49

bizar

desigur, viaţa nu se termină aici

aici unde începe moartea.

aşa mă văd, ca o poartă spre moarte

în pragul meu stau toţi cei vii, cei morţi

se întîlnesc, îşi vorbesc, se sprijină

pe alte porţi deschise şi ele între morţi

căci viaţa nu este altceva decît moarte

legată la ochi. în pragul meu, în pragul

altor porţi nu sînteţi orbi, ne putem privi

în ochi, cei vii şi cei morţi

poate că viaţa începe şi se termină aici

aici unde începe şi se termină moartea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *