Despre modele şi supravieţuire

Tatăl meu, Dinu Pillat avea două modele: unul, care i-a călăuzit comportamentul în anii de ‘libertate’: acesta era prinţul Mîşkin din romanul Idiotul de Dostoievski; celălalt care l-a întărit în perioada detenţiei era Isus. Cu aceste două marcaje, el a reuşit să iasă din întunericul ispitelor, spaimelor, fragilităţii trupeşti. Ca şi prietenul său, Nicolae Steinhardt, tata şi-a păstrat cumpătul în faţa neantului la care comunismul aspira să condamne gândirea. Un model îl poate constitui şi o ambianţă. Te poţi refugia acasă cu un tablou, cu o carte, cu o muzică, îţi primeneşti sufletul, te scuturi din mărunţişul cotidian, îţi aduci aminte că te tragi din Dumnezeu şi te umpli de minunea adevărului că exişti, că ai o destinaţie majoră. Nu în van se spune că cel care îşi cunoaşte începutul ştie încotro se îndreaptă. De altfel ce este vocaţia dacă nu Chemare?

Am fost crescută la şcoală într-o cultură ateistă, reductivă, dogmatică. Din Eminescu se predau doar Impărat şi proletar şi Albina, din Arghezi, Cântare omului, din Sadoveanu, Mitrea Cocor şi Nicoară Potcoavă, din Camil Petrescu, Un Om între oameni, etc. Acasă, însă, tata îmi citea din poeţii simbolişti români şi francezi, din lirica religioasă a lui Rilke, Arghezi şi Voiculescu, din poemele lui Blaga şi Ion Barbu. Mama, care a lucrat o vreme la Biblioteca Academiei, îmi aducea de acolo, cu împrumut, farmecul unor cărţi condamnate atunci la absenţă. M-a învăţat tot ea să-mi fac cruce cu limba când trec prin faţa unei biserici. Am fost educată să mă stăpânesc, să tac în aşa fel încât să nu-mi citească nimeni gândurile, să nu am încredere în nimeni. Nu am devenit o ‘eroină’, ci o supravieţuitoare.

Am ales ‘blândeţea’ ca armă împotriva violenţei, ‘naivitatea’, ca strategie de apărare împotriva tacticilor de compromitere exercitate de totalitarism, n-am avut ambiţii, aşa că nu am putut fi şantajată. Am cultivat libertatea interioară, atât în scris, cât şi în felul meu de a concepe existenţa. Este şi acesta un mod de rezistenţă la neant. Nu m-am pus în calea răului, am căutat să-l evit. A existat întotdeauna o complicitate a binelui în jurul meu care m-a purtat peste abisuri, care nu m-a lăsat să mă prăbuşesc. Mă bucur atât de multt că, în timp, manualele şi cursurile de literatura română i-au recuperat pe marii absenţi, că îi pun în lumină pe cei în plin avânt, încât mi-aş dori să fiu acum elevã sau studentã…

Un comentariu

  1. Puterea de iradiere spirituala a lui Dinu Pillat… Un om profund îmbunătățit, trecut prin pușcăriile comuniste, unde l-a cumoscut pe Isus. Cred ca Dumnezeu, în secolul trecut a fost găsit în pușcăriile comuniste, de aceea cred ca D. P., l-a ieșirea din pușcărie a spus ca nu ar schimba nimic. Simt mereu un fior, ceva misterios, de câte ori citesc despre DP. Mulțumesc mult Doamnei Monica Pillat!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *