— Pot să mi aprind o ţigară ? Când fumez poţi să mi vezi mâinile, nu i aşa ? Şi apoi s a aşezat având grijă să nu şi şifoneze poalele gabardinei. Începuse să mi vorbească la per tu şi asta mi a întărit bănuiala că mă identificase.
— Îţi dau eu una, i am răspuns, nu voiam să bage mâna în buzunar. I am oferit o Karelia şi am scos alta pentru mine. Le am aprins la aceeaşi flacără şi am tras amândoi fumul în piept în acelaşi timp, pentru o clipă ai fi zis că suntem prieteni, trăgând în tăcere primul fum din ţigară. Amândoi trecuserăm printr un moment de spaimă, tutunul ne făcea bine. Dar spaima nu încetase, şi a lui trebuie să fi fost prin forţa lucrurilor mult mai mare decât a mea, la urma urmei eu eram înspăimântat numai de faptul că mă vedeam făcând ce făceam, şi asta presu¬pune întotdeauna o spaimă controlată şi mai mică şi căreia poţi să i pui capăt. Conversaţia care a urmat a fost mai rapidă :
— Ce naiba ţi a venit ? a spus Custardoy. Tu eşti Jaime, aşa i ? – Folosirea unui cuvânt tare denota aplomb şi o anumită lipsă de respect, cel puţin dacă nu cumva aşa vorbea în mod obişnuit (de altfel, n avea nici un motiv să nu recurgă la înjurături, avea destule motive să fie oţărât pe mine) ; închipuite sau întemeiate, mi am spus în orice caz că nu l băgasem destul în sperieţi, cum aş fi putut s o fac. M am aşezat alături, pe braţul unui fotoliu, aşa rămâneam nu numai în faţa lui, ci şi mai sus decât el.
— Cine ţi a spus să vorbeşti ? Încă nu ţi am spus să vorbeşti. Doar să fumezi. Aşa că fumează şi taci dracului din gură. – Am înjurat şi eu ca să nu rămân mai prejos şi am legănat un pic pistolul. Nădăjduiam ca el să nu fie familiarizat cu armele de foc, numai să nu cumva să şi dea seama că nefamiliarizat eram mai degrabă eu. Nu e uşor să bagi spaima în sufletul cuiva dacă nu eşti obişnuit. Eu ştiam că pot să izbutesc (o mai făcusem cândva), aşa cum mă ştiam în stare sau presupuneam că sunt în stare să omor ; dar pentru ambele trebuia – poate – să mi ies din sărite, să fiu într adevăr exasperat sau furios sau posedat de o nepotolită sete de răzbunare, iar în acel moment nu mă simţeam aşa sau nu îndeajuns, poate că mă relaxasem după ce îndeplinisem aproape fără nici un incident prima fază a planu¬lui meu, care nu fusese elaborat prea în amănunt, de a l inter¬cepta pe Custardoy, de a urca până în apartamentul lui şi de a mă închide acolo cu el. Îmi lipsea ura. Îmi lipsea cunoaşterea. Îmi prisosea slăbiciunea. Îmi lipsea pasiunea. Şi, spre deosebire de Tupra, îmi mai lipsea doza necesară de sânge rece.
