Aventurierii II

Mini-roman în foileton

II
Afarã se lãsase noaptea şi cornul lunii scânteia pe cerul rece. Motanul negru se întinsese pe covor, clipind. Claudiu Van închise lent fereastra şi aşezându-se pe scaun, lângã lampã, îşi luã tableta de pe masã şi-o deschise. Privirea-i zãbovi un timp pe manuscrisele trimise de numeroşii lui solicitanţi, apoi porni spre alte nume ascunse, ca-ntr-un carnaval, sub mãşti de flori, de peisaje, ori animale mici de companie, sau sub figuri surâzãtoare ce sigur deghizau o altã vârstã.

Pândea ivirea unei întâlniri senzaţionale care sã-l scoatã din rutina somnolenţei, sã dea un sens trezirii lui diurne. Deşi în timp se alesese cu o suitã de admiratoare şi dobândise o grãmadã de amici, toţi nevãzuţi, îl plictisea monotonia mesajelor cu care-l asaltau. Voiau sã-i fie prieteni doar ca sã îi lanseze, sperând cã asocierea cu el le-ar fi-nlesnit mai iute intrarea-n spaţiul public. Tânjeau sã fie cunoscuţi, sã fie salutaţi de lumea largã, electronic. Însã eroul, dintr-un exces de zel profesional, ar fi dorit sã le croiascã reacţiile şi interesul dupã un alt tipar, mai enigmatic. Mânat de un asemenea imbold, postase cu o noapte mai-nainte îndemnul: Sã fim imprevizibili ca sã ieşim în larg! În crisalida fiecãrei vieţi se pregãteşte zborul noutãţii! Primise doar un singur like şi comentariul unei inse care semna Flavia Cus. Nu îi solicita nici o favoare, doar preciza c-ar fi-n posesia unei scrieri care nu se lãsa croitã.
“O îngâmfatã”, se strâmbã Claudiu Van, dar incitat de provocare, dori sã afle totuşi ceva despre strãinã. Descoperi cã nu avea postãri pe facebook şi nu-şi fãcuse vreun site, dãdu însã de-o pozã misterioasã, cu un profil pierdut în ceaţã. O cãutã fãrã succes pe google. Spera s-o identifice prin alţii dar nu-i gãsi nici o relaţie. “Se recomandã sub un nume fals, cum fac atâţia”, îşi spuse pân’la urmã, dând din umeri. Sorbi cafeaua rece din ceaşca de pe masã, se ridicã sã îşi aprindã o ţigarã şi începu sã se învârtã prin odaie, semn cã aşa-şi punea ordine-n gânduri. Motanul, care se trezise, sãri molatec pe pervaz.

Într-un târziu, se-ntoarse la tabletã şi adresã necunoscutei un mesaj, în care se arãta interesat de textul “imuabil” şi de aceea o ruga sã i-l trimitã electronic. Ea era chiar atunci online, fiindcã rãspunsul apãru instantaneu:

Crezi cã eşti pregãtit pentru o experienţã radicalã?
Claudiu Van se încruntã. Simţea, din propria experienţã cu scriitorii care-l frecventau, cã nou-venita pe ecran îl invita la jocul de-a şoarecele şi pisica,. Numai cã el pânã atunci fusese exclusiv felina ce se distra pe socoteala celuilalt. Totuşi îi eplicã îmbãţoşat:
Sunt gata de orice!

Textul, pe care îl deţin, nu are cum sã fie expediat pe mail şi nici prin poştã .E esenţialã confruntarea pe viu, sosi reacţia imediatã.
“Iatã-mã agãţat!” îşi spuse, neplãcut surprins. Desigur scrierea-i o nadã, pe care, cine ştie ce domnişoarã foare-n vârstã, mi-o-ntinde ca sã-şi umple timpul”
Motanul negru se trezise şi, descriind o curbã-n aer, aterizã graţios pe colţul mesei, gata sã-şi bage capul sub braţul stãpânului dar el, urnindu-se din loc, se îndreptã cãtre fereastrã. Pe tabla neagrã-a nopţii, zãri îngrãmãdirea de stele pâlpâind, ca nişte fraze albe, trimise din înalt, şi se gândi la misteriosul lor mesaj, pe care, încã din copilãrie, visase sã îl poatã descifra. Treptat, lucirile de-afarã îi desfãcurã nodul enervãrii. Se aşezã la masã şi scrise mai destins:
Unde şi când sã vin ca sã vãd textul?
Pe malul lacului din parcul X, dupã ce trece miezul zilei. Pot fi recunoscutã dupã fularul roşu.

El se zbârli din nou. Ar fi dorit ca-ntrevederea sã se petreacã-ntr-un birou sau şi mai bine într-o bibliotecã (unde ar fi putut da textul la copiat), dar nicidecum în aer liber, la o adresã aşa vagã şi într-un timp nedefinit. Ceru cam înţepat noi precizãri, dar nu primi nici un rãspuns. “O las mai bine baltã, precis e doar o farsã”, îşi spuse-ntr-un târziu şi se trânti în pat, învins de somn.
(va urma)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *