Gérard Chaliand, Arnaud Blin (coord.), „Istoria terorismului. Din Antichitate pînă la Daesh”, (5)

Or, în Occident, dar și în alte părți, există tendința de a califica o acțiune drept teroristă atunci când ea este considerată ilegitimă. Tocmai această confuzie, mereu periculoasă, între interpretarea morală a unei acțiuni politice și acțiunea însăși ne încețoșează viziunea asupra fenomenului terorist. Un act este considerat de obicei „terorist” dacă e impregnat de fanatism sau dacă obiectivele celor care îl săvârșesc nu par nici legitime, nici coerente. Observatorul aproape că se pierde în labirintul mișcărilor teroriste, care cunosc variații de‑a lungul secolelor, cu atât mai mult cu cât contextele istorice și culturale sunt diferite. Altă confuzie: ideea că actul terorist este prin definiție un act ce are drept țintă populația civilă. Or, populația civilă este o țintă a strategiei indirecte din momentul în care soarta ei ca victimă potențială poate modifica deciziile conducătorilor. A considera că soarta populației civile afectează în mod necesar acțiunea liderilor politici reprezintă o viziune modernă asupra politicii. Căci, după cum bine se știe, conceptul de suveranitate populară, în numele căreia se justifică de altfel teroarea de stat, nu apare decât odată cu Epoca Luminilor. Puțin mai târziu, terorismul politic va urma evoluția mentalităților: populiștii ruși din secolul al XIX‑lea, de pildă, sunt puternic influențați de tradiția romantică.

Gérard Chaliand, Arnaud Blin (coord.)
Istoria terorismului.
Din Antichitate pînă la Daesh
Traducere de Giuliano Sfichi
Ediţie cartonată
Carte publicată şi în ediţie digitală

Dacă în practică terorismul modern îi are ca țintă principală pe civili, acest fenomen decurge în fapt din evoluția generală a structurilor politice și din apariția mijloacelor de comunicare de masă. Din 1789, în Occident, structurile politice au evoluat spre democrație. Mass‑media moderne, care constituie o componentă esențială a democrației liberale, își fac apariția în același moment. Or, prin definiție, legitimitatea politică a unei democrații și a aleșilor săi se sprijină pe cetățeni. Așa se explică de ce arma terorismului e folosită cu mai multă eficacitate împotriva țărilor democratice decât împotriva dictaturilor. Nu atât pentru că, așa cum se tinde să se creadă, dictaturile ar fi mai eficiente în găsirea și pedepsirea teroriștilor – deși în acest domeniu ele au o marjă de manevră mai mare decât în democrație –, cât mai degrabă pentru că impactul unui atentat nu este același într‑o țară liberă ca într‑o țară unde populația nu are dreptul să‑și exprime opinia și unde mass‑media sunt în slujba aparatului de stat sau controlate de acesta. Nu este deci fals să se afirme că terorismul modern e, în parte, o consecință a democrației.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *