Celebrele discursuri contra lui Verres, dintre care doar primul a fost rostit la procesul propriu-zis, atent elaborate, după toate regulile artei retorice, prezintă un interes deosebit, constituind, în opinia lui J. Humbert, ”l’action totale”, seria completă a unor discursuri de acuzare rostite la un proces important. Prin această ediție, este pusă la dispoziția lectorului interesat traducerea în limba română, însoțită de note și comentarii, a celei de-a doua orații ciceroniene din seria Verrinelor, In C. Verrem action prima. Discursul a fost rostit împotriva lui Caius Verres, fostul guvernator al Siciliei, acuzat de concusiune (de pecuniis repetundis), la prima acțiune a procesului acestuia, când Cicero a pledat pentru prima dată în calitate de acuzator.
I Ceea ce era cel mai mult de dorit, judecători, şi singurul lucru de cel mai mare interes pentru a domoli ura stârnită de ordinul vostru şi pentru a face să dispară proasta reputaţie a tribunalelor se pare că v-a fost acordat şi oferit nu de o judecată omenească, ci aproape dintr-o voinţă divină, într-un moment de cea mai mare însemnătate pentru stat. Căci s-a înrădăcinat deja opinia, periculoasă pentru stat şi primejdioasă pentru voi, care s-a răspândit peste tot prin gura lumii, nu doar la noi, ci şi la neamurile străine, că nici un om cu bani, chiar dacă e vinovat, nu poate fi condamnat de aceste tribunale care sunt acum. Azi, în chiar acest moment decisiv pentru ordinul şi puterea voastră judecătorească, pentru că sunt gata de acţiune cei ce-ar putea încerca să aprindă această ură împotriva senatului prin întruniri publice şi prin proiecte de legi, a fost adus în faţa instanţei ca acuzat C. Verres, un om condamnat deja de întreaga opinie publică din cauza vieţii şi a faptelor <sale>, achitat însă, în speranţele şi predicţiile lui, prin imensitatea averii sale. Eu, judecători, m-am angajat ca acuzator la acest proces cu deplina aprobare şi speranţă a poporului roman, nu ca să măresc ura <revărastă> asupra ordinului <vostru>, ci ca să aduc un remediu proastei reputaţii <care ne este> comună. Căci am adus un om prin care aţi putea restabili reputaţia pierdută a tribunalelor, aţi putea reintra în graţia poporului roman <și> aţi da satisfacţie populaţiilor străine: jefuitorul tezaurului public, spoliatorul Asiei şi al Pamphyliei, răpitorul drepturilor voastre pe când era pretor urban, dezastrul şi pacostea provinciei Sicilia. Dacă voi îl veţi fi judecat pe acesta cu severitate şi cu frică de zei, această putere care trebuie să rămână la voi se va menţine stabilă; dacă însă uriaşa lui avere va zdrobi scrupulozitatea şi imparţialitatea tribunalelor, eu voi obţine totuşi un lucru: anume să se vadă că mai curând îi lipseşte statului puterea judecătorescă decât că le lipseşte judecătorilor acuzatul sau inculpatului acuzatorul.
II De fapt, judecători, ca să fac o mărturisire personală, deşi mi-au fost întinse de C. Verres multe capcane pe uscat şi pe mare, pe care le-am evitat în parte prin vigilenţa mea, în parte prin zelul şi serviciile prietenilor, nu mi s-a părut totuşi niciodată că m-aş expune la un atât de mare pericol şi nici nu m-am temut atât de tare ca acum, chiar la acest proces. Nu mă neliniştesc atât de mult nici aşteptările de la discursul meu de acuzare şi nici îmbulzeala unui public aşa de mare, lucruri de care sunt tulburat foarte, cât îmi provoacă teamă capcanele mârşave ale acestuia, pe care încearcă să le întindă în acelaşi timp mie, vouă, lui M’. Glabrio, poporului roman, aliaţilor, neamurilor străine, ordinului senatorial şi, în fine, numelui de senator. În repetate rânduri, el a declarat astfel: că trebuie să se teamă aceia care au sustras doar ceea ce le era de ajuns lor înşile, că el a jefuit atât de mult, încât le-ar putea fi de ajuns mai multora; că nu e nimic atât de sfânt, încât să nu poată fi pângărit, nimic aşa de fortificat să nu poată fi cucerit cu bani. Iar dacă ar fi fost atât de discret în săvârşirea faptelor pe cât e de îndrăzneţ în tentativele lui, poate că ne-ar fi înşelat până la urmă într-o oarecare privinţă. Dar, până acum, se nimereşte foarte bine că o prostie ieşită din comun e unită cu incredibila lui cutezanţă; căci, după cum s-a dedat pe faţă la jefuirea banilor, tot aşa a făcut transparente în ochii tuturor planurile şi încercările sale în speranţa de a corupe instanţa judecătorească. O singură dată, zice, s-a temut în viaţă, – atunci când a fost pus sub acuzare de mine; deoarece, când abia se întorsese din provincie şi era nu obiectul unei uri şi al unei huliri recente, ci al uneia vechi şi îndelungate, s-a supărat atunci că nu era un moment potrivit pentru coruperea instanţei. De aceea, deşi eu cerusem un termen foarte scurt pentru a-mi face ancheta în Sicilia, a găsit <pe cineva> care să solicite un răgaz cu două zile mai scurt <pentru a-și face ancheta> în Achaia; nu ca acesta, prin râvna şi iscusinţa lui, să realizeze ceea ce am obţinut eu prin strădania şi vigilenţa mea, – de altminteri acel anchetator din Achaia nici măcar n-a ajuns la Brundisium. Eu am străbătut întreaga Sicilie în cincizeci de zile, aşa încât am luat la cunoştinţă documentele şi nedreptăţile făcute tuturor comunităţilor şi tuturor persoanelor particulare; aşa că poate fi clar pentru oricine că Verres a căutat un om, nu ca să-l aducă în justiţie pe acuzatul lui, ci ca să ocupe intervalul meu de timp.
III Iată acum ce gândeşte cel mai îndrăzneţ şi mai smintit dintre oameni. Îşi dă seama că vin la judecată atât de pregătit şi de documentat, încât voi împlânta nu doar în auzul, ci şi în văzul tuturor furturile şi fărădelegile lui. Vede că mulţi senatori sunt martori ai cutezanţei sale, vede mulţi cavaleri romani, <și>, în plus, numeroşi cetăţeni şi aliaţi, cărora el le-a făcut nedreptăţi nemaipomenite, vede chiar că s-au adunat, din partea cetăţilor prietene, atâtea <și> atât de însemnate solii cu acte publice. Cum lucrurile stau astfel, până-ntr-atât îi desconsideră pe toţi <oamenii> respectabili, până-ntr-atât de pierdute şi ruinate socoteşte el că sunt tribunalele senatoriale, încât declară deseori făţiş că nu fără motiv a fost lacom de bani, ci fiindcă ştie el din experienţă că în bani găseşte un foare mare ajutor; că a cumpărat, lucru care era cel mai dificil, chiar termenul pentru judecarea lui, pentru ca, după aceea, să le poată cumpăra mai uşor pe celelalte; ca să evite furtuna momentului, de vreme ce nu putea cu nici un chip să scape de puterea acuzaţiei. Şi dacă şi-ar fi pus vreo speranţă nu numai în procesul lui, ci şi în vreun alt mijloc de apărare onorabil sau în elocinţa ori influenţa cuiva, cu siguranţă n-ar aduna şi n-ar vâna toate aceste <tertipuri> . Nu ar dispreţui şi desconsidera până într-atât ordinul senatorial, încât să aleagă după voia lui din senat <o persoană> care să devină inculpat <și> să-şi pledeze cauza între timp, înaintea lui, câtă vreme şi-ar pregăti el cele necesare <pentru apărare>.
Marcus Tullius Cicero; In C. Verrem orationes/ Discursurile împotriva lui C. Verres
Vol. I: In C. Verrem actio prima/ Primul discurs împotriva lui C. Verres; Ediție bilingvă; Traducere, studiu introductiv, note și comentarii, bibliografie, indice de Claudia Tărnăuceanu; Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași
