Vulgaritatea „romglezei”

Pe fondul globalizării, dar și pe fondul degringoladei tranziției, limba română a ajuns să fie influențată de cultura cea mai viguroasă a epocii și de limba aferentă acesteia. Dacă până înspre Primul Război Mondial limba de circulație internațională a fost cea franceză, de atunci și până în zilele noastre, a fost și este limba engleză (îndeosebi engleza nord-americană). Astfel, precum în secolul al XIX-lea în cazul neologismelor provenite din limba franceză, în zilele noastre sunt firești cele provenite din limba engleză.

Pe lângă neologismele necesare pentru a da o mai mare precizie limbii și pentru a asigura coerența discursului adaptat la context, precum în cazul termenilor științifici, celor tehnici sau celor din sectorul serviciilor, limba română se confruntă și cu invazia neologismelor inutile și de prost gust. Acești termeni intrați în uzul zilnic al multor concetățeni, îndeosebi în rândul tinerilor, au fost preluați și introduși fără a fi necesari, și, asemenea franțuzismelor de la începutul secolului al XIX-lea, vor dispărea peste ceva timp datorită procesului natural de decantare raționată. Însă, până atunci, anglicismele/englezismele rămân excesiv de prezente în limba vorbită a unei părți dintre români. Mai mult chiar, expresii și propoziții întregi au ajuns să fie folosite ca și cum ar fi natural să îmbini limba română și cea engleză în mod interschimbabil, rezultatul fiind unul grotesc, iar fenomenul ajungând a fi desemnat prin termenul „romgleză”.

Fără a fi presați de interlocutori (caz în care ar trebui să se apeleze la un discurs cap-coadă doar într-una dintre limbile înțelese de toți participanții la dialog) sau fără a fi presați de formalitatea ambientă (precum o întâlnire de afaceri, o dezbatere, o conferință sau un alt eveniment științific, caz în care unele expresii pot pune mai bine punctul pe „i”), unii inși folosesc „romgleza” atât de redundant și de necioplit, încât abuzează de răbdarea și de capacitatea intelectuală a interlocutorului lor.

Fiind asaltat adesea de gargara „romgleziților” cu care uneori am de a face, am încercat să le analizez obstinația acestora de a fi nătângi prin folosirea „romglezei”. Am ajuns la câteva concluzii, toate inerente naturii umane, care nu sunt nici exhaustive și nici aplicabile mereu.

O primă cauză pentru acest fenomen este lenea intelectuală. Fie din cauza „valurilor” făcute de lumea divertismentului, fie din cauza mediului de muncă (influența „globish”[1] din cadrul corporațiilor transnaționale), „romgleziții” preiau cuvinte, expresii și propoziții pe care apoi le folosesc în discuțiile de zi cu zi, fără a le mai reda în limba română, fiind mult mai comod să repeți decât a recurge la filtrul rațional al traducerii.

O a doua cauză este anideația. Pur și simplu „romgleziții” nu vor sau nu sunt capabili să exprime idei și concepte articulate suficient pentru a atinge nivelul conversațional al unor persoane mature/educate. Această lacună se află în legătură directă cu dorința umană de parvenire. În cazul „romgleziților”, aceștia nu vor să parvină neapărat social, ci sapiențial. Vor compenseze lipsa ideilor și, de multe ori, cea a unui vocabular dezvoltat, prin folosirea „romglezei”. Lipsa analizei descriptive nu poate fi compensată și eventual remediată prin introducerea în vorbirea curentă a unor termeni și fraze din limba engleză, în speranța că astfel se va obține un discurs convingător. Câteva cuvinte sau expresii folosite la întâmplare nu țin locul argumentelor, oricât de mult și-ar dori-o „romgleziții”. Dacă vrei să fii educat și să fii perceput ca atare, nu poți vorbi oricum!

O persoană care ține la propriul aspect se îngrijește nu doar de toaleta vestimentară/corporală, ci și de cea intelectuală. Felul cum vorbești este intrinsec legat de modul de îngrijire al ideilor exprimate în public, ține deci de ideile împărtășite cu ceilalți. Atunci când nu te îngrijești destul de repertoriul ideatic și de vocabularul aferent transpunerii discursive al acestuia, riști să pari o persoană cu carențe educaționale. Acestea nu pot fi în nici un caz depășite prin perdeaua de fum a „romglezei”. O asemenea încercare, făcută conștient sau inconștient, trimite cu gândul mai degrabă la nepăsare, decât la ideea că omul cât trăiește învață.

[1] Jean-Paul Nerrière, observând nevoia de comunicare la nivel internaţional, este de părere că dialectul mondial al mileniului al treilea poartă denumirea de „GLOBISH” (global+english). „Globish”-ul nu este un cod lingvistic hibrid, rezultat din contaminarea propriei limbi cu elemente specifice limbii engleze, ci o engleză minimală, cu fraze coordonate simple, fără topică avansată şi fără figuri de stil.