În căutarea sensului

Când suntem mici nu știm despre ce vorbesc adulții când menționează cuvântul sens. Unii dintre noi nu învățăm într-o viață întreagă ce înseamnă sensul. Deoarece acesta e o poveste și nu suntem cu toții buni povestitori. Când începem să căutăm un sens? Când ne dăm seama că avem nevoie de un sens?

Eu am început căutările devreme, după ce am terminat generala, când drumurile pe care mi le doream nu s-au așternut pur și simplu în fața mea. Povestea, vedeți bine, începe de unde vrea ea să înceapă, așa cum o carte se poate deschide la orice pagină atunci când îți cade din mâini. Am început să caut sensuri, la început cu îngrijorare, neștiind ce caut de fapt sau cum ar trebui să arate ceea ce caut. Apoi din ce în ce mai febril. Și cu cât căutam, cu atâta dădeam de alți tovarăși de suferință care ori cedau, ori erau și sunt prinși chiar și acum în niște fire invizibile ce nu-i lasă să facă prea multe mișcări. Uneori mă simt și eu atât de sufocată de astfel de fire încât nu mai găsesc niciun sens. Și-apoi deschid o carte. De preferat, scrisă de stoici.

Până la căutarea sensului în viață, eu am trecut – acum din ce în ce mai puțin – prin căutarea sensurilor în lucrurile din jur, în oameni, în ce mi se întâmplă. Ca oricare, mereu făceam conexiuni care, din păcate, nici nu existau. Atât de mult, încât mi se părea că totul e predestinat, că așa trebuie să se întâmple, că deciziile greșite nu putuseră fi evitate. Dar a venit vremea când am putut să recunosc faptul că multe puteau fi evitate, multe puteau fi mai bune. Sensul pe care l-am dat mi-a justificat slabele decizii.

Și lecțiile pe care le-am învățat… sigur, îmi plac lecțiile, dar uneori lecția constă și-n faptul de a nu mai greși chiar și pentru prima dată. Acum, în acest punct al vieții mele, lecția asta o folosesc cu succes, însă ea nu a apărut dintr-odată, nu. Am vrut să fiu mai înțeleaptă, sau măcar să admit că știu că nu știu.

Viața noastră e un hazard, multe se întâmplă fără sens, așa cum deciziile oamenilor se dovedesc de multe ori iraționale. Pentru a ne simți mai bine, pentru a ne simți în siguranță, pentru a ne simți stăpâni pe situație, căutăm un sens, încercăm să o conturăm cumva. Și uneori nu e nimic rău în asta. Poate că sensul suprem ar trebui să fie fericirea, dar cine spune? Scrie undeva definiția propriului sens? Nu, tocmai pentru că fiecare dintre noi suntem datori să ni-l creăm, într-un fel sau altul.

Dar crezi că poți să-ți creezi sensul vieții când nu te cunoști pe tine?

Mulți oameni cred că da. Fiindcă e mai ușor să crezi că poți înfăptui ceva fără a fi neapărat nevoie să cercetezi în tine, deoarece cunoașterea de sine presupune multă suferință, timp de petrecut cu tine, fără tehnologie, fără voci care nu se mai opresc din vorbit, fără oameni care să te deranjeze. Să-ți pui întrebarea cine ești și de ce faci ceea ce faci nu e deloc ușor. Adevărul nu e deloc ușor, deși în același timp este eliberator.

Îmi amintesc de momentele când am început să practic asta. Nici nu știam ce mi se întâmplă, cu greu îmi dădeam seama că fac ceva greșit – dar pornind de la cei din jur m-am orientat puțin către puțin spre mine. În loc să mai caut răspunsuri la ei, am început să le caut în mine. Odată ce am făcut asta, puterea lor asupra mea a început să pălească precum o frunză ruptă și lăsată prea mult la soare. Am început să înțeleg că ceea ce cred ei că ar fi bine pentru mine nu mă avantaja deloc. Dar cine le dăduse puterea? Eu, doar eu.

Scrisul, meditatul, alergatul, cititul m-au ajutat să-mi creez niște repere care să mă ajute să îngustez orizonul prea vast ce mi se arăta. Am căutat sens atât în lucruri fără sens, cât și-n lucruri certe. Nu cred că există potrivit sau nepotrivit aici, deoarece fiecare dintre noi poartă propriul adevăr.

Când nu știi ce să faci, cine ești și încotro vrei să te duci, orice decizie a altora pare mai bună decât a ta. Fiindcă dacă se întâmplă ceva greșit, și de obicei se întâmplă, vei avea pe cine să dai vina. Și dacă ai pe cine să dai vina, poți trăi liniștit, tu nu vei fi niciodată responsabil. Vei trage linie și eșecurile nu vor fi fost ale tale. Dar nici viața.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *