ANNE CARSON
TANGO XII AICI ESTE AFACEREA NOASTRĂ CURATĂ ACUM SĂ MERGEM ÎN ÎNCĂPEREA NEAGRĂ UNDE ÎMI FAC EU BANII ADEVĂRAȚI
Vrei să vezi cum stau lucrurile din perspectiva soțului –
din urmă, soția
se uită la soțul ei, cu mâinile strangându-și coatele,
Fără lacrimi spuse el. Nu plânge, iarăși, repetă. Dar ele curgeau.
Ea îl privea.
Îmi pare rău, îi spune. Mă crezi?
Ea îl privea.
Nu am vrut să-ți fac rău vreodată.
Ea îl privea.
E atât de banal. E ca în Oscar Wilde. Spune ceva!
Cred că
taxiul tău a sosit, spuse ea.
El se uită jos, în stradă. Așa era. L-a străfulgerat,
patosul auzului ei fin.
În fața lui stătea o ființă deosebită,
o inimă cu viața pulsând în ea, pe drumul ei.
Îi face semn șoferului de taxi: cinci minute.
Acum lacrimile ei s-au oprit. Ce va face ea după ce voi pleca? se întreabă el.
Era seara ei. I se oprise respirația.
Seara ei neobișnuită.
Ei bine, a spus el.
Știi, a început ea.
Ce?
Dacă aș putea să te ucid, ar trebui să fac
altul exact ca tine.
De ce?
Ca să-i pot spune.
Perfecțiunea și-a făcut loc între ei, pentru o clipă, precum
calmul unui lac în nemișcare.
Durerea, în repaus.
Frumusețea nu are repaus.
A atins tâmpla soției sale
s-a întors
și a coborât
în fugă
scările.
Anne Carson (n. 21 iunie, 1950, Toronto, Canada) poetă, traducătoare, eseistă, profesor universitar de studii clasice la universități din Canada și Statele Unite, câștigătoare a numeroase premii literare, dintre care amintim premiul Griffin pentru poezie, în două rânduri, T.S. Eliot Prize, Lannan Literary Award și Pricess of Asturias Award. Medaliată cu Order of Canada în 2005 pentru contribuția ei la literatura canadiană. A publicat peste 20 de volume de poezie, traduceri și eseuri. Printre volumele ei de poezie, cele mai cunoscute sunt: Eros the Bittersweet (1986), Autobiography in Red (1998), Men in the Off Hours (2000), The Beauty of the Husband (2001), Nox (2010) și Red Doc (2013).
Anne Carson
TANGO XII HERE’S OUR CLEAN BUSINESS NOW LET’S GO DOWN THE HALL TO THE BLACK ROOM WHERE I MAKE MY REAL MONEY
You want to see how things were going from the husband’s point of view –
let’s go round the back,
there stands the wife
gripping herself at the elbows and facing the husband.
Not tears he is saying, not tears again. But still they fall.
She is watching him.
I’m sorry he says. Do you believe me.
Watching.
I never wanted to harm you.
Watching.
This is banal. It’s like Oscar Wilde. Say something!
I believe
your taxi is here she said.
He looked down at the street. She was right. It stung him,
the pathos of her keen hearing.
There she stood a person with particular traits,
a certain heart, life beating on its way in her.
He signals to the driver, five minutes.
Now her tears have stopped.
What will she do after I go? he wonders. Her evening. It closed his breath.
Her strange evening.
Well he said.
Do you know she began.
What.
If I could kill you I would then have to make another exactly like you.
Why.
To tell it to.
Perfection rested on them for a moment like calm on a lake.
Pain rested.
Beauty does not rest.
The husband touched his wife’s temple
and turned
and ran
down
the
stairs.
