Gérard Chaliand, Arnaud Blin (coord.), „Istoria terorismului. Din Antichitate pînă la Daesh” (3)

Totul sau aproape totul opune o organizație teroristă aparatului de stat. Natura acestei opoziții definește adesea caracterul mișcării teroriste. Acolo unde statul apare ca fiind mai cu seamă rațional, sfera de influență teroristă pare să aibă un caracter puternic emoțional. Acolo unde aparatul de stat modern funcționează după principiile unei politici „realiste” și pe baza înțelegerii raporturilor de forță, mișcarea teroristă face să intervină în politica ei un puternic curent moral (al cărui cod variază în funcție de ideologia folosită) și o strategie a celui slab împotriva celui puternic care se sprijină în principal pe efectele psihologice produse asupra adversarului. Raymond Aron avea această frază fericită care surprinde esența fenomenului: „O acțiune violentă este denumită teroristă atunci când efectele ei psihologice sunt disproporționate în raport cu rezultatele ei pur fizice”.

Gérard Chaliand, Arnaud Blin (coord.)
Istoria terorismului.
Din Antichitate pînă la Daesh
Traducere de Giuliano Sfichi
Ediţie cartonată
Carte publicată şi în ediţie digitală

Ceea ce se înțelege astăzi prin „terorism” constituie ceea ce specialiștii numesc terorismul „de jos”. Or, terorismul „de sus”, adică terorismul practicat de aparatul de stat, se impune în fața celuilalt de‑a lungul istoriei. Acest terorism va cunoaște vremuri bune în secolul XX odată cu întronarea totalitarismelor. În ceea ce privește victimele, terorismul „de sus” va fi făcut mult mai multe pagube decât cel „de jos”.
În contextul lucrării de față, ne vom interesa în principal, dar nu exclusiv, de terorismul „de jos”. Ca instrument, teroarea, indiferent dacă vine „de sus” sau „de jos”, urmează aceleași principii strategice: să frângi voința adversarului afectându‑i capacitatea de rezistență. Până nu demult, nu se vorbea de „terorism de stat”. Terorismul de stat, așa cum este înțeles astăzi, se aplică mai ales sprijinirii de către anumite regimuri (Libia sau Iranul, de exemplu) a unor grupuri teroriste. Însă terorismul de stat îmbracă multe alte forme. Este și un instrument folosit în mod sistematic de regimurile totalitare. Terorismul unui stat se manifestă și prin doctrina militară a armatelor sale. Doctrina „bombardamentelor strategice” dezvoltată în Occident în anii 1930, de pildă, era bazată exclusiv pe teroarea pe care o puteau exercita bombardamentele masive asupra populației civile, pentru a face guvernele să cedeze. Din această doctrină au rezultat bombardamentele asupra Dresdei sau lansările de bombe atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *