Ceea ce surprinde și uluiește printre multe altele în acest tulburător an al centenarului Țării, e faptul că, deși nici trei luni pline nu mai sunt până la măreața dată, nu există încă un plan clar de sărbătorire, un desfășurător convingător în această direcție; dar poate că nici nu e nevoie de vreme ce am reușit în timp să sabotăm istoria exceptând momentele când ne-au făcut-o alții.
La fel de uluitor este că în ciuda unei situații de circ național, se profilează tot mai multe proiecte vizând tocmai gloriosul centenar, mai mult chiar grandioase încercări de a profila deja viitorul centenar al Țării, sau măcar o imagine a cum va fi Patria în următorul secol. Nu mă voi referi strict la una dintre încercări, majoritatea fiind nobile eseuri de înălțare și înnobilare a ținutului nostru, strămoșesc de peste două mii de ani și totuși atât de juvenil dacă ne gândim la sută. De data aceasta nu voi face nici o trimitere romană, căci strămoșii sunt depășiți.
În primul rând remarc încercarea dreptcredincioasă și absolut măreață de a ne stabili și pentru viitor o vechime ilustră, conform formulei „suntem aici de peste două mii de ani” și „suntem creștini de două mii de ani”; sigur că poveștile astea ar merge dacă cucerirea romană ar fi avut loc înainte de Christos (pate-se că Caesar dorea o confruntare cu Burebista, dar au murit amândoi la momentul potrivit ca să nu se mai încaiere) și dacă Mântuitorul s-ar fi născut mai repede; dar planul divin a fost altul, adică cel cunoscut deja; neavând un calcul mai bun decât al smeritului nostru Dionisie, vom accepta că scăzând din 2018 vârsta la care a început predicarea învățăturii care avea să fie creștinismul, adică 30, rezultă 1988. Deci nu putem fi mai creștini decât Întemeietorul. Având totuși o temeinică încredere, să vedem viitorul imaginat de proiectele trăitorilor noștri contemporani. Fără malițiozitate, fama refert spune genialul Vergilius, adică „se răspândește zvonul” că aceste proiecte nici nu ar fi chiar pro bono ci onorabil remunerate de unele edituri chiar și nu numai. Desigur primează interesul pentru viitorul bine al Țării.
Evident că scopul proiectelor amintite la general este totuși unic: dezvoltarea puternică și continuă a societății românești. Asta presupune evident o creștere economică intensivă asigurată în ultimele decenii de accentuarea consumului, un aspect deloc de neglijat. Desigur că vom continua să accedem spre o europenitate în care să existe un raport optim între industrie și agricultură. Diversele peste și febre nu-și vor mai face loc în gospodăriile românilor și datorită ameliorării solului și fondului genetic animalier.
Evident că în ciuda demisiei trecătorului ministru al cercetării, un domeniu care prin buget nu s-a prea justificat până acum, cercetarea științifică își va mări aportul la elaborarea noilor tehnologii. Pentru a opri exodul materiei cerebrale românești, vor fi amplificate cercetările fundamentale, adică din domeniul matematicii, fizicii, chimiei, biologiei, urmând ca și în următoarea sută de ani știința românească să participe activ, domo adică de acasă, dacă pot spune așa, la progresul creației tehnico-științifice mondiale, planetare.
Un rol important, poate mai decât până în secolul de identitate pe care-l sărbătorim, îl vor avea analiștii de varii orientări civile, adică analiști politici, așa-zișii politologi, economici, financiari, culturali și alte tipuri care neîndoielnic se vor naște în următorul secol pe care ni-l imaginăm. Chiar dacă în formate de găști sau clici, ca și până acum, ei își vor aduce contribuția la perfecționarea și conducerea democrației, la sintetizarea și generalizarea teoretică a experienței țării noastre, la analiza aprofundată a problemelor lumii contemporane de atunci, adică din viitor. Prin activitatea teoretică a acelorași, se va amplifica continuu conștiința maselor de cetățeni în rezolvarea problemelor Țării, prin manifestații, mitinguri și proteste, autorizate sau nu de la un moment dat.
Prioritar va fi însă și în următorii o sută de ani domeniul mijloacelor tehnicii de calcul electronic, cunoscut și ca domeniul IT, pus în slujba tuturor ramurilor industriale, adică industria electrotehnică, utilaje tehnologice și altele.
Categoric se va realiza un salt spectaculos în domeniul mijloacelor de transport prin realizarea tipurilor de mare capacitate și specializate, cu performanțe tehnico-funcționale îmbunătățite și consumuri reduse de combustibil.
În măsura în care va mai avea ce exploata, industria de prelucrarea lemnului, indiferent de naționalitate, europeană sau nu, se va dezvolta totuși în principal pe seama valorificării mai bune a masei lemnoase (rămase la noi). În ciuda celor arătate, în domeniul silviculturii se va acționa pentru „Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier”. Vor fi responsabilizate și în următoarea sută de ani persoane care s-au remarcat sau se vor remarca prin defrișări sistemice și sistematice căci interesul reîmpăduririlor va fi în primul rând al lor pentru urmașii urmașilor lor.
O mare importanță se va acorda protecției mediului înconjurător, fără a se mai aștepta reproșuri din partea unionalilor europeni, dacă va mai exista UE (dacă nu, o lăsăm moartă; protecția adică). Mai precis se va avea în vedere respectarea strictă a limitelor admisibile în procesele generatoare de noxe, construirea de noi stații de epurare a apelor, protecția faunei, a pădurilor și vegetației din rezervații, introducerea unor mijloace de transport nepoluante.
Desigur se va dezvolta transportul feroviar prin dotarea cu echipament performant și creșterea vitezelor de circulație. În privința traficului fluvial și maritim, (dacă vor exista din nou) flotele vor fi dotate cu sute de mii de tone nave nepropulsate. Se va dezvolta în continuare capacitatea portuară. Va fi dat în exploatare Canalul Dunăre – București, capitala noastră fiind legată astfel pe calea apelor de centrul Europei.
Ca și până acum se va dezvolta învățământul de toate gradele, urmărindu-se trimiterea tinerilor noștri, atâți câți vor mai fi, peste hotare; chemarea lor dincolo va dovedi și în secolul viitor că, de vreme ce sunt doriți în ciuda sistematic clamatelor carențe ale învățământului românesc, cei de acolo sunt cert mai proști decât ei. Pentru a asigura un export susținut și sănătos de medici în Uniune (nu poate fi cea sovietică), universitățile de medicină și farmacie vor dubla sau tripla la nevoie locurile pentru admitere, indiferent ce nivelul candidaților.
Va fi rezolvată și una dintre problemele dureroase din ultimul secol de identitate națională: ocrotirea sănătății. Se va perfecționa activitatea tuturor unităților sanitare inclusiv a celor închise pe parcurs, acordându-se prioritate acțiunilor profilactice de prevenire a cauzelor care influențează negativ sănătatea publică. De asemenea va fi încurajată creșterea natalității.
Fiind un neam de cântăreți, un popor de poeți trebuie să avem în vedere și cultura. În continuare vor fi sprijinite feluritele grupări de creație, cu atenție sporită la cele care înțeleg mersul Țării și mai cu seamă pe cei care o conduc, chiar dacă toate acestea, ca și în secolul trecut, nu au nimic în comun cu înflorirea întregii vieți spirituale a poporului, fiind deasupra ei. Dar se poate încerca mai ales că implicații nu pierd nimic; niciodată.
Nu în ultimul rând, vom fi și în următorul secol o voce sonoră a Europei și a lumii în lupta pentru pace, un factor de echilibru în observarea negocierilor dintre Statele Unite și Rusia, atrăgându-le atenția în continuare vecinilor noștri asupra necesității ca tratativele să se desfășoare cu toată seriozitatea și răspunderea pentru eliminarea până la urmă (dar nu prin utilizare) a rachetelor cu rază medie de acțiune din Europa. Nu vom pregeta în continuare să atragem atenția asupra sistemului nostru performant de apărare a Țării pe care îl vom achita furnizorului, augmentându-l la cererea acestuia, evident în rate.
În fine, dar nu la urmă, în următoarea sută de ani va dispare complet din năravurile noastre munca de mântuială, mântuiți fiind prin intrarea în labor spiritualis a neamului, a Catedralei Mântuirii în format desăvârșit.
În ansamblu deci, cam așa ar arăta, foarte în mare, România următorilor 100 de ani conform unor proiecte pline de entuziasm. Aparent; deoarece intervenind eu pe ici pe acolo, dar nicidecum în părțile esențiale, nu mi-am mai permis să pun ghilimelele citării; în fapt, ca să nu fiu acuzat de omniacul citat, adică citat in omnia, plagiat, menționez cu responsabilitate că toate gândurile și formulările se găsesc integral în Directivele Congresului al XIII-lea al Partidului Comunist Român cu privire la dezvoltarea economico-socială a României… apărute în 1984 la Editura Politică. În ciuda similitudinilor, uneori identităților, trebuie subliniat că într-adevăr predecesorii societății civile de azi s-au dovedit mai puțin vizionari, nu prea făcuseră școli în occident trimițându-și doar odraslele, astfel că directivele erau doar pe… zece ani, excepție făcând planul de împăduriri pe … 35 de ani.
Până la urmă un asemenea proiect pentru următorii 100 de ani te scutește de neîmpliniri sau reproșuri. După cum nici Ștefan nu știa în fapt cum va arăta Moldova urmașilor urmașilor lui în vecii vecilor, nici a cui va fi, să ne lăsăm pradă mai bine fantasmelor decât tulburărilor senile. Mai ales dacă sunt lucrative, rentabile adică.
