CU FAŢA LA OGLINDĂ

Când mi se face teamă că te uit,
Mă-ntorc cu faţa la oglindă
Să te adun din nicăieri.

În ochii mei se-arată ochii
Trist alunii şi peste buze
Se lasă stolul unui zâmbet
Venit din caldul de demult.

Privirea ta mă are sol,
Şi chipul meu e însăşi, vestea
Pe care mi-o trimiţi din larg.

Iar dacă totuşi îndoiala
Îmi şterge fiinţa din oglindă,
Iubirea ta-n deşertul orei
Îmi dă conturul unui nimb.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *