Într-un dialog cu actorul Ion Haiduc am încercat să intrăm în pielea personajului său, Miciurin, din spectacolul Trei nopţi cu Madox, montat pe textul lui Matei Vișniec. Dincolo de acest personaj, întregul spectacol este încărcat de o ambiguitate ce stimulează un monolog interior, o introspecţie necesară oricărui individ care încă este viu şi atent la problemele societăţii din care face parte!
no images were found
„Cine este Madox” aflăm chiar de la actorul Ion Haiduc, care, evocând argumentul regizoral de mai jos, îşi propune să reducă din ambiguitatea ce învăluie spectacolul, păstrându-i autenticitatea şi vigoarea.„MADOX nu este o simplă idee, nici un concept, nici o imagine poetică; el este, după părerea celui care semnează această încercare de definire, cel care poate transforma realitatea traiului de zi cu zi în metafora vieţii eterne. Ar putea fi un posibil prototip de personaj virtual, în sensul în care, deşi nu îl cunoaştem direct, îl putem (re)cunoaşte ca făcând parte din viaţa noastră interioară, fiind partener al lungilor noastre monologuri intime, atunci când vorbim totuşi cu cineva, chiar dacă suntem singuri”, explică regizorul Mihai Lungeanu.
A.F: Ce reprezintă Trei nopți cu Madox pentru actorul Ion Haiduc?
Trei nopți cu Madox a fost pentru mine un experiment interesant în regia lui Mihai Lungeanu. Consider că multiplicarea personajului meu, Miciurin, datorită viziunii regizorale, este de bun augur. De ce spun acest lucru? Înaintea personajului sunt alte patru personaje care vorbesc despre întâlnirea lor cu Madox, toți povestind cam același lucru, și anume faptul că fiecare și-a petrecut noaptea cu Madox, fiecare crede că acest personaj este ubicuu.
Să vină și Miciurin în urma a patru declarații după același calapod cu încă o declarație în același registru nu numai că este plictisitor, dar nu știu ce modalitate artistică poți găsi ca să fie mai interesant decât relatarea celorlalți patru de dinainte. Atunci regizorul a imaginat, dacă vrei, insinuând și faptul că suntem urmăriți în permanență de ceva, de cineva, o multiplicare de patru personaje ale lui Miciurin. Ei spun vorbele lui Miciurin şi acesta, de fapt, îi şi coordonează. Această propunere regizorală dă personajului un caracter foarte misterios, ciudat și cu posibilitate de joc ambiguu. La ceilalți nu ai această posibilitate! Mi-a plăcut foarte tare acest lucru. Datorită acestei găselnițe, monologul din final, mesajul lui Vișniec, se propagă mult mai bine, iese mult mai bine în evidență și rămâne mai ștampilat.
A.F.: Cine este Madox până la urmă?
no images were found
În spectacol, eu spun că Madox va veni cândva și insist pe acest lucru în contextul în care ceilalți nu sunt atât de deschiși la minte să-l înțeleagă, să-l accepte. Acest lucru îmi aduce aminte de romanul lui Kazantzakis, Iisus răstignit a doua oară! În spiritul Resurrection Blues, oare ce am face noi dacă Iisus ar veni pe pământ? Soluțiile sunt cutremurătoare! Majoritatea l-ar răstigni din nou, în lipsa de credință, pentru că nu putem crede că ar veni, așa cum nu putem crede că a înviat, că a făcut minuni ș.a.m.d. Omul are nevoie de dovezi în permanență!Spectocolul este primit bine de public. Lumea este impresionată. Este ca la orice text mai încifrat, care lasă loc interpretărilor. Cine este Madox!? Este acel cineva, ceva ce deține cheia înțelegerii unei probleme vechi, chiar ancestrale, fundamentale pentru umanitate: „cine suntem, de unde venim și unde vom pleca”.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Victoria Cociaş, Alexandru Jitea, Ion Grosu, Paul Chiribuţă şi Ion Haiduc. Lor li se alătură, pe scenă, patru tineri actori: Lucian Bârsan, Iulian Burciu, Iulian Cuza şi Veliko Velikov. Mai multe detalii aici.
Într-un interviu acordat cu prilejul premierei de la Teatrul Nottara, Matei Vişniec mărturiseşte ce reprezintă Madox pentru el şi pentru condiţia sa artistică: „Atunci când mi se întâmplǎ sǎ mǎ simt puţin împovǎrat de timp sau de vidul care se formeazǎ în jurul fiecǎrui destin uman, îl chem pe Madox şi discutǎm puţin de una, de alta… sau mai râdem sau mai inventǎm un joc. Madox este mereu disponibil, un formidabil acompaniator de cǎlǎtorie. Viaţa fǎrǎ el ar fi mai ploioasǎ şi mai fǎrâmiţatǎ”.
„Tot pe el îl chem în ajutor când mǎ rǎtǎcesc în labirintul cǎlǎtoriilor mele interioare şi chiar exterioare. Când am fost întrebat de regizorul Mihai Lungeanu, cǎruia îi mulţumesc pentru anii de pasiune dǎruiţi teatrului meu, câte locuri sǎ-mi rezerve la premiera cu Trei nopţi cu Madox, i-am spus, evident, douǎ. Aţi înţeles, fǎrǎ îndoialǎ, eu când merg la teatru sunt însoţit de Madox şi am nevoie întotdeauna de douǎ locuri”, a afirmat dramaturgul.
Ion Haiduc este unul dintre cei mai iubiți, mai valoroși și mai respectați actori ai Teatrului Nottara, fiind înzestrat cu o impresionantă energie creatoare, cu longevitate şi vitalitate. De-a lungul prodigioasei sale cariere, Ion Haiduc și-a conturat o prezenţă scenică autentică, marcată, în egală măsură, de forţă, intensitate și emoție, puse în valoare de inconfundabila sa voce guturală, cu care a reușit să creeze, în repetate rânduri, momente artistice memorabile.
Ion Haiduc joacă neîntrerupt pe scena Teatrului Nottara din 1990. Amintim spectacolele de la Teatrul Nottara în care actorul Ion Haiduc a adunat nenumărate aplauze, în cei aproape 27 de ani de carieră artistică petrecuţi pe această scenă: Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinski (1990); Luv (Amor american) de Murray Schisgal, regia: Nae Caranfil (1990); Transfer de personalitate de Dumitru Solomon, regia: Mircea Cornişteanu (1991); Prinţul negru de Iris Murdoch, regia: Cornel Todea (1994); Avarul de Molière, regia: Mircea Cornişteanu (1994); Îngrijitorul de Harold Pinter, regia: Constantin Rădoacă (1994); Revizorul de N.V. Gogol, regia: Mircea Cornişteanu (1995); Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia: Dominic Dembinski (1996); Căsătoria de N.V. Gogol, regia: Gavriil Pinte (1998); Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia: Alexandru Darie (1998); Orfanul Zhao de Ji Jun Xiang, regia: Alexandru Dabija (1998); Moştenirea lui Cadâr de Eugen Rotaru, regia: Tania Filip (1999); Soţul păcălit de Molière, regia: Mircea Cornişteanu (2000); Larry Thompson, tragedia unei tinereţi de Dušan Kovačević, regia: Mara Paşici Manolescu (2001);
Ion Haiduc a fost răsplătit cu Meritul Cultural (1984) şi cu Steaua României, în Grad de Cavaler (2011).
În actuala stagiune a Teatrului Nottara, îl puteţi vedea jucând în următoarele spectacole: Poker Face, Mult zgomot pentru nimic, Vacanţă în Guadelupa, Soţul păcălit, Fazanul, Trei nopți cu Madox, Familie de artişti.
