Pe ce drum suntem?

Când ne începem drumul în viață? Când ne naștem, când facem primii pași sau odată cu primii ani de grădiniță și școală? Când ajungem să ne descoperim și vedem că avem puterea de a decide pentru noi? Poate că nu cunoaștem începutul, dar cu siguranță, la final, când tragem linie, o să ne referim la ceva numit drumul meu în viață. Unii se vor bucura de ceea ce au realizat, alții vor avea regrete, pe când unii vor rămâne indiferenți sau poate că nici nu vor considera că au avut un anumit drum în viață. Lucrurile se petrec fără știrea noastră, uneori ne trezim scoși din timp, dacă ne opunem mersului lucrurilor, așa cum îmi spunea o prietenă zilele trecute.

Și eu sunt acum în fața unui drum. Unul fizic, dar, în fapt, mai mult mental, pe care-l parcurg mii de oameni în fiecare an: El Camino. Și cum știu că totul pornește de la rădăcini, varianta aleasă de mine se numește Camino Primitivo / The Primitive Way – nimic mai potrivit pentru a începe din nou. Mulți oameni văd doar efortul depus, mersul „aiurea”, când ai putea foarte bine să străbați munții noștri, dealurile noastre. Se spune că dacă zece copii vor vedea o formă desenată de profesor, fiecare o va interpreta în felul său. Așa consider că este și aici – lucrurile nu sunt niciodată ce par și tocmai de aceea nici nu trebuie să te străduiești să le găsești neapărat un sens.

Ceea ce rămâne în toată povestea mea, înainte de a începe să scriu capitolele mai serioase (asta se va întâmpla recent, când voi începe călătoria), este drumul. Pentru că știu că în vâltoarea cotidianului, în agitația televizorului, în zgomotul tehnologiei, nu mai avem timp să ne gândim la drumul nostru în viață. Să ne oprim și să vedem dacă suntem bine unde suntem, dacă aici doream să ajungem sau am deviat de ceva timp sau poate că nici nu ne gândisem cum ar trebui să arate viața noastră și am mers până acum în derivă, precum o barcă de hârtie uitată de un copil pe apă. Poate că am reflectat la un drum spre o destinație de vacanță, dar nici acela nu mai capătă importanța cuvenită din cauza nenumăratelor griji pe care le ducem cu noi.

Prea puțin ne gândim la cât de unici suntem, cum nu va mai fi niciodată cineva ca noi pe acest pământ, cum viața noastră ne-a fost dăruită să ne împlinim pe cât putem, cu eforturi susținute, cu momente de fericire și multe momente cu lecții dureroase, dar necesare pentru creșterea noastră. Precum un mugur ce se chinuite, după gerul și mocirla lăsate peste iarnă, să străpungă și să scoată capul la soare. An de an va trece prin același proces, de prea puține ori fiind ajutat. Poate că uneori va veni un grădinar și va săpa în jurul lui, va de la o parte stratul depus peste iarnă, va da cu îngrășământ, va uda și aranja frumos pământul. Dar sunt miliarde de bulbi și doar câteva milioane de grădinari: părinți susținători, prieteni de nădejde, mentori etc. E de ajuns pentru restul? Niciodată.

Vom avea mereu nevoie de ghidaj, dar nu înseamnă că vom și găsi pe cineva care să ne ajute mereu. Precum o mașină care, din când în când, mai iese de pe șosea, se opintește pe nisipuri mișcătoare, pe câmpuri cu buruieni, pe poteci accidentate, pe vreme neprietenoasă, ca apoi să revină pe drumul său inițial. Este necesar ca ea să revină pe calea sa – totuși, nu-i așa că fiecare dintre noi cunoaște pe cineva care a uitat să revină? Care s-a rătăcit și, din lipsă de încredere sau ajutor, a preferat să rătăcească pe căile altora?

Poate că nu te mai poți reîntoarce niciodată de unde ai plecat, dar ai șansa de a avea noi și noi începuturi. Deschizi o carte, mai dai o pagină, și altă pagină, și altă pagină. Eu voi deschide un drum acum – El Camino – dar, practic, voi deschide zeci de drumuri, atât pentru mine, cât și pentru voi, cei care luați acum parte la începutul poveștii. Și, sper eu, și la finalul ei, când mă voi întoarce. Teoretic nu mă voi mai reîntoarce niciodată. Voi fi altă Emilia și voi veți fi alți oameni, multe se vor fi schimbat, dar ceea ce este importat e Startul pe care l-am dat acum, să fie de bun augur. Pun doar punct acum, la acest articol; ce urmează, vom vedea, dar între timp trebuie să ne reamintim să acordăm mai multă atenție drumului pe care ne aflăm fiecare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *