Balena Albastră: mai mult decît Albă-ca-Zăpada

Opțiunea recentissimă a lui Sebastian Lăzăroiu pentru ficțiune pură, suprinzătoare pentru multă lume, nu avea cum să nu primească, dat fiind trecutul intens politic al acestuia, o primă lectură de receptare în cheie (anti)politică. Previzibilă, de altfel, mai ales în coordonatele ei distructive, ironic-sarcastice – ea poate fi regăsită, eminamente, în social-media. Altfel spus, era de neevitat ca foști aliați sau adversari de cursă lungă din cîmpul politic să scrie, cu desconsiderație, pe alocuri chiar veninos, despre acest debut în proză. După cum, pesemne că de neevitat erau și aproprierile acestui volum în cheie prietenos-exaltate ale unora dintre cei care i-au rămas, by the end of the day, buni amici fostului consilier prezidențial al lui Traian Băsescu. Și prima serie de reacție, și a doua, întâmplîndu-se chiar dacă ”Balena albastră” – așa se numește romanul de debut al lui Sebastian Lăzăroiu – nu are, în sine, nimic de-a face cu jocurile politice, unora dintre acestora din urmă fostul consilier prezidențial scriindu-le, singur sau în co-autorat, chiar scriptul.

Pe de altă parte, e ceva nu în mod direct în carte, ci în privința autorului ei, ceva totuși foarte interesant și, cred, demn de a fi subliniat în legătură cu relația de lungă durată pe care un scriitor de ficțiune acum la debut a avut-o cu politica. Într-o frază spus: acest debut romanesc este perceput de autorul său ca o răsucire importantă a vieții sale, ca un turning point esențial, ca o trecere – de nivel existențial – de la ficțiune artificială (politică, pe fond) la ficțiunea care contează. Și mai clar spus: e sau ar fi vorba despre o trecere de la politica (dură adesea și, sufletește, poate chiar mutilantă) la literatura care vindecă sau, mai prudent spus, care poate vindeca. Nu e nimic speculativ în aceste notații – e înainte de orice rezumatul unei discuții, care e deja publică, pe care am avut-o recent cu Sebastian Lăzăroiu. Una în care, între altele, mi-a spus, apăsat, că ”literatura e vindecătoare. Sufletul se îmbolnăvește cel mai adesea, nu trupul. Dacă oamenii ar citi mai multă beletristică, ar fi mai sănătoși și ar fi poate și mai longevivi. În schimb, preferă rețete minune, tone de chimicale și, uite așa, ne uscăm și murim, fără să fi știut că terapia era în librării, în biblioteci, în arhive online.”. Tot acolo, în dialogul invocat, dl Lăzăroiu sugerează ideea unei regăsiri de sine și, corelativ, menționează explicit efortul său de ”reinventare” – care are în centrul său exact această opțiune de a scrie ficțiune.

balena albastra coperta

Despre carte în sine: nu e rău scrisă, deși există unele pasaje în această carte ar fi avut nevoie, probabil, de mai multă șlefuire – în sensul în care, bunăoară, E.Hemingway, cînd scria proză, după primele versiuni, începea să tai drastic din adjectivele și adverbele de care făcuse uz. Or, revenind la cartea lui S. Lăzăroiu, în formula publicată se vede uneori o abundență nefirească, mai ales pentru anumite pasaje descriptive, o aglomerare de amănunte care ies din logica – adesea, atît de sănătoasă, inclusiv pentru literatură – lui ”less is more”.  Altfel, ”Balena albastră” stă, bine închegată, pe mai multe planuri – e și un roman de acțiune, dar și o carte care încearcă să deconstruiască cîteva tipuri de minți, așadar, e o carte care are o amprentă psihologică destul de apăsată. Spre finalul anului, e promisă o a doua – tot un roman (o carte despre un hater, ceea ce poate însemna că primul val de reacții publice de după apariție are un potențial conflictual politic și mai exploziv decît în cazul cărții de debut)-, așa încît, cu o vorbă care este deja clișeu, nu ne rămâne decît să așteptăm și să vedem dacă acel volum va confirma un debut interesant.

P.S. În postcomunismul autohton (unul cu, vai, atît de multe influențe și reflexe de extracție pur comuniste) sînt multe cărți nescrise de memorialistică. Unele dintre acestea nu vor mai putea fi scrise niciodată. Una dintre cele care (încă) este posibil să fie scrise i-ar putea aparține chiar debutantului despre care este vorba în acest text – Sebastian Lăzăroiu știe să povestească și, mai ales, știe bine, de la prima mînă, din primele rînduri, mai mult de un deceniu din ceea ce a fost pe scena noastră politică. Și, a propos, din mărturiile sale, pare să cocheteze cu ideea unei asemenea cărți…

 

notă: acest text a fost publicat, în versiune primă, și în revista ”România literară”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *