11

bizar 47

 

Crinei

 

Ce bine-ar fi de-ar fi un Ghirlandaio să-ţi prindă-n mână, cu-a lui mână, creta

ori un cărbune stins care să lase, pe-o hârtioară, semnul spre Valletta.

 

Să dormi uşor, ca praful de pe fluturi, şi să nu-ţi pese de cuţit ori gheară,

Iar când faci ochi, când pleoapele îţi scuturi, să poţi alege: dimineaţă, seară.

 

Şi să porneşti ca linia, subţire, ce tremurul şi-l pierde prin nisipuri.

Nu-ntoarce capul, umbra nu e umbră, şi-nchipuirile-s lipsite, azi, de chipuri.

 

Când insula se va iţi din apa-naurită-n praf de turmeric,

atunci să-ţi potoleşti degrabă graba, să-ţi pui cercei, să mai aştepţi un pic.

 

E ziua nesfârşită ca un tată ce îşi răzbună calm, firesc, fetiţa

Pe care creta-a desenat o fată, şi-un 11, mai apoi, peniţa.

2 Comentarii

  1. Pavel Șușară says:

    Splendid, Robertino, iar cine maninca căcat ca poezia nu mai suportă prozodie si rima, muzică explicita și ritmuri interioare celeste, ci doar zoaiele imediatului și agramatismele camuflate prin impertinenta, sa mai mănânce încă un căcat, cât casa, și din partea mea!

  2. Simona-Ioana Cucuian says:

    Chiar m-a frisonat acest poem-balada, cântat la umbra unui tinere sălcii spre unduire și maturizare de tocmai bardul roditor. Foarte fain de viu! Felici-tokuri!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *