”Înțeleasă în sens dinamic, concurența este, din contră, robustă ca un stejar (împrumutăm, din nou, unul dintre calificativele lui Segura). Într-adevăr, orice discordanță socială crează ipso facto o oportunitate de cîștig sau beneficiu care acționează ca stimulent pentru a fi descoperită și eliminată. De aceea, actul antreprenorial pur este, prin natura sa, coordonator, în sensul că ajustează planurile discordante ale agenților sociali și pune în mișcare un proces prin care ființele umane învață, fără să își dea seama, să își disciplineze comportamente în funcție de ceilalți.
Doar acesta, și nu altul, poate fi criteriul relevant de eficiență economică. Un sistem va fi cu atît mai eficient cu cît mai liberă va fi funcția antreprenorială să caute oportunități de beneficii, adică să descopere discordanțe și să acționeze pentru a le exploata (mai precis, să elimine discordanța și să coordoneze procesul social dinamic care nu se oprește niciodată). Fantasmagoricul concept paretian de eficiență este inutil și irelevant, deoarece a fost elaborat în sera teoretică a școlii economiștilor bunăstării și necesită, prin manevrarea sa operativă, un mediu static și cu informație completă care nu există niciodată în viața reală.
Conceptul dinamic de concurență este, pe de altă parte, imun la teoria statică a eșecurilor piețeii dezvoltată de economiștii echilibrului. Într-adevăr, aceștia califică drept eșec tot ceea ce observă în realitate și care nu se încadrează în modelul lor. Nu își dau seama că, de exemplu, în termeni dinamici și în absența intervențiilor de tip co-activ ale statului, atît de temutul lor monopol este, în mod normal, rezultatul foatre benefic al actului antreprenorial de creație, care, dacă nu s-ar fi produs, ar fi privat societatea de bunuri și servicii valoroase.”
*Jesus Huerta de Soto – Eseuri de economie politică, Editura Universității A.I.Cuza din Iași, colecția ”Economie și Societate Liberă”, traducere și prefață de Gabriel Mursa
