Rãsfrângeri

Eu am vãzut clãdiri, pe care nimeni
N-a cutezat vreodatã sã le-nalţe,
Cu ziduri care pier, dacã-s atinse
Şi coridoare care fac meandre,
Numai atunci când le îmbie pasul
Nedoritor sã dea cumva de-un capãt.

Statuile, ce-mpodobesc prea-largul
În care intri, vin din amintiri…
Strãvechi tapiserii cresc pe tavane,
Cu foşnete ca de pãduri, în care
Te-ai pierde cu nesaţ pe totdeauna.

Apoi sunt lãmpi care se-aprind cu gândul
Şi rãspândesc lumina ca parfumul,
Scoţând din întuneric aşezarea.
Dacã te-nmoi şi laşi sã te ia somnul,
Te poţi trezi închis într-o picturã,
Visând la cineva ce-ţi poartã chipul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *