făcea tot mai des apel la ajutorul ucenicilor, colaboratorilor sau prietenilor. În finisarea părții grafice a albumului dedicat tinereții lui Corto Maltese (titlul corect ar fi fost adolescența) l-a secondat Guido Fuga. Versiunea în culori avea să fie realizată cu participarea inspirată a Patriziei Zanotti. În privința scenariului, Pratt și-a rezervat, totuși, exclusivitatea. În felul acesta, el devenea din ce în ce mai mult numele unei antreprize. Autorul era doar unul dintre protagoniștii creației sale, și nu generatorul unic al acesteia.
Mini-romanul grafic a fost publicat în serial, în „Le Matin de Paris“, între 5 august 1981 și 1 ianuarie 1982. Titlul purtat de benzile desenate în alb-negru era La jeunesse de Corto Maltese. Aproape în aceeași perioadă, în Italia, „L’Eternauta“ tipărea, tot în serial, o variantă în culori. N-am reușit să identific cu precizie intervalul, dar el se plasează la sfârșitul lui 1981 și începutul lui 1982 (informația am preluat-o din lucrarea lui Dominique Petitfaux, De l’autre côté de Corto). Într-o traducere nouă, versiunea în culori, La jeunesse a fost retipărită în numerele 4-6, din 1982, ale revistei (A suivre). Finalmente, având girul Editurii Casterman, în 1983 ies de sub tipar 1000 de exemplare numerotate, în culori, parțial rebotezate, La Jeunesse 1904-1905. Aceasta este versiunea-standard, la care aveau să se raporteze toate edițiile ulterioare, inclusiv cea de lux, însoțită de acuarele, din 1985. Sora ei geamănă, italiană, a apărut tot atunci, întitulată La Giovinezza, la Editura Milano Libri.
Ziarul „Le Matin“ a atras, în 5 august 1981, atenția în chip special asupra publicării noii lucrări a lui Hugo Pratt. Textul însoțitor era semnat cu inițialele J.-P. K., sub care îl identificăm pe Jean-Paul Kauffmann. Celebrul jurnalist îi făcuse lui Hugo Pratt legătura cu ziarul la care lucra. Prezentarea merită citată nu doar pentru felul în care sunt înfățișați Hugo Pratt și eroul său, ci și pentru o manieră în care, chiar și în anii 1980, evenimentele culturale erau promovate pentru substanța lor, nu pentru eventualul impact de piață. Textul este o exegeză în miniatură, ce face dreptate atât autorului, cât și personajului, deși materialul e bazat pe incredibile erori de informație: „«Vara, sunt formidabil», spune chicotind Hugo Pratt. Lui Hugo Pratt îi place să tachineze ziarele franceze și italiene care nu sunt interesate de benzile desenate decât în timpul vacanțelor, ceea ce, în treacăt fie zis, nu e cazul lui Matin, care vorbește despre Hugo Pratt chiar și în timpul iernii. În rest, Hugo Pratt, cu noua sa bandă desenată inedită, La jeunesse de Corto Maltese, care apare începând de azi, are toate șansele să fie formidabilă. Ea se desfășoară în anii 1905-1906 în Djibouti. Corto Maltese era un adolescent de șaptesprezece ani — o vârstă aproximativă, deoarece eroul nostru, născut în La Valetta, portul Maltei, dintr-un tată celt și o mamă gitană, a văzut lumina zilei, se pare, cândva între 1885 și 1890“.
J.-P. K. afirmă, așadar, că acțiunea derulată în La jeunesse e plasată în Djibouti, adică în Cornul Africii. Nici vorbă de așa ceva. Geografic, ne aflăm exclusiv pe tărâm asiatic, în Manciuria, în timpul războiului ruso-japonez. Iar intervalul cronologic al evenimentele narate n-a fost 1905-1906, ci 1904-1905. E greu de explicat ce a avut în minte jurnalistul francez atunci când a așternut pe hârtie aceste date. Ar fi fost suficient să parcurgă prima planșă pentru a-și da seama la ce trebuie să se aștepte. Vocea lui Corto Maltese glăsuiește explicit: „În 1904-1905, în timpul războiului ruso-japonez l-am cunoscut pe Jack London și l-am întâlnit pentru prima oară pe Rasputin. Doi bărbați de un curaj extraordinar. Eu eram pe atunci foarte tânăr și nu mi-am dat seama de asta, dar astăzi vă pot povesti două sau trei întâmplări legate de ei, pe care nu le înțelesesem“.
Lucrurile sunt cât se poate de clare. Nu există nicio ambiguitate în rândurile reproduse mai sus. Nici măcar scuza că autorul articolului n-ar fi avut acces la întregul material nu stă în picioare. În ultima parte a prezentării, J.-P. K. face o descriere fantezistă a romanului grafic ce tocmai stătea să apară, amestecând subiecte și întâmplări ce pot fi, e adevărat, identificate în alte creații ale lui Hugo Pratt. Nu e vorba, aici, de „amestecul de lumi diferite: populația dankali, afari, greci, armenieni, copți“ și nici de „căutarea presupusei comori a reginei din Saba“. Singura comoară despre care se vorbește în La jeunesse e cea a minelor lui Solomon, iar regina din Saba e menționată ca „finanțatoare“ a construirii templului din Ierusalim.
