Exerciţiu de minuţie hipnotică si portret al unui infern baroc populat de demoni cu peruci ornate extravagant, “ Barry Lyndon” este, între filmele lui Kubrick, cel care merge cel mai departe în tentativa de a uni sunet şi culoare într-un edificiu al perfecţiunii.
Europa de Vechi Regim pe care o traversează aventurierul irlandez devine un teatru al vanităţilor, în care instinctul de supravieţuire se află în vecinătatea pasiunii de a savârşi răul cu ferocitate politicoasă. Dezertor şi cartofor, gigolo şi batăuş, Redmond Barry este actorul unei tragedii clasice prin ciclitatea ei. O morală a retribuţiei destinului îl întoarce pe Barry ,la final, în mâlul din care s-a ivit. Universul în care a nu a fost decât un intrus merge mai departe, netulburat.
În fiecare dintre tonurile coloanei sonore, în fiecare dintre cadrele ce produc un efect statuar de perspectivă, în fiecare interior luminat, spectral, de lumânările ce ard, ca nişte făclii tombale, în fiecare dintre măştile ce sunt chipurile personajelor, în fiecare mişcare de bătalie sau de dans elegant, în fiecare pas şi în fiecare tăcere, arta lui Kubrick işi lasa atingerea ei, la fel, cum pe vremuri, maeştrii îşi lăsau semnul lor tainic în colţurile pânzelor lor.
Umanitatea şi natura sunt absorbite în acest cosmos fecundat de muzica ce se coboară peste toţi şi toate ca un linţoliu. “ Barry Lyndon” este cronica, intensă şi somptuoasă, a aventurii privirii în căutarea unui timp care a fost. ( Ioan Stanomir)
