Martin Sixsmith, „Rusia. Un mileniu de istorie” (1)

Fragment din Introducere

În urma uneia dintre cele mai turbulente convulsii ale Rusiei, revolta decembriştilor din 1825, poetul Feodor Tiutcev scria:

Ferice-i cine pe- astă lume
În vremi de cumpănă- a trecut!
Căci, spre a-şi face- ospăţul cunoscut,
Preabunii l- au chemat anume.
La ale lor isprăvi aparte
Şi la- al lor tainic gând părtaş –
El bea cerescul aldămaş
Din cupa vieţii făr’ de moarte.1

Am simţit că înţeleg la ce se referă în dimineaţa zilei de luni 19 august 1991.

Fiind corespondent la Moscova al Televiziunii BBC, presimţisem că urma să se petreacă ceva, dar ştirile care m-au trezit în acea dimineaţă mi-au tăiat respiraţia. Televiziunea şi radioul de stat transmiteau propagandă comunistă de cel mai jos nivel, care nu se mai auzise de câţiva ani la Moscova şi care acuza regimul reformist al preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov de subminarea Uniunii Sovietice şi de exercitarea puterii în slujba unor „interese ostile poporului sovietic“. Venise vremea, spunea crainicul, „de a restabili mândria şi puterea
URSS“. Emisiunea conchidea: „Din motive de sănătate, Mihail Gorbaciov este incapabil să-şi mai îndeplinească sarcinile […]; conducerea a fost preluată de un Comitet de Stat pentru Starea de Urgenţă.“