În privința Africii, continentul e pomenit, într-adevăr, în una din planșele albumului, însă numai ca destinație ipotetică. La sfârșitul aventurilor din Manciuria, Corto Maltese îl anunță pe Rasputin că intenționează să străbată un itinerar ce trece prin Kin Chiou și Tien Sin, pentru ca apoi să se îmbarce pe un vapor spre Africa. Restul informațiilor pare o parodiere ironică a stilului adoptat uneori de Hugo Pratt însuși, mare iubitor de istorii contrafactuale și de rescrieri dintr-un unghi exotic (ca să nu le spunem falsificări) ale evenimentelor istorice. Singura inexactitate admisibilă (și relativă, de altfel) e aceea referitoare la vârsta lui Corto Maltese. Aproximarea datei lui de naștere, cândva între 1885 și 1890, corespunde realității. Ea avea să fie omologată de către Hugo Pratt câțiva ani mai târziu, în 1985. Un tânăr admirator, Dominique Petitfaux, întâlnit într-o librărie pariziană, a emis, pe baza unui șir de deducții bazate pe indicii culese din albumele consacrate lui Corto Maltese, ipoteza că personajul s-ar fi născut în 10 iulie 1887. Constrâns de logica de fier a celui care avea să devină unul dintre cei mai importanți exegeți ai operei sale, Pratt a confirmat veridicitatea datelor. În ce-l privește pe Jean-Paul Kauffmann, e puțin probabil ca el să fi aflat acest detaliu. Între 1985 și 1988 a fost luat ostatic în Liban. Cazul lui a stârnit o vâlvă mondială. Din fericire, prizonieratul s-a încheiat cu bine pentru el. Din nefericire, tovarășul său de călătorie, sociologul Michel Seurat, a murit în timp ce se afla în detenție.
Înțelegerea cu directorul lui „Le Matin de Paris“, Claude Perdriel, prevedea publicarea unei benzi zilnice, în alb-negru, și a unei planșe întregi în culori o dată pe săptămână. Modalitatea fusese deja brevetată de publicațiile americane și ea făcea vogă în Europa acelui moment. Scenariul era conceput în așa fel încât intrarea în scenă a lui Corto Maltese să se producă într-una din planșele color. Calculul teoretic nu s-a potrivit cu situația din teren. Lansarea suplimentului în culori al ziarului a fost amânat, iar Pratt și-a pierdut răbdarea. A încheiat episodul înainte de a-i oferi eroului prilejul de a intra pe porțile mari. În formatul inițial, albumul număra treizeci și trei de planșe. Corto apare pentru prima oară abia la pagina douăzeci și șase.
Deși nepremeditată, situația s-a dovedit ironică. Nici de data aceasta — după un model parcă patentat cu ocazia Baladei mării sărate — Corto Maltese n-a fost personajul principal al aventurilor. Părea mai degrabă un figurant, al cărui nume fusese menționat de câteva ori înainte de a-și face, efectiv, apariția. Acțiunea s-a desfășurat în așa fel încât, dacă nu s-ar fi ivit până la final, mai mult ca sigur că nici nu i s-ar fi observat absența. Prim-planul fusese ocupat autoritar de către Jack London și, aproape în aceeași măsură, de către Rasputin. Ar fi fost nevoie de un spațiu cel puțin egal cu cel folosit până atunci pentru ca identitatea lui să prindă o consistență suficient de puternică pentru a motiva titlul lucrării.
într-adevăr, Hugo Pratt și-a luat drept subiect o serie de întâmplări care s-au petrecut în timpul adolescenței lui Corto Maltese. Dar el nici nu le-a provocat, nici n-a avut vreun rol consistent în atingerea dezno dământului. La jeunesse / Giovinezza e mai degrabă o dovadă a capriciilor și a plăcerii de a improviza ale lui Hugo Pratt. Albumul s-a născut dintr-o necesitate ce vizează întregul ciclul consacrat eroului, nu dintr-una de logică sau de credibilitate narativă. Cititorul știa, în 1981, suficiente lucruri despre el încât să-i urmărească, nu o dată cu sufletul la gură, peripețiile, așa încât nu era nevoie de o coborâre până în adolescența lui. De altfel, pe parcursul episoadelor există multe flash-back-uri care completează un parcurs biografic ieșit din comun.
Deși absent, Corto reușește să creeze un anumit suspans prin iminența apariției sale. Întârzierea intrării în scenă s-a datorat, potrivit lui Hugo Pratt, exclusiv lui Claude Perdriel, care nu reușise să se țină de cuvânt în privința lansării suplimentului cu planșe color. Privit retrospectiv, întregul demers a stat sub semnul improvizației. Până și lui Jean-Paul Kauffmann i se poate găsi o scuză pentru erorile factuale comise. Cu certitudine, el folosea informații ce proveneau direct de la Hugo Pratt. Într-un dialog cu Dominique Petitfaux, din 1990, artistul nu excludea posibilitatea să se ocupe, cândva, și de povestea minelor de aur ale lui Solomon. E lesne de dedus că ar fi putut aduce vorba despre ele și în conversațiile cu Kauffmann.
Scurtimea episodului are o explicație extra-literară. Inițial, ar fi trebuit ca publicarea să dureze cel puțin un an. Incomodat de faptul că Perdriel n-a fost capabil să ofere posibilitatea tipăririi săptămânale a planșei color, Pratt a grăbit lucrurile spre un final oarecum dezamăgitor. Ciudățeniile legate de La jeunesse / Giovinezza nu se opresc aici. Deși a fost conceput inițial în alb-negru, toate albumele în care au fost adunate casetele din „Le Matin“ sunt color. Or, pentru orice aficionado, ar fi fost o încântare să poată compara modificările survenite prin trecerea de la varianta alb-negru la cea color.
____________
Petitfaux, Dominique, 1990. De l’autre côté de Corto. Tournai: Casterman
