#PentruOptimismModerat

Să nu spunem direct că nu au dreptate aceia care spun despre 2017 că a fost un an, în multe privințe, toxic. N-a fost simplu deloc, mai ales politic, acest an. Dar nici să nu nu le dăm dreptate celor care văd acest an într-un fel prăpăstios – pentru că există numeroase exemple care pun în criză și între paranteze o asemenea perspectivă.

Pentru că:

#Rezist și explozia de spendoare civică; presă încă de calitate (și în print și în online – nu foarte multă, dar distinctă; dar și, mai ales aici, în social media); cărți multe, bune, frumoase, pilduitoare. Poezie bună, muzică bună, artă excelentă.

Pentru că:

Neagu Djuvara, Mihai Șora, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, Ana Blandiana, Dragoș Aligică, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Claudiu, Marian Zulean, Ruxandra Cesereanu, Volo Tismăneanu, Dan Tăpălagă, Stanomir, Dan Grigore, Paraschivescu, Tia Șerbănescu, Morar (Ioan T. în mod cert, nu neapărat Daniel…)  – și, de fapt, pentru că mulți mulți alții – și îi rog să mă ierte cei pe care i-am omis, din goană tastaturii. Da, sincer îi rog să mă ierte – ar însemna să fac un text mare mare numai cu ei și poate că ar fi chiar o idee luminoasă să fac un asemenea text, cu/despre oameni care ne stau ca o candelă aprinsă, cu lumină, dar și cu bunătate, generozitate, încredere.

bizar

Pentru că, a propos de Andrei Pleșu:

„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“

Pentru că:

Simona Halep – și fiindcă fata aceasta (extraordinară, ca un dar extrem de prețios) a știut să nu ia nimic bun din recitalul de pesimism organizat și de fatalism militant al multor conaționali. Și să meargă înainte. Și, ca ea, mulți, de fapt.

Și pentru că:

Festivalul ”George Enescu” – pentru că această splendoare, nu doar ea de fapt, ne amintește cît de multă muzică bună e în lumea aceasta și, chiar dacă e poate prea puțină, ce miracole poate face muzica bună cînd e față în față cu zgomotul.

A propos de George Enescu, și de acest an și nu numai, și de noi de fapt, pentru că:

La Cumpătu, acolo unde e o casă memorială G. Enescu și un muzeu, e o cameră mică, în mod evident contrastantă cu restul, cu dotări minimale, unde e ceva foarte prețios scris într-un colț, ceva care sună așa ”simplitatea în viață e adevărata libertate”. Cine va merge acolo, va înțelege mai bine – și e bine să meargă cît mai multă lume…

Ieșind din această buclă muzicală- dar și pentru că:

Există oameni care sunt în stare se dea viață unor asemenea idei – bune, generoase, ”nerealiste”, purtătoare de viitor, de speranță. Pentru că există și pentru că sunt printre noi, pentru că îi putem atinge. Oameni care să împrumute viața lor unor cauze care țin de vremuri excepționale.  A propos de aceasta, îngăduiți o (poate) la prima vedere naivitate: oamenii buni sînt mai mulți decît cei care vor să fure viitorul și să îl închirieze unor cauza obscure, ticălose. Bag mîna în foc pentru asta! Deocamdată, EI sunt  neorganizați. Dar aceasta nu va dura, nu poate dura la nesfârșit. Să aveți încredere, să nu vă fie frică!

Și, mai mult, pentru că:

E bine să ne amintim că există alți oameni – cu siguranță, mai rari, mult mai rari – care sunt în stare să vadă un sens mai adînc, inclusiv cu mult bine și cu un fel de dreptate care e mai sus, deasupra,  una care ține de alta dimensiune decît formele de dreptate pe care pe pun un context îngust.

Și:

Pentru că e cuminte să nu excludeți / sa nu excludem, dimpotrivă – să le presupunem – diverse forme de schimbare a minții – fie în urma unor drame și suferințe, fie sub impactul altor forțe. Dar mai ales acestea – pe acestea aș paria: pe cele care țin de ceea ce în religie se cheamă ”metanoia”. Nu e nevoie de multe pentru ca un sistem să fie, după ”metanoia” cîtorva oameni, altel…

Pentru că – nu în ultimul rînd:

Mergeți printr-un parc și priviți, măcar cu coada ochilor, copiii. Pe cei mici și pe bebeluși. Priviți-le  ochii, priviți-le zîmbetul! Să nu vă fie frică! Le împrumutăm viitorul și nu trebuie să nu ne fie frică să le dăm înapoi unul puțin mai bun. Priviți-le ochii, priviți-le zîmbetul: îl merită!

notă: acest text a fost publicat în premieră pe siteul Puterea a Cincea.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *