Jurnal oniric

În dimineața aceasta , 
Planeta mi se pare mai rotundă.
E decolorată ca oul de pasăre din mâna mea. 
Voi reuși să ating copacii , corăbiile , civilizațiile ,
Să deschid ușa muzeelor cu propriile degete ,
Să calc tiptil și să adorm împietrită 
Printre fulgere cenușii, în zigzagul unui șarpe măreț,
Să-mi strâng apoi amintirile ca să înțeleg seva frunzișului,
Pânzele aspre , temele idilice , cupidonul ce se înalță.
Când ajung la Rubens, pământul îmi lucește sub tălpi .
Nu- i mai simt nici transparențele , nici tușele , nici lumina,
ce nu cade de afară, ci din culorile însele . 
Roșu , galben , portocaliu…
Vocalele vibrează ca arcul ploii de-aseară. 
Se mișcă acul în sufletul meu, când vreau să scriu 
Chiar pe suprafața pământului . Vocalelel vibrează 
Ca arcul ploii de-aseară. Constelațiile se rotunjesc .
Lumea , lumina tabloului nu le mai văd .
Întunericul cade. Doar mișcarea rămâne incandescentă 
În palma din căuș…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *