Motto din Pindar: „O, suflete al meu, nu năzui la viața nemuritoare, ci epuizează domeniul posibilului”.
Premisa absurdului este un dezgust vag față de lume, o stare de greață la nivelul conștiinței. Înstrăinarea&sentimentul că lumea este ostilă umanului poate declanșa evidența absurdului, care îl poate transforma definitiv pe omul cotidian în om absurd, adică lucid, prezent, viu, liber.
„o simți cât de străină, cât de ireductibilă ne este o piatră, cu câtă intensitate ne poate nega natura, un peisaj. În adâncul oricărei frumuseți zace ceva inuman … Ostilitatea primitivă a lumii urcă spre noi, prin milenii.”
„acea stare ciudată a sufletului când vidul devine elocvent, când lanțul gesturilor cotidiene s-a rupt, când inima caută zadarnic veriga pierdută”
„Oboseala se află la capătul faptelor unei vieți mașinale, dar ea inaugurează în același timp mișcarea conștiinței.”
„Oboseala uimită” se rezolvă fie prin reintrarea în somnul existenței cotidiene (reașezarea în condiția omului cotidian), fie prin convertirea la starea absurdă. Zidurile absurdului nu mai pot fi atunci camuflate. Mecanismele sociale ale (auto)iluzionării nu se mai pot pune în mișcare. Decorurile se prăbușesc, viața se desconspiră ca aventură inutilă. Absurdul se naște, precum fantasticul lui Todorov, dintr-o ezitare, dintre un conflict irezolvabil între meandrele lumii iraționale și conștiința umană însetată de claritate: „Absurdul nu e în om, nici în lume, ci în prezența lor comună”.
Condiția omului absurd este una dezirabilă. Speranța este invalidată, e denunțată ca iluzie, mistificare, „eschivă mortală”, deviere de la drumul absurd. Sinuciderea este tot o deviere, e antonimul absurdului. Sinuciderea presupune anihilarea posibilităților, pe când absurdul implică epuizarea întregului spectru al umanului. Singura atitudine demnă de omul absurd este sfidarea. Omul absurd este omul revoltat, tragic prin atitudinea sa eroică. Omul care are revelația absurdului este liber. El rupe lanțurile gesturilor cotidiene; știe că nu există viitor, că prezentul e totul. „Mitul lui Sisif” este un manual despre fericire.
De reținut:
„Pentru om, a înțelege lumea înseamnă a o reduce la uman, a o însemna cu pecetea sa.”
„Orice gândire e antropomorfică.”
„Omul este întotdeauna prada propriilor sale adevăruri.”
„Absurdul, care este starea metafizică a omului conștient, nu duce la Dumnezeu. absurdul este păcatul fără Dumnezeu.”
„A căuta ceea ce e adevărat nu înseamnă a căuta ceea ce ai dori să găsești.”
„Nu pot să înțeleg decât în termeni umani.”
„Trebuie să murim neîmpăcați și nu de bună voie. Sinuciderea este o ignorare. Omului absurd nu-i rămâne decât să epuizeze totul și să se epuizeze. Absurdul este încordarea lui extremă, aceea pe care o menține neîncetat printr-un efort solitar, căci el știe că prin conștiința și prin revolta sa de fiecare zi depune mărturie despre singurul său adevăr: SFIDAREA.”
„Idealul omului absurd este prezentul și succesiunea prezenturilor prin fața unui suflet clipă de clipă conștient.”
„Există oameni făcuți să trăiască și oameni făcuți să iubească.”
„Îmi așez luciditatea în mijlocul a ceea ce o neagă.”
„Saltul, sub toate formele sale, cufundarea în divin sau în etern, în iluziile cotidianului sau ale ideii, iată toate ecranele care ascund aburdul.”
„A fi lipsit de speranță nu înseamnă a deznădăjdui.”