ARTĂ PENTRU POPOR? Plastica oficială românească între 1948-1965

În România postdecembristă arta produsă în perioada comunistă, și mai ales cea din epoca Gheorghiu-Dej, rămâne încă un subiect insuficient studiat, ce aprinde în continuare spiritele în ce priveşte decriptarea, contextualizarea şi asimilarea acestor opere plastice.

Demersul acestui proiect a pornit de la ideea că există o legătură intrinsecă între arta produsă în perioada 1948–1965, ca expresie oficială a sistemului, şi situaţia sociopolitică a momentului. Consider relevantă şi încă neexplorată îndeajuns relaţia dintre dinamica stilistică şi tematică a artei epocii şi evoluţia politicii dejiste, de la comunismul internaţionalist la cel cu tentă naţionalistă care, spre sfârşitul intervalului, va deveni doctrina oficială a regimului.

Documentarea acestei strânse şi incontestabile legături dintre artă şi politică este necesară, ca parte a acestui proces firesc de înţelegere şi asumare a unui fapt cultural. Acesta va rămâne parte din istoria artei româneşti, cu toată rezistenţa de astăzi a societăţii şi a lumii artistice, un fenomen cu implicaţii hotărâtoare asupra felului în care se gândeşte şi se produce arta în România contemporană.

Puteți vedea în această expoziție o selecție de lucrări care au fost prezentate la principalele expoziţii oficiale (de stat, regionale, omagiale/aniversare etc.), ce acoperă principalele direcții tematice care erau stabilite anual de către Uniunea Artiștilor Plastici, conform indicațiilor partidului, și repartizate apoi spre execuție artiștilor. Cele mai multe dintre aceste opere au fost piese iconice în perioada analizată, popularizate prin toate mijloacele de comunicare ale epocii, începând de la presă și televiziune (post 1956) până la broșuri, cărți poștale sau manuale școlare. Cu timpul, mare parte a acestor lucrări au fost abandonate în depozitele muzeelor spre a face loc unui vizual nou, expresie a următorului regim, instalat după moartea lui Gheorghiu-Gej.

Evoluția tematică, dar mai ales stilistică de-a lungul acestei perioade este una evidentă după cum veți putea vedea, aceasta și pentru că politica lui Dej și implicit și propaganda se modifică pe tot acest parcurs: de la comunismul internaționalist la cel cu tentă naționalistă afișat către sfârșitul intervalului. Într-un mod foarte abil, în anii ’60 propaganda de partid îşi însuşeşte şi oficializează formule plastice considerate iniţial subversive sau formaliste. Treptat realismul socialist este înlocuit cu formule plastice diverse, de extracţie postimpresionistă, modernistă, avangardistă sau post-modernă.

Reapare în acești ani tematica inspirată de arealul rural tradițional și arta populară, prohibite până atunci, o întoarcere parcă la vizualul specificului național. Astfel, tematica legată de „viața oamenilor muncii de la sate”, caracteristică perioadei staliniste, va redeveni din acești ani tematica inspirată de folclor și tradiții.

În șirul măsurilor cu tentă naționalistă adoptate în această perioadă, amintim, pentru arealul artei, reabilitarea lui Constantin Brâncuși începând din 1957 și prima expoziție retrospectivă de anvergură Ion Țuculescu deschisă la Sala Dalles în februarie 1965.

Pornind de la aceste premise, vă invităm la reflecţie şi la abandonarea prejudecăţilor în parcurgerea acestei selecţii de lucrări (pictură, sculptură, grafică). Parcursul expozițional este însoțit de câteva date istorice importante, ce contextualizează opera şi oferă o cheie a conexiunii dintre artă şi propaganda de partid. Expoziția beneficiază de un catalog bilingv (română-engleză) ce oferă o scurtă radiografie a plasticii oficiale românești între 1948-1965, privită în contextul politicii dejiste, și reproduce peste 300 de lucrări relevante pentru arta acestei perioade.