Fără asemuire, iubirea, ,,Leoaică tânără” (Nichita Stănescu). Potir, esenţă, denudare sufletească, atingere de aripi de înger, sentiment minunat și înălțător situat sub pecetea tainei, care ne diferențiază de celelalte specii și ne netezeşte calea către sfințenie. Omul – animal îndumnezeit, de la Panayotis Nellas citire. ,,Unde dragoste nu e, nimic nu e”. O spune limpede, cutremurător și desăvârșit Ecclesiastul, uimitor de simplu în toată complexitatea-i, o declamă toate cele cinci religii fundamentale al căror mesaj principal e unul eminamente pacifist, aureolat de dragoste. În absența iubirii (care nu ține seama de vârstă, de vremuri, de ranguri sau de starea socială), plinul care umple golurile, nimic nu se coagulează, nimic nu funcționează pe deplin, nimic nu durează sau contează cu adevărat. Ea e răspunsul la toate problemele majore ale omenirii, omenire care o include în nevoile sale stringente. Din ea derivă binele, frumosul, fericirea, exaltarea, armonia, echilibrul, sentimentul apartenenţei la ,,breasla” îndrăgostiților.
Se spune că dragostea e oarbă, că atunci când ni se arată (asemenea divinităţii revelate)/întâmplă (nepremeditare, ci, mai degrabă ,,prindere-capcanare”), rațiunea este țintuiă locului și dezarmată tandru de către afect. Chiar și așa, deși nu venim pe lume cu ,,știința” de a iubi (ci ne ,,ucenicim” treptat în ea ,,la plinirea vremii”, în funcție de capacitatea fiecăruia de a ,,arde” și de a se dedica), ci doar cu un paşaport pentru moarte şi cu nevoia firească de afecțiune, ne dorim dragostea cu ardoare, în ciuda faptului că știm că ne face vulnerabili și, paradoxal, puternici. De genul feminin, acoladă generoasă care cuprinde între brațele sale materne încăpătoare, îndelung răbdătoare, altruistă și inspiratoare, din cele mai vechi timpuri iubirea a fost cântată, tocmită pe versuri, rostită, îndelung trăită, declarată, povestită, clamată cu bucurie, dar și cu of, cu dor şi cu jale. Daphnis și Chloe, Orfeu și Euridice, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta, iată doar câteva exemple de cupluri a căror dragoste monumentală, ce depășește limitele firii, a făcut istorie și a consolidat ideea că sufletele-pereche nu sunt un mit. În numele iubirii s-au purtat războaie (războioul troian), au căzut ori înălţat imperii, în numele ei continuă să se nască oameni, în virtutea ei existăm. Eminescu definea amorul ,,Un lung/Prilej pentru durere.”, iar Shakespeare, prin celebrul monolog hamletian ,,A fi sau a nu fi”, filosofa îndelung şi pe marginea ei. Capabilă să miște planetele, să mute munţii şi să deschidă larg cerurile, să refacă simbolistica lui Unu și să scoată la lumină ce e mai bun din ființă, iubirea își are legile proprii, suișurile și coborâșurile, misterul, atracţia și deopotrivă fascinația.
Biruința unei iubiri. Dinu & Nelli Pillat. Pagini de corespondență e una dintre cele mai frumoase povești nonficționale de iubire din spațiul cultural românesc: ,,Nu fac literatură! Nu încerc să mă mint nici pe mine şi nici pe tine!” (p.117). Structurată pe patru mari paliere, Insula cu palmier 1942-1946, Înfruntând naufragiul 1947-1962, Regăsiri 1964-1975, Iubirea de apoi 1976-2001, cartea apare graţie purtării de grijă a Monicăi Pillat (a cărei responsabilitate şi gest de curaj de a expulza în lume domesticitate în stare pură se cer a fi evidenţiate și apreciate) faţă de părinţi, o dovadă de infinită dragoste, de smerenie şi de necurmat și neprihănit dor, un omagiu fierbinte adus memoriei acestora. Document literar şi documentar de o inestimabilă valoare, Biruința unei iubiri e o radiografie netrucată a unui intimism în jurul căruia a gravitat viaţa a doi oameni ajunşi pe culmile iubirii şi dincolo de ea. Protagoniștii, Constantin (Dinu) Ion Pillat și Cornelia (Nelli) Jeana Pillat, fostă Filipescu, intelectuali de mare calibru înzestrați cu darul cuvintelor (care au un rol crucial în relația de cuplu), trăiesc o iubire posibilă, atemporală și aspațială, născută în primii ani ai studenției, cultivată şi menţinută şi după plecarea acestora în lumea umbrelor. E o iubire nemuritoare, de tip alfa şi omega, fără de măsură şi de saţiu, acaparatoare, pilduitoare și tămăduitoare, ce umanizează, transportă, transfigurează și iese în afara canoanelor, o iubire de tip nika, biruitoare, nededată la jumătăţi de măsură şi la compromisuri, care îi ajută să treacă cu demnitate peste patimi, neajunsuri și suferință, o dragoste-Poveste care le acordă șansa accederii Nirvanei, cunoaşterii şi manifestării plenare.
Iubire născută la vârsta de douăzeci şi ceva de ani şi la vremea războiului (1942), replică noncombat (şi totodată protest) la adresa beligeranţilor, distinsă prin unicitate, care mobilizează, aduce mângâiere şi pune la lucru mintea, inima, întreg corpul şi sufletul, care generează emoţii şi trac, ea echivalează cu o veritabilă operaţie pe cord deschis: ,,Războiul de acum, cea mai groaznică deziluzie a omului faţă de umanitate şi de civilizaţie, mi se pare uneori un vis urât şi imposibil, dacă mărturia atâtor cruci şi ruine nu mi-ar arăta că irealitatea a devenit certitudine. Niciodată nu aş fi putut crede şi înţelege că poate exista atâta mizerie în sufletul omenesc.” (p.143). Deşi cei doi tineri exaltaţi stăpânesc de minune cuvintele, există momente de mare trăire amoroasă (e interesant că amhorez-am-ha’aretz denumeşte, în ebraică, ignorantul în materie de chestiuni religioase) şi spirituală când rămân fără ele (semn că nu chiar totul poate fi pus în vorbe). E aceeaşi reacţie pe care o declanşează frumosul, la a cărui vedere se iscă emoţia estetică, se produce înmărmurirea, lăsarea fără grai. Între gâtuirea de emoţie şi şuvoiul incandescent de cuvinte se consumă o iubire în care femeia e mai tot timpul divinizată după modelul odelor: ,,Nu ştiu, Nelli, dar tot ce simt în legătură cu tine nu poate fi cuprins şi definit în cuvinte. Tot aşa cum nici minunile Mântuitorului nu puteau fi rezumate în cuvinte de martorii oculari. […]
Mi-am dat seama încă o dată că numai alături de tine îmi voi găsi plenitudinea vitală şi justificarea prezenţei mele pe acest pământ.
Şi cred acum în durata iubirii noastre şi în împlinirea ei definitivă, aşa cum credeau odată Magii în steaua de la Betleem.” (p.50)
Iubirea transfigurează, depersonalizează, ,,obiectivează”, transformă fiinţa într-un ,,altul” străin şi necunoscut, despre care cel implicat (ca şi când s-ar fi dat un pas în urmă) vorbeşte prin raportare cu o doză nedisimulată de uimire: ,,Fiindcă băiatul care înainta prin păienjenişul ploii era îndrăgostit, trăind miracolul iubirii ca cel dintâi om de pe acest pământ.[…]
Rămăsese numai Nelli, cu părul ei, cu ochii ei de Marie Magdalenă, cu obrajii ei, cu buzele ei, cu trupul ei scund şi atât de tulburător feminin, cu sufletul ei taină…
Rămăsese numai Nelli –litera de Evanghelie- cu care încep zilele fericirii lui Dinu.
Rămăsese numai Nelli, fata în care sunt cuprinse semnele zodiacale ale viitorului meu destin.” (p.48-49) Când iubita absentează, cel care-o ridică-n slăvi și o venerează, bulversat şi panicat, şi-o închipuie, făcând pentru ea un adevărat cult.
Ca în orice iubire de poveste sau poveste de iubire onestă şi intens celebratoare, şi în cazul cuplului Dinu-Nelli natura este omniprezentă, rezultatul fiind multiple pasaje de un lirism aparte rezervat doar inițiaților: ,,Asfinţitul îmbrăcase cerul, câmpurile şi apele în odăjdii de purpură.” (p.37); ,,Un nor alb trece ca pânza unei corăbii umflate de vânt.” (p.38); ,,Sărutul tinereţii noastre a fost păgân în noaptea ploii de toamnă.” (p.48); ,,Cerul este proaspăt şi naiv, ca ochii albaştri ai copiilor. Razele soarelui se joacă şi se fugăresc cu sprinteneala unor iezi tineri.” (p.64), ,,Crengile nucului se întind sinuos şi nud pe fondul lăptos al cerului.” (p.65); ,,Stelele licăresc printre crengile merilor în floare.” (p.73); ,,Soarele mă mângâie cu degete calde şi bune.” (p.74); ,,Razele soarelui – de culoarea chihlimbarului, la ora aceasta de pârg a după-mesei- se joacă de-a v-aţi ascunselea prin frunzele boltite deasupra mea, dantelând cu umbre şi lumini pagina scrisorii care va pleca spre tine.” (p.97); ,,Am pictat nişte flori galbene ce furaseră lumina soarelui şi am căutat să adun pe pânză tot aurul din ele.” (p.98); ,,Şi tu însăţi eşti lumină tare, spontană şi directă, netulburată în claritatea ei.” (p.101); ,,Mi-e un dor nebun de mare, de mirosul aţâţător şi sărat al algelor zvârlite la ţărm, de parfumul învăluitor de ierburi încinse, de întinderea fără de sfârşit a apelor, de cerul parcă mai înalt ca pretutindeni.” (p.159) etc. Frecvenţa cu care e invocat astrul zilei, belşugul de lumină conturează o iubire solară care le deschide ochii către dimensiuni, rosturi şi sensuri nebănuite, o iubire care îi aşază pe Cale, ţine loc de făgăduială şi deopotrivă îi împlineşte: ,,Era reînnoirea făgăduielii că te voi aştepta până când vom putea fi împreună în fiecare clipă.
Făgăduiala că, [în] tot acest timp cât vom fi într-un fel departe unul de altul, voi căuta să te înţeleg mai bine şi să mă perfecţionez pentru anii dragostei noastre.” (p.51)
O iubire de ambele părţi ,,profitabilă”, cu sentimentele la vedere, de tip credo şi adoraţie (,,[…] cred atât de sălbatic în tine, în mine şi mai ales în fericirea viitorului nostru comun […]”-p.59), mărturisire, în acord, zbucium sufletesc, jertfelnică, febrilă, manifestă, deszăgăzuitoare, iluminatoare, atotcuprinzătoare, care creează dependenţă, încrucişare-amalgamare de destin, alăturare, proces alchimic, care creşte, evoluează, se consolidează şi se verifică şi in absentia, întrucât, în primii ei ani viaţa îi poartă adesea pe cărări separate (cu precădere la vremea vacanţelor şi a sărbătorilor petrecute-n familie la Miorcani, Isvorani, Predeal sau Bucureşti), o iubire legitimă ridicată la rang de pasiune, de rafinament şi de artă: ,,[…] miracolul vieţii descoperit prin simpla noastră alăturare.” (idem)
Ceea ce experimentează Dinu şi Nelli e foc sacru, apă vie-nencepută din basm, senzaţia bizară a des-fiinţării, păşirea în afara ei, de unde şi dilemele existenţial-identitare: ,,Cine eşti tu?Cine sunt eu?” (p.55)
Neegoistă şi nonposesivă, iubirea care se ţese între cei doi tineri cunoaşte şi momente de derivă şi de cumpănă, nu dintr-un deficit de pasiune sau de sentiment, ci dintr-o plinătate a lui: ,,Dumnezeu a fost atât de bun cu noi, încrucişându-ne drumurile destinelor. De ce să ne contrazicem, de ce să ne complicăm greşit, de ce să ridicăm obstacole fictive în calea împlinirii noastre finale?
Iubirea este doar atât de simplă, atât de direct umană, atât de uşor de înţeles şi împărtăşit, când există, ca în cazul nostru! Nu găseşti?” (p.68-69)
În ciuda vârstei fragede, idila care se consumă între Dinu şi Nelli este una extrem de matură şi de responsabilă, şi nu o aventură oarecare. În declaraţiile lor de iubire sunt folosite cuvinte mari, ce nu aparţin unei parade de intelect, ci fiind rodul unui autentic tumult interior. Există momente când gravitatea situaţiei, jurămintele comune şi amploarea sentimentului îi sperie, dar nu-i face să abandoneze, întrucât sunt sortiţi să rămână împreună pentru eternitate.
Din toată relaţia strânsă de iubire nu lipsesc premoniţiile, dese ca număr, anticiparea zilelor crude cu care același destin, până atunci prieten, îi va încerca (este vorba despre suferinţă fizică, încarcerarea lui Dinu pe motive politice, statutul de paria, însingurarea atroce, hăiturea profesională, umilinţele care decurg de aici): ,,Suferinţa ta va fi a mea, însă asta nu te priveşte pe tine. Ţi-am mai spus cândva că nu mi-e teamă de suferinţă. Sunt prea mândră ca să nu o primesc aşa cum mi-o va aduce viaţa. Niciodată nu mă voi minţi, mângâindu-mă cu iluzii.” (p.56), sau ,,Astăzi mă simt în sfârşit puţin mai bine, deşi arăt ca <<tatăl pădurilor>>: părul crescut şi ciufulit peste măsură, barbă de prizonier evadat din lagăr sau de comandant de submarin întors din misiune; ochii mai adânciţi în orbite; pomeţii mai pronunţaţi.” (p.65), sau ,,Să nu-ţi fie teamă nici de tine, nici de ceilalţi, căci fiecare îşi are viaţa lui.” (p.103), sau ,,Ne aşteaptă un alt an, cu cine ştie ce neprevăzut în taina zilelor neîncepute încă.” (p.105), sau ,,Nu vreau să îngenunchez sub povara crucii ce o voi avea de purtat. […] Nici tu nu ştii ce se va întâmpla cu noi mâine, nici eu. Poate că împreună vom reuşi să cunoaştem sensul vieţilor noastre, fie că vom rămâne unul lângă altul, fie că va fi altfel.” (p.106) etc.
Dinu şi Nelli, două ,,emisfere” umane care se atrag şi atrag atenţia, admiraţia şi simpatia cititorului, trăiesc la unison, vorbesc aceeaşi limbă (universală) a iubirii. El, îndrăgostit de roman (îi preamărește pe Iisus şi pe Dostoievski), ea, îndrăgostită de pictură, ambii, fascinaţi de frumos și de autentic. Jocurile seducţiei ni-i prezintă făcând schimb de idei, polemizând tandru pe marginea cărţilor citite, debordând prin scris (,,o purgare iluzorie”-p.101). Sunt frumoşi, inteligenţi, culţi, avizi după adevăr şi dreptate, însetaţi de amor. Din darurile pe care şi le fac îşi construiesc altar. Gesturile de altruism le conturează dăruirea faţă de semeni, plăcerea de a face bine şi de a aduce o rază de speranţă în sufletele oamenilor îi uneşte până la contopire. Incapabili să facă rău, reiterează viaţa personajului de poveste Robinson Crusoe. Postura de oameni-insulă îi face singulari, nu însă şi solitari. Nimic din frumuseţea anilor de început (cu excepţia războiului) nu pare să prefigureze dezastrul şi frântura de destin care-i va cotropi mai târziu. Suflete pure, fiinţe de lumină, romantici incurabil (a se vedea fascinaţia pe care o exercită marea-poem de iubire asupra lor), ce nu pot să accepte cu uşurinţă confiscarea istoriei de către falsificatorii ei. Apelativele lor drăgăstoase, mobilizatoare, avalanşa de sentimente şi formulele drăgăstoase cu care-şi încheie scrisorile de iubire nu mai contenesc, fiind o tânjire continuă a unuia după celălalt: ,,Nelli drag” (p.29); ,,Te sărut lung.” (p.24); ,,Te sărut cu mult, mult dor.” (p.30); ,,Mult dor de tine.” (p.35); ,,Cu dor sfâşietor.” (p.38); ,,Dinu drag” (p.41); ,,Cu dorul de totdeauna.” (p.43); ,,Te sărut prelung.” (p.77); ,,Te sărut cu tot dorul flămând al tinereţii mele.” (p.108); ,,Te iubesc, Nelli!” (p.118); ,,Te îmbrăţişez cu dragul de totdeauna.” (p.139); ,,Te sărut ca niciodată.” (p.145); ,,Te mai sărut o dată.” (p.154); ,,Te îmbrăţişez impetuos.” (p.157); ,,Mult drag şi dor de tine.” (p.166); ,,Te sărut cumplit.” (p.178); ,,Te sărut teribil.” (p.179); ,,Vă sărut cu tot dorul.” (p.237); ,,Te îmbrăţişez cu dragoste.” (p.248). La fel şi conţinutul epistolelor de amor, tulburătoare şi doldora de cuvinte de aleasă trăire şi simţire: ,,Ceea ce mă deosebeşte în momentul de faţă de majoritatea oamenilor şi mă izolează oarecum e faptul că te iubesc pentru tot ce reprezinţi tu frumos sufletului meu.” (p.32); ,,Dar eu n-am decât o inimă, care e plină de tine şi nu pot primi în ea nimic ce m-ar putea îndepărta de amintirea ta.” (p.44); ,,Nelli, atitudinea mea faţă de tine a fost totdeauna sinceră şi loială. Te iubesc prea mult ca să pot accepta existenţa unor echivocuri.” (p.47); ,,Mi-e dor de conturul mâinilor tale, de privirea ta învăluită de umbra genelor, de obrazul tău. Vreau să-ţi aud vocea stinsă şi mângâietoare.” (p.52); ,,Uneori am impresia că nu te pot înţelege pentru că te iubesc prea mult.” (p.57); ,,Şi când mă gândesc că au trecut zile şi zile de când nu ţi-am mai mângâiat umerii, sânii, şoldurile feminităţii crude!” (p.63); ,,M-am apropiat de tine, lepădându-mă de la început de orice putea fi străin şi parazitar între noi.” (p.68); ,,Şi, pentru totdeauna, iubirea noastră de acum!” (p.69); ,,Nu-mi pot închipui viaţa mea de mâine decât alături de tine, iubindu-te şi aşteptându-te astfel în drumul împlinirilor tale.” (p.70); ,,Te caut mereu, ca un orb ce a ieşit să se plimbe într-o dimineaţă de primăvară şi care încearcă să pipăie razele de soare.” (p.72); ,,Nelli, fără prezenţa ta mă simt ca un om care se destramă în ceaţă.” (p.76); ,,Ţie îţi este uneori atât de dor încât să-ţi vină să ţipi?” (p.86); ,,Nostalgiile cărnii mă bântuie cu o intensitate infernală, exasperându-mi simţurile stârnite în zadar.” (p.89); ,,Când mă gândesc la tine, toată căldura mea îţi mângâie amintirea.” (p.99); ,,[…] îţi simt lipsa mai dureros ca niciodată.” (p.107); ,,Nelli, scrisul îmi rămâne ultimul drum de a mă apropia de înţelegerea ta, în acest ceas de cumpănă al destinului meu.” (p.112); ,,[…] ne împlinim atât de firesc şi complet.” (p.115); ,,Între noi doi, un sfârşit nu va putea aduce nici măcar moartea cea adevărată, fiindcă dincolo de viaţa de aci ne aşteaptă altă viaţă.” (p.116); ,,Te voi culege în braţe –de la uşă- şi te voi aduce aşa lângă dansul flăcărilor din sobă, lângă dansul acela tulburător şi insinuant ca Boleroul lui Ravel.” (p.120); ,,Să fie către tine mereu cântecul şi şoaptele dorului de împlinire din mine.” (p.122); ,,Te simt în fiece clipă şi sunt atât de fericită să te regăsesc continuu în sufletul meu.” (p.135); ,,Nu ştiu dacă o anume pudoare inhibitivă structurală sau vârsta, sau poate mai degrabă refularea afectivă la care m-a constrâns detenţiunea, îndurată atâţia ani, este de vină de faptul că nu ajung să te fac să simţi cât însemni pentru mine, de faptul că poţi să ai alături de mine – încă şi acum, de atâtea ori- senzaţia vacuităţii şi a singurătăţii.” (p.272); ,,Este atât de greu să corespundem unii altora chiar când ne iubim.” (p.328) etc.
Iubirea din ,,afundul inimii” (p.113) dintre Dinu şi Nelli înseamnă reazăm, zbor, insulă, tezaur, încredere, disponibilitate, stare de graţie şi de locuire, îmbărbătare, încurajare, incomensurabil, inexpugnabil, zămislire, prezenţă, empatie, (com)uniune, (com)pasiune, purificare, aşteptare, freamăt, frământare, elan, plenitudine, senzualitate, poveste (,,Începem povestea şi viaţa? Eu am curajul!” –p.168), protecţie, proiecţie, ,,boală” (,,sunt bolnav de dragoste” –p.168), cucerire (,,să cucerim viaţa” –p.147), purtare reciprocă de grijă, explorare, sinusoidă sentimentală, ,,O descătuşare, o ieşire din tiparele spaţiului şi timpului, o eliberare de contingenţe ca înainte de moarte.” (p.151), pierdere a cumpătului şi a conştiinţei de sine, act de descoperire, admiraţie, percepţie reciprocă şi studiu de caz, lacrimi, luptă, izbăvire, Bună Vestire, certitudine, sublim şi propensiune spre Absolut, evadare din şi reintegrare în real, metanoia, soteriologie, dor, dar şi alean. E o iubire născută iar nu făcută, liber (con)sfinţită, declanşatoare de puternice stări sufleteşti, neînregimentată, ce iese din rând, o iubire anticlişeu, nepîngărită. E gestul sublim de a-l iubi pe ,,celălalt” pentru ceea ce este, cu bune şi cu mai puţin bune, şi nu o proiecţie-hologramă alcătuită după chipul şi asemănarea celui/celei care investeşte emoțional.
Corolarul dragostei dintre Dinu şi Nelli îl constituie căsătoria, eveniment ce a avut loc la 6 decembrie 1944. Pe 8 octombrie 1947 li se naşte unica fiică, Ioana Monica (,,Puicuţa-Mică” -p.223). Scrisorile de iubire continuă şi în timpul căsniciei, cu precădere atunci când se întâmpla să călătorească separat, prilej ca imaginarul să preia conducerea: ,,Să stăm, de pildă, trântiţi în poieniţă pe spate, faţă în faţă cu cerul. Să pornim împreună în călătorie cu fiecare nor. Fără bagaje, fără îmbrăcăminte complicată. Tu, doar cu bluză şi fustă tahitiană; eu, doar în şort.
Acolo, departe, în insulele Pacificului, nu avem nevoie de prea multe.
Cum o să facem dragoste pe plajele acelea de la tropice, în cadenţa gravă a valurilor, la umbra înaltă a frunzelor de palmier! Cum o să te împodobesc cu colane de scoici şi de flori albe!” (p.193-194).
Din 1947 datează scrisorile către Pia Fărcăşanu, sora lui Dinu Pillat, care va lua calea exilului împreună cu soţul său Mihai din calea prigoanei comuniste şi vor deveni ,,voci” sonore la Radio Vocea Americii şi la Radio Europa Liberă. E un alt fel de dragoste, între frate și soră sau, în cazul lui Nelii și Pia, între cumnată și cumnată (după moartea lui Dinu, ambele îşi vor fi sprijin). Iubirea strânge rândurile şi devine o formă de rezistenţă, fericirea e înlocuită de suferinţă (o formă de penitenţă). Evenimentele politice se succed bulversant, vertiginos, crestând urme adânci în starea de sănătate a lui Dinu (care se va stinge din viaţă la vârsta de 57 de ani), vârsta inocenţei ia sfârşit, iar locul îi este luat de ,,dureroasa senzaţie de desperechere” (p.289) şi, în final, de martiraj: stabilizarea, naţionalizarea, epurarea pe criterii politice, expropierile (moşia de la Miorcani –tărâm de poveste- e scoasă la mezat şi vândută pe bucăţi, la preţuri derizorii), rechiziţiile, cenzura etc. Criza economică se adânceşte. Toate vor culmina cu arestarea şi condamnarea lui Dinu Pillat (1959) ,,la 25 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru <<crima de uneltire împotriva ordinii sociale.>>” (p.378), din care va ispăşi cinci ani. Din perioada detenţiei lui Dinu Pillat nu există scrisori. La fel, în anii imediat următori eliberării, referinţele la închisoare sunt extrem de puţine, de lapidare: ,,Ce m-a mişcat întotdeauna cel mai mult la el a fost discreţia cu care a ştiut să sufere fie o durere fizică, fie o tristeţe mare. El nu se vaită niciodată.” (p.264).
Aceeaşi soartă crudă de deţinut politic va împărtăşi tatăl lui Nelli, Gheorghe Ene Filipescu, decedat în închisoarea Jilava (1952), ale cărui oseminte au fost aruncate într-o groapă comună niciodată identificată. Maria Pillat, mama lui Dinu şi a Piei, va fi arestată și ea în 1949 pentru ,,vina” de moşieriţă şi i se va impune domiciliu forţat la Miercurea-Ciuc (1950-1955), traumă care o va marca până la sfârșitul vieții.
Impresionante sunt şi visele lui Nelli în care-i apare Dinu nimbat de aură după dispariţia acestuia, semn că iubirea dintre cei doi se perpetuează în viața de dincolo de viață. La fel, iubirea dintre fraţi, Pia şi Dinu, femeia visându-l şi ea abundent. Corolar al acestor iubiri, iubirea pentru Monica, iubirea faţă de părinţi, gestul lui Nelli de a se îngriji de publicarea postumă a integralei operei lui Dinu Pillat –dovadă de dragoste supremă.
Pe lângă de-acum clasicele scrisori de dragoste (veritabile poeme) dintre Dinu şi Nelli, Biruința unei iubiri. Dinu & Nelli Pillat. Pagini de corespondență conţine facsimile, fotografii de epocă şi referinţe la marile prietenii dintre soţii Pillat şi George Călinescu, Ionel Teodoreanu, Nicolae Steinhardt, Vasile Voiculescu ş.a. Cele câteva scrisori către Monica impresionează prin dramatismul pe care-l conţin (se remarcă aici episodul revederii, de către ,,Puiucu bătrân” (Dinu), a uliţei natale şi a felului cald în care a fost întâmpinat de familie la ieşirea din puşcărie).
Biruința unei iubiri. Dinu & Nelli Pillat. Pagini de corespondență,
București, Ed.Humanitas, 2008, Cuvânt înainte de H.R.Patapievici, Ediție îngrijită de Monica Pillat